Eric Emmanuel Schmitt - Evanghelia după Pilat
Vanesa Diffenbaugh - Limbajul florilor
Carlos Ruiz Zafon - Umbra vântului, Marina, Prinţul din negură, Prizonierul cerului
Hans Christian Andersen - Povestea vieţii mele
Naghib Mahfuz - Băieţii de pe strada noastră
Trec repede în revistă aceste tilturi, cu speranţa că-mi voi face timp să scriu ceva despre fiecare, în parte....
marți, 9 iulie 2013
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Konstantin şi Doruntina, Kadare
Am citit "Amurgul zeilor stepei", Ismail Kadare. Impresionantă carte, ca stil, deşi povestea e oarecum diluată şi "desenul" ei se clarifică abia la final - experienţa scriitorului însuşi, în vremea studiilor la Moskova, în atmosfera stranie a destalinizării, când străinii sunt priviţi cu duşmănie. Asta simte şi albanezul chemat la poliţie, devenit suspect, verificat zilnic la poarta căminului studenţesc, privit brusc cu ostilitate de portăreasa care, cu câteva zile în urmă, i se adresa prietenos. Despre Pasternak şi campania de defăimare iniţiată de activişti, după câştigarea Nobelului cu "Doctor Jivago"...
Pe malul Mării Baltice ("o masă de apă cu foşnet trist şi monoton"), într-o seară, bărbatul îi povesteşte unei străine povestea lui Konstantin şi a Doruntinei, povestea unui legământ care trebuie ţinut chiar dincolo de moarte. O mamă cu 9 copii nu vrea să-şi mărite singura fată cu un flăcău de peste mări şi ţări, dar unul dintre fii, Konstantin, îi făgăduieşte că îi va aduce fata înapoi, orice ar fi. Vremurile sunt grele, femeii îi mor toţi băieţii, nu o mai are decât pe Doruntina, dar ea e departe. La mormânt, mama îl blestemă pe Konstantin pentru că a murit şi nu şi-a ţinut legământul - "să nu te putrezească pământul!". Şi Konstantin se ridică din mormânt şi pleacă după fată. Vin amândoi pe un cal, iar fata vede că el e alb la faţă şi că are părul plin de noroi, dar nu obţine nicio explicaţie. Doar la poarta cimitirului Konstantin o trimite singură mai departe, acasă: "Du-te tu înainte, eu mai am o treabă pe aici."
Cartea e întunecată şi nu prea... iar unele pasaje sunt splendide:
- despre fragilitatea unei relaţii recente: "Am rămas tăcuţi o bună bucată de vreme şi, cu fiecare moment care trecea, îmi ziceam în sinea mea că, uite, noi doi redevenim străini cu o repeziciune cutremurătoare".
- despre primejdiile unei conversaţii: "Discuţia noastră s-a învârtit o bucată de vreme domol, ca un vultur, între zidurile cafenelei, până când unul dintre noi a deschis larg ferestrele şi pasărea a zburat departe, spre tărâmul de la sud-est al Europei, acolo de unde ne trăgeam amândoi."
Pe malul Mării Baltice ("o masă de apă cu foşnet trist şi monoton"), într-o seară, bărbatul îi povesteşte unei străine povestea lui Konstantin şi a Doruntinei, povestea unui legământ care trebuie ţinut chiar dincolo de moarte. O mamă cu 9 copii nu vrea să-şi mărite singura fată cu un flăcău de peste mări şi ţări, dar unul dintre fii, Konstantin, îi făgăduieşte că îi va aduce fata înapoi, orice ar fi. Vremurile sunt grele, femeii îi mor toţi băieţii, nu o mai are decât pe Doruntina, dar ea e departe. La mormânt, mama îl blestemă pe Konstantin pentru că a murit şi nu şi-a ţinut legământul - "să nu te putrezească pământul!". Şi Konstantin se ridică din mormânt şi pleacă după fată. Vin amândoi pe un cal, iar fata vede că el e alb la faţă şi că are părul plin de noroi, dar nu obţine nicio explicaţie. Doar la poarta cimitirului Konstantin o trimite singură mai departe, acasă: "Du-te tu înainte, eu mai am o treabă pe aici."
Cartea e întunecată şi nu prea... iar unele pasaje sunt splendide:
- despre fragilitatea unei relaţii recente: "Am rămas tăcuţi o bună bucată de vreme şi, cu fiecare moment care trecea, îmi ziceam în sinea mea că, uite, noi doi redevenim străini cu o repeziciune cutremurătoare".
- despre primejdiile unei conversaţii: "Discuţia noastră s-a învârtit o bucată de vreme domol, ca un vultur, între zidurile cafenelei, până când unul dintre noi a deschis larg ferestrele şi pasărea a zburat departe, spre tărâmul de la sud-est al Europei, acolo de unde ne trăgeam amândoi."
Nedreapta notă de 10
Cred că pot înţelege, în anumite limite, dorinţa unor tineri de a obţine, cu tot dinadinsul, indiferent dacă merită sau nu, nota 10. Dar mi se pare atât de nedrept să ai asemenea obsesii la o vârstă la care ar trebui să înţelegi că nu nota în sine contează, ci drumul făcut pentru a ajunge la ea. Cred că, în mare măsură, este vina părinţilor care îşi încurajează odraslele de mici să fie cei mai buni, no matter what. Şi ce obţinem?! Nişte tineri frustraţi, care-şi irosesc energia şi emoţiile aşteptând, cu sufletul la gură, să primească unica notă pe care o consideră acceptabilă. Le spun mereu elevilor mei că şi 2 e o notă grozavă, seamănă cu o lebădă, are graţie şi, dacă te-ai "învrednicit" de ea, cu siguranţă ai făcut ceva ieşit din comun. 3 e o jumătate de măcinic, iar 4 completează o masă de sufragerie... 1 e o notă drastică, îl primeşte cine e prins copiind. Ce să mai spun de restul notelor, alcătuiesc, toate, o partitură interesantă pe care orice elev ar trebui să o acceseze cu detaşare, cu înţelegerea propriilor greşeli, acceptând critica (dacă e dreaptă, dar şi dacă e nedreaptă) ca pe un gest de normalitate. De unde această sminteală a notei absolute?! Recunosc că, din pricina reacţiilor ieşite din comun, am început să evit notele foarte mici şi mă bucur că predau o disciplină care-mi îngăduie să fiu tolerantă, uneori prea din calea-afară...
marți, 1 ianuarie 2013
Ofer, personajul...
Din cărţile anului acestuia:
1.David Grossman, Până la capătul pământului, complicată, minunată, cere un cititor experimentat, deşi nu e totuşi o carte himalayană.
2.Michael Ende, Momo - cărticică pentru copii, are un subiect grav, ce se întâmplă cu timpul, cu hoţii de timp - cel mai frumos personaj, în afară de fetiţa Momo, este broasca ţestoasă Cassiopeea;
3.Eowyn Ivey, Copila de zăpadă - o vulpe roşcată însoţeşte, prin pădure, o fetiţă, până când fetiţa creşte şi îşi vede singură de viaţa ei sălbatică - domesticită, prin dragoste, copila de zăpadă dispare...
Grossman. Despre un lanţ al iubirilor niciodată desăvârşite, fiecare iubeşte pe cineva care, la rândul său, iubeşte, fără speranţă, pe altcineva - Ora îl iubeşte pe Ilan, dar este iubită de Avram, la rândul său, iubit de altă femeie. Începutul nu era promiţător, nici formatul - peste 600 de pagini! De altfel, cartea e atât de complexă ca temă, personaje şi tablou social încât se puteau naşte din aceeaşi materie alte câteva romane - prietenia pierdută şi regăsită, complicată de o poveste de dragoste şi un copil (Ofer) care nu va şti niciodată că tatăl său este Avram, nu Ilan. Relaţia dintre fraţi, mersul la război, experienţa traumatizantă a prizonieratului, "sălbăticirea" băieţilor, care pierd, cu timpul, sensibilitatea moştenită de la mamă, de la Ora.
Fiecare pagină devine, treptat, o experienţă în sine. Ora porneşte într-o călătorie oarbă, cu credinţa că, atâta timp cât nu va avea ştiri despre Ofer, fiul său va rămâne în viaţă - nimeni nu-i va putea aduce, la uşă, vestea că fiul ei a fost ucis pe câmpul de luptă. În această călătorie este însoţită de Avram, tatăl adevărat al lui Ofer (un secret bine ţinut), prietenul ei şi al lui Ilan (soţul), din adolescenţă. Cei doi nu s-au văzut de mulţi ani, iar Ora îi povesteşte necontenit (când nu povesteşte, scrie) lui Avram despre Ofer şi Adam, băieţii ei, despre familia lor, despre Ilan. Ora îi dă lui Avram un rucsac - hainele lui Ofer, fiul al cărui chip nu-l cunoaşte, sunt acolo, le va purta în această călătorie şi Ofer e mereu cu ei, pentru că vorbesc permanent despre el, ca să-l ţină în viaţă... Apoi se trag sertarele cu poveşti...
"Dar acum îl simţea, îl simţea pe Ofer aşa cum îl simţise în ziua aceea, în lift, îngrozit, înnebunit de frică, ceva se închidea peste el făcându-l prizonier, şi nu avea destul aer, iar Ora a sărit direct în picioare şi a mers către Avram, haide, a zis ea, hai să mergem, iar Avram nu înţelegea, tocmai se aşezaseră, însă nu a întrebat nimic, mai bine că nu a făcut-o, mult mai bine, ce-ar fi putut ea să-i răspundă?..."
1.David Grossman, Până la capătul pământului, complicată, minunată, cere un cititor experimentat, deşi nu e totuşi o carte himalayană.
2.Michael Ende, Momo - cărticică pentru copii, are un subiect grav, ce se întâmplă cu timpul, cu hoţii de timp - cel mai frumos personaj, în afară de fetiţa Momo, este broasca ţestoasă Cassiopeea;
3.Eowyn Ivey, Copila de zăpadă - o vulpe roşcată însoţeşte, prin pădure, o fetiţă, până când fetiţa creşte şi îşi vede singură de viaţa ei sălbatică - domesticită, prin dragoste, copila de zăpadă dispare...
Grossman. Despre un lanţ al iubirilor niciodată desăvârşite, fiecare iubeşte pe cineva care, la rândul său, iubeşte, fără speranţă, pe altcineva - Ora îl iubeşte pe Ilan, dar este iubită de Avram, la rândul său, iubit de altă femeie. Începutul nu era promiţător, nici formatul - peste 600 de pagini! De altfel, cartea e atât de complexă ca temă, personaje şi tablou social încât se puteau naşte din aceeaşi materie alte câteva romane - prietenia pierdută şi regăsită, complicată de o poveste de dragoste şi un copil (Ofer) care nu va şti niciodată că tatăl său este Avram, nu Ilan. Relaţia dintre fraţi, mersul la război, experienţa traumatizantă a prizonieratului, "sălbăticirea" băieţilor, care pierd, cu timpul, sensibilitatea moştenită de la mamă, de la Ora.
Fiecare pagină devine, treptat, o experienţă în sine. Ora porneşte într-o călătorie oarbă, cu credinţa că, atâta timp cât nu va avea ştiri despre Ofer, fiul său va rămâne în viaţă - nimeni nu-i va putea aduce, la uşă, vestea că fiul ei a fost ucis pe câmpul de luptă. În această călătorie este însoţită de Avram, tatăl adevărat al lui Ofer (un secret bine ţinut), prietenul ei şi al lui Ilan (soţul), din adolescenţă. Cei doi nu s-au văzut de mulţi ani, iar Ora îi povesteşte necontenit (când nu povesteşte, scrie) lui Avram despre Ofer şi Adam, băieţii ei, despre familia lor, despre Ilan. Ora îi dă lui Avram un rucsac - hainele lui Ofer, fiul al cărui chip nu-l cunoaşte, sunt acolo, le va purta în această călătorie şi Ofer e mereu cu ei, pentru că vorbesc permanent despre el, ca să-l ţină în viaţă... Apoi se trag sertarele cu poveşti...
"Dar acum îl simţea, îl simţea pe Ofer aşa cum îl simţise în ziua aceea, în lift, îngrozit, înnebunit de frică, ceva se închidea peste el făcându-l prizonier, şi nu avea destul aer, iar Ora a sărit direct în picioare şi a mers către Avram, haide, a zis ea, hai să mergem, iar Avram nu înţelegea, tocmai se aşezaseră, însă nu a întrebat nimic, mai bine că nu a făcut-o, mult mai bine, ce-ar fi putut ea să-i răspundă?..."
marți, 2 octombrie 2012
Un copil îmi spune că a citit "Jane Eyre" volumul II. Să îl mai citească şi pe primul?! Desigur, îl întreb însă de ce nu a început cu primul volum. Simplu: numai vol.II era la raft (ce obicei, să dai împrumut copiilor un singur volum, picătura chinezească!). Tot el îmi spune că a citit 2 cărţi din cele recomandate de mine, "Marele portret", Buzzati, şi nu mai ştiu ce. E nemulţumit că nu au un final clar, care să conţină o continuare, ceva, adică ce se mai întâmplă după... Pare sincer necăjit. Cum adică?! Să scrii aşa, fără final?! Culmea e că mie mi se pare că în romanele astea chiar există final! Îi explic cum e treaba cu cititorul, care poate să-şi imagineze singur ce urmează după... Chiar dacă am râs (în sine-mi!), important mi se pare că acest tânăr cititor a judecat puţin cărţile, a avut o părere.
vineri, 24 august 2012
Zuzu se încurcă în silabe - "camente" înseamnă "medicamente". G nu voia să se ducă la bunică-sa, iar Z.l-a ademenit, că o să stea în pat, o să se odihnească, să se uite la "preşedinţă", numai să se ducă la ea. M-a întrebat, la un moment dat, de ce nu merge telefonul, i-am spus că s-a epuizat bateria, iar ea a repetata - "s-a epuzat", "puzat", abia din a treia încercare a nimerit. A văzut că sunt pe jos nişte struguri şi m-a întrebat ce s-a întâmplat cu ei - "s-au uscat", i-am spus. S-a gândit puţin, apoi m-a întrebat dacă şi ea se usucă. Nu, i-am spus, numai strugurii, că e cald. Plină de convingere, mi-a replicat că şi ea se usucă, după ce iese din baie! Uite cum descoperă, la 4 ani şi 5 luni că multe cuvinte nu sunt ce par a fi...
sâmbătă, 18 august 2012
Am citit luna asta...
trec repede prin lecturi, sa nu le uit, si poate revin maine:
1.Ministerul durerii, Dubravka Ugresic, foarte frumos, despre exil si legatura dintre cuvinte si sentimente, 2.Biblioteca umbrelor, Mikkel Birkegaard, interesant la inceput, chiar captivant, apoi... dar, frumos, pentru copii.
3.Deodata, în adâncul pădurii, Amos Oz, fairy tale, despre cum ar fi sa dispara toate pasarile, pestii, insectele, animalele...
4.Desenul din covor, Henry James, lectură ce trebuia recuperată de mult;
5.In necunoştinţă de cauză, Amelie Nothomb, fermecătoare, simplă, jovială;
6.Vânătorii de zmeie şi
7.Cetatea celor o mie de sori, Khaled Hosseini, impresionant, uşor comercial, cred;
8.Te port in gând, Ahdaf Soueif, povestiri scrise frumos, mai ales primele, despre intoarcere printre amintiri;
9.Versetele satanice, Salman Rushdie, 650 de pagini, greu de rezistat ispitei de a mai citi ceva în paralel.
10.Copilul umbră, P.F. Thomese, si mai greu de citit, din pricina subiectului atât de dureros pentru noi, pentru mine;
1.Ministerul durerii, Dubravka Ugresic, foarte frumos, despre exil si legatura dintre cuvinte si sentimente, 2.Biblioteca umbrelor, Mikkel Birkegaard, interesant la inceput, chiar captivant, apoi... dar, frumos, pentru copii.
3.Deodata, în adâncul pădurii, Amos Oz, fairy tale, despre cum ar fi sa dispara toate pasarile, pestii, insectele, animalele...
4.Desenul din covor, Henry James, lectură ce trebuia recuperată de mult;
5.In necunoştinţă de cauză, Amelie Nothomb, fermecătoare, simplă, jovială;
6.Vânătorii de zmeie şi
7.Cetatea celor o mie de sori, Khaled Hosseini, impresionant, uşor comercial, cred;
8.Te port in gând, Ahdaf Soueif, povestiri scrise frumos, mai ales primele, despre intoarcere printre amintiri;
9.Versetele satanice, Salman Rushdie, 650 de pagini, greu de rezistat ispitei de a mai citi ceva în paralel.
10.Copilul umbră, P.F. Thomese, si mai greu de citit, din pricina subiectului atât de dureros pentru noi, pentru mine;
vineri, 6 iulie 2012
Cald, 33 de grade în casă, spre miezul nopţii...
Zuzu vrea să-i spun, la telefon, un secret. Îi spun întâi să le dea un pupic părinţilor. Întâi întreabă de ce, apoi îmi spune că ăsta nu e chiar un secret, vrea altul. Îi spun că au început să cânte greierii. A fost uimită, am auzit-o cerând să vină la mine, să o aducă Găbicu, repede, să vadă ea greierii, unde stau, pe bancă? Nu, între frunze! Aha!
vineri, 2 martie 2012
Domnul şi Feciorul
Am primit mărţişor de la Daria, prin G. E un fel de floare mare cu buline mici. E nepreţuit, fără îndoială. Şi cel mai frumos, fără îndoială. De curând, D. scrie 4 cuvinte, cu litere de tipar: TATA, MAMA. COPAC şi desigur, îşi scrie numele. Pe M îl face dintr-un zigzag, iar D este burtosul. Literele au porecle şi ele.
marți, 14 februarie 2012
a tunde..sau a nu tunde..
dragii mei,
acum cateva zile a venit un pacient de 84 de ani pe care intotdeauna il insoteste o doamna din Sudamerica, foarte grijulie, in care am incredere absoluta ca ii pune picaturile pentru glaucom. Bietul domn vede foarte putin, in zilele bune vede cate degete ridic la 3 metri, dar in general vede doar cu o raza de un metru. Sufera de miopia magna, are retina vai de capul lui, cu zone imense de atrofie, presiune oculara controlata in singurul ochi cu care vede, celalalt e pierdut complet.
se imbraca foarte curat, miroase bine, slabut, sprancene albulescu, cred ca habar nu are cum arat eu si nici cum mai arata el, intra mereu cu pasi mici, lasa bastonul intr-o parte si se aseaza cu mare greutate pe scaun. cu adevarat nu putem face nimic pentru el, il controlez doar ca sa nu ii creasca si mai mult tensiunea, pentru ca atunci putinul pe care il vede acum s-ar transforma in NIMIC. orb de tot, el si asa este orb legal, dar ce sa spun, simt ca e datoria mea sa lupt ca sa mentinem acest " cuenta dedos a un metro".
ei bine, e pacientul meu cam de doi ani, intre timp a mai facut si o conjunctivita virica urita, are cornea foarte delicata, ma rog, e ca un bibelou, asa ca la ultima vizita, imi iau inima in dinti si ii spun:
Domnule R., avem o problema cu sprancenele dumneavoastra. Sunt foarte lungi, atat de lungi incat ajung la cornee si va por face rani superficiale, si cum trebuie sa eliminam orice factor de risc, va recomand calduros sa le taiati.
I-am zis asta pentru ca doua fire din sprancena dreapta, tepoase si groase, aproape ca atingeau pleoapa de jos..
la care domnul R, foarte serios, spune: pai doamna doctor, tundeti-mi-le dumneavoastra, daca tot suntem aici!..
eu facand fete-fete, nu mi s-a mai intamplat asa ceva, ii spun serioasa: cred ca trebuie taiate in fiecare luna, acum ce o sa faceti, o sa veniti in fiecare luna?
nu,nu, doar ca asa vede si doamna care ma ingrijeste cum se face.
mi s-a parut corect, asa ca am cerut o forfecuta, i-am pus un servetel pe obraz, i-am dat capul putin pe spate si m-am apucat de treaba. in 2 minute rezolvasem ambele sprancene, simetric si curatel.
mi-a multumit frumos, si in timp ce iesea zambind pe usa, ma gandeam ca uite, cateodata a fi oftalmolog poate implica si tundul sprancenelor- in cazuri exceptionale -, si am zambit si eu..
acum cateva zile a venit un pacient de 84 de ani pe care intotdeauna il insoteste o doamna din Sudamerica, foarte grijulie, in care am incredere absoluta ca ii pune picaturile pentru glaucom. Bietul domn vede foarte putin, in zilele bune vede cate degete ridic la 3 metri, dar in general vede doar cu o raza de un metru. Sufera de miopia magna, are retina vai de capul lui, cu zone imense de atrofie, presiune oculara controlata in singurul ochi cu care vede, celalalt e pierdut complet.
se imbraca foarte curat, miroase bine, slabut, sprancene albulescu, cred ca habar nu are cum arat eu si nici cum mai arata el, intra mereu cu pasi mici, lasa bastonul intr-o parte si se aseaza cu mare greutate pe scaun. cu adevarat nu putem face nimic pentru el, il controlez doar ca sa nu ii creasca si mai mult tensiunea, pentru ca atunci putinul pe care il vede acum s-ar transforma in NIMIC. orb de tot, el si asa este orb legal, dar ce sa spun, simt ca e datoria mea sa lupt ca sa mentinem acest " cuenta dedos a un metro".
ei bine, e pacientul meu cam de doi ani, intre timp a mai facut si o conjunctivita virica urita, are cornea foarte delicata, ma rog, e ca un bibelou, asa ca la ultima vizita, imi iau inima in dinti si ii spun:
Domnule R., avem o problema cu sprancenele dumneavoastra. Sunt foarte lungi, atat de lungi incat ajung la cornee si va por face rani superficiale, si cum trebuie sa eliminam orice factor de risc, va recomand calduros sa le taiati.
I-am zis asta pentru ca doua fire din sprancena dreapta, tepoase si groase, aproape ca atingeau pleoapa de jos..
la care domnul R, foarte serios, spune: pai doamna doctor, tundeti-mi-le dumneavoastra, daca tot suntem aici!..
eu facand fete-fete, nu mi s-a mai intamplat asa ceva, ii spun serioasa: cred ca trebuie taiate in fiecare luna, acum ce o sa faceti, o sa veniti in fiecare luna?
nu,nu, doar ca asa vede si doamna care ma ingrijeste cum se face.
mi s-a parut corect, asa ca am cerut o forfecuta, i-am pus un servetel pe obraz, i-am dat capul putin pe spate si m-am apucat de treaba. in 2 minute rezolvasem ambele sprancene, simetric si curatel.
mi-a multumit frumos, si in timp ce iesea zambind pe usa, ma gandeam ca uite, cateodata a fi oftalmolog poate implica si tundul sprancenelor- in cazuri exceptionale -, si am zambit si eu..
marți, 7 februarie 2012
Spulber, februarie...
Bate vântul frunza-n dungă, bate rău de tot, suntem parcă în "Vrăjitorul din Oz" sau în povestea cu cei 3 purceluşi şi casa lor luată de vijelie. La răscruce de vânturi... Tresar câteodată, când se izbeşte de geam vreo crenguţă cu ghearele ei de gheaţă. Pereţii par aeraţi - ştii cum e ciocolata aerată?!
Mama amintea mereu de vântul de pe valea Nişcovului. Mergea pe jos 3 km, la dus şi la întors, cu vântul în faţă... Ce puternică era mama, eu nu mă văd făcând zilnic un asemenea drum. Şi o înţeleg, în parte (nu poţi să simţi durerea de dinţi a altuia, zic filosofii), abia acum, înţeleg de ce vorbea cu năduf despre anii aceia.
Tanti D. îşi aminteşte cum era în 54': troienele ajungeau până la stâlpii de electricitate, atingeau 3-4 metri. Cei mici mergeau până la pompa de apă printr-un tunel săpat în zăpadă, printr-o galerie. Era rău, fiindcă stăteau în casă, izolaţi de lume. Tataia le spunea însă că o duc foarte bine, aveau lemne de foc, făină, mălai şi varză, erau boieri!
Mama amintea mereu de vântul de pe valea Nişcovului. Mergea pe jos 3 km, la dus şi la întors, cu vântul în faţă... Ce puternică era mama, eu nu mă văd făcând zilnic un asemenea drum. Şi o înţeleg, în parte (nu poţi să simţi durerea de dinţi a altuia, zic filosofii), abia acum, înţeleg de ce vorbea cu năduf despre anii aceia.
Tanti D. îşi aminteşte cum era în 54': troienele ajungeau până la stâlpii de electricitate, atingeau 3-4 metri. Cei mici mergeau până la pompa de apă printr-un tunel săpat în zăpadă, printr-o galerie. Era rău, fiindcă stăteau în casă, izolaţi de lume. Tataia le spunea însă că o duc foarte bine, aveau lemne de foc, făină, mălai şi varză, erau boieri!
marți, 24 ianuarie 2012
pisica familiei
ieri pe la 8 seara: o urgenta, o fata de 17 ani care de 2 zile nu vede bine cu ochiul stang, no durere, nu ochi rosu, doar un fel de musca mare si gri care se misca exact in centrul ochiului. e destul de putin frecvent la varsta asta un DVP (deprendimiento posterior de vitreo) dar cum la miopi se poate asocia cu o mica gaura in retina premergatoare unei dezlipiri de retina, e important sa vezi bine fundul de ochi, adica dilatat la maxim. fata purta lentile de contact si evident nu avea cu ea nimic in ce sa puna lentilele asa ca improvizam din doua sticlute mici de ser fiziologic taiate pe din doua, o las pe asistenta sa ii puna picaturile de dilatat si ma duc sa vad ultimii 2 pacienti.
schimbul cu oftalmologul de garda se face la 9 seara asa ca in principiu as avea timp, daca nu ar fi fost exact asistenta care uita sistematic ce ii spui, pe la patru ii cerusem un nolotil pentru un pacient pe care il durea ingozitor o taietura pe cornee si pe la 4.10 imi spune ca nu avem in stoc, pai sa se duca si sa cumpere ca e urgent, pai si ea cand o sa mai aiba timp sa mamance (??) ca la 3 era ora ei si de atunci inca nu gasise momentul.. incredibil. eu bine pe la 8.30 o vad pe fata, evident: nu era dilatat pentru ca nu ii pusese picaturile. ma enervez putin, i le pun eu (ca nu e mare lucru de pus 2 picaturi), astept sa se dilate.
intre timp, sa va povestesc ce e DVP-ul: ochiul are forma de sfera si pe dinauntru e plin cu un fel de gelatina care se cheama corp vitros, sunt fibre de colagen foarte foarte mici si apa care formeaza un gel transparent, corpul vitros ca sa spunem asa umple sfera si ii da forma. ei bine, din cauze care nu se cunosc, corpul vitros degenereaza si se condenseaza, ganditi-va la albusul de ou care din transparent devine alb cand e fiert, ei bine, ceva similar se intampla si cu DVP-ul: gelul se condenseaza si se formeaza o musca, mai multe muste, un viermisor, fulgi, o panza de paianjan,o scama, ma rog fiecare il descrie dupa cum il vede si dupa propria imaginatie, unii spun ca e ca si cum ar privi preintr-un geaam murdar de ploaie, ..o fibra daca o vezi din fata e un punct, dar din lateral e o atisoara, got the point.. DVP-ul e destl de frecvent, singura problema este ca in 1 din 10 pacienti, in momentul acut cand gelul se condenseaza pentru ca poate tractiona de retina si produce un desgarro adica o mica gaura (agujero)in retina periferica pe unde poate intra apa si produce un desprendimiento de retina. ei bine, daca vezi un agujero, dai laser in jur si riscul de dezlipire de retina se apropie de zero. de aceea, ii privim cu foarte mare atentie pe toti cei care vin cu asemenea simptome acute. daca a tecut o luna, cel mai probabil e ca nu gasesti nici un agujero, doar ca "musca" nu are cum sa dispara, ca doar e intr-o sfera inchisa, doar ca graviteaza intr-ul gel si prin urmare se misca foarte incet.
revenind: miopii mari (>5D) au un risc mai mare cand se intampla DVP-ul de a face un agujero in retinapentru ca au retina mai delicata, sa spunem asa.. fata de 17 ani avea miopie asa ca am asteptat linistita sa dilate bine.
ei bine, supriza! nu era un DVP, ci o inflamatie a corpului vitros produs de o infectie a retinei, o pata alba pe retina rosie. existra multe cauze, toxoplasma, toxocara, sifilis, tuberculoza, sida, cea mai frecventa cauza este toxoplasmoza oculara, boala produsa de pisici, asa ca o intreb pe ea si mama(care o insotea, ca e minora..): aveti cumva pisica in casa? da, imi raspund aminadoua.mama imi da detalii, ca e pisica de 10 ani la ei in casa, e foarte curata, e ca un copil, eu incerc sa trec peste detaliile de rasa varsta si pedigree ale pisicii, le explic ca e nevoie de mai multe examene de sange pentru diagnostic, dar ca cel mai probabil e ca este o infectie a retinei produsa de pisica. mama a inceput sa planga in hohote, fata era destul de linistita, dar nu parea ca intelege gravitatea situatiei, cand am spus cuvantul anticorpi a inceput sa piarda culoare si sa ma intrebe daca poate avea legatura cu o scadere a imunitatii in general, ( o fi avand ea motivelel ei..) mama in continuare plangea in hohote, incerc sa o linistesc, ca daca e toxoplasma exista antibiotice specifice si care dau bune rezultate, si ce credeti ca imi spune, stergandu-si lacrimile?
Si acum eu ce o sa fac cu pisica?..
schimbul cu oftalmologul de garda se face la 9 seara asa ca in principiu as avea timp, daca nu ar fi fost exact asistenta care uita sistematic ce ii spui, pe la patru ii cerusem un nolotil pentru un pacient pe care il durea ingozitor o taietura pe cornee si pe la 4.10 imi spune ca nu avem in stoc, pai sa se duca si sa cumpere ca e urgent, pai si ea cand o sa mai aiba timp sa mamance (??) ca la 3 era ora ei si de atunci inca nu gasise momentul.. incredibil. eu bine pe la 8.30 o vad pe fata, evident: nu era dilatat pentru ca nu ii pusese picaturile. ma enervez putin, i le pun eu (ca nu e mare lucru de pus 2 picaturi), astept sa se dilate.
intre timp, sa va povestesc ce e DVP-ul: ochiul are forma de sfera si pe dinauntru e plin cu un fel de gelatina care se cheama corp vitros, sunt fibre de colagen foarte foarte mici si apa care formeaza un gel transparent, corpul vitros ca sa spunem asa umple sfera si ii da forma. ei bine, din cauze care nu se cunosc, corpul vitros degenereaza si se condenseaza, ganditi-va la albusul de ou care din transparent devine alb cand e fiert, ei bine, ceva similar se intampla si cu DVP-ul: gelul se condenseaza si se formeaza o musca, mai multe muste, un viermisor, fulgi, o panza de paianjan,o scama, ma rog fiecare il descrie dupa cum il vede si dupa propria imaginatie, unii spun ca e ca si cum ar privi preintr-un geaam murdar de ploaie, ..o fibra daca o vezi din fata e un punct, dar din lateral e o atisoara, got the point.. DVP-ul e destl de frecvent, singura problema este ca in 1 din 10 pacienti, in momentul acut cand gelul se condenseaza pentru ca poate tractiona de retina si produce un desgarro adica o mica gaura (agujero)in retina periferica pe unde poate intra apa si produce un desprendimiento de retina. ei bine, daca vezi un agujero, dai laser in jur si riscul de dezlipire de retina se apropie de zero. de aceea, ii privim cu foarte mare atentie pe toti cei care vin cu asemenea simptome acute. daca a tecut o luna, cel mai probabil e ca nu gasesti nici un agujero, doar ca "musca" nu are cum sa dispara, ca doar e intr-o sfera inchisa, doar ca graviteaza intr-ul gel si prin urmare se misca foarte incet.
revenind: miopii mari (>5D) au un risc mai mare cand se intampla DVP-ul de a face un agujero in retinapentru ca au retina mai delicata, sa spunem asa.. fata de 17 ani avea miopie asa ca am asteptat linistita sa dilate bine.
ei bine, supriza! nu era un DVP, ci o inflamatie a corpului vitros produs de o infectie a retinei, o pata alba pe retina rosie. existra multe cauze, toxoplasma, toxocara, sifilis, tuberculoza, sida, cea mai frecventa cauza este toxoplasmoza oculara, boala produsa de pisici, asa ca o intreb pe ea si mama(care o insotea, ca e minora..): aveti cumva pisica in casa? da, imi raspund aminadoua.mama imi da detalii, ca e pisica de 10 ani la ei in casa, e foarte curata, e ca un copil, eu incerc sa trec peste detaliile de rasa varsta si pedigree ale pisicii, le explic ca e nevoie de mai multe examene de sange pentru diagnostic, dar ca cel mai probabil e ca este o infectie a retinei produsa de pisica. mama a inceput sa planga in hohote, fata era destul de linistita, dar nu parea ca intelege gravitatea situatiei, cand am spus cuvantul anticorpi a inceput sa piarda culoare si sa ma intrebe daca poate avea legatura cu o scadere a imunitatii in general, ( o fi avand ea motivelel ei..) mama in continuare plangea in hohote, incerc sa o linistesc, ca daca e toxoplasma exista antibiotice specifice si care dau bune rezultate, si ce credeti ca imi spune, stergandu-si lacrimile?
Si acum eu ce o sa fac cu pisica?..
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
mici bucurii
sunt tare bucuroasa, si am doua motive: primul e ca am descoperit (liternet.ro) un discurs incredibil, de fapt nu atat discursul cat atitudinea unui om (Solomon Marcus).., e vorba despre Singuratatea Matematicianului, despre matematica si intersectia ei cu viata de zi de zi, cat de prezenta si ne-recunoscuta, foarte interesant, din pacate nu am inteles multe multe pasaje, (dau vina pe ora tarzie aseara hihi..). asa ca pe la 2 am dupa ce am terminat de citit, am incercat sa ma apropii de tema expusa, am inceput (cum nu..) cu Lista Millenium al Clay Mathematic Institute, m-am bucurat de reusita rusului care a demonstrat Conjectura Poincare si care a refuzat premiul de 1 milion de dolari, epicul atrage intotdeuna, asa ca m-am eliberat si am incercat sa inteleg care era problema cu adevarat haah asa ca m-am uitat la prima problema care nu e rezolvata, P=nP, de unde repede am ajuns la "The traveling salesman problem (TSP) is an NP-hard problem in combinatorial optimization studied in operations research and theoretical computer science. Given a list of cities and their pairwise distances, the task is to find the shortest possible tour that visits each city exactly once" si una alta am ajuns la geometria ne-euclidiana si cam aici m-am oprit. adica la genunchiul broastei. Ja. (am ris exact cu ja-ul lui Al Pacino in Scent of a woman.. ) era ora 4am, lasa ca si maine e o zi, mi-am spus, inca crezand in mine.
a doua zi, vazand ca nu prea reusesc sa ma descurc in textul lui Solomon Marcus, am decis sa ma multumesc cu descoperirea lui ca Om, ca forma de a fi, cu atitudinea lui in fata vietii, stiintei, cercetarii, si m-am delectat cu comentariile la discurs, pe care le-am inteles cu mult mai bine, ura! voi reciti in seara asta si poate voi relua un pic studiul vreunei parti asa mai pe intelesul tuturor din matematica, cum ar fi "Is 10 a solitary number?" Ja. in plus, voi cauta un site de matematica for dummies care sa imi explice aplicatia matematicii in viata, voi incepe cu wikipedia ca am gasit cateva articole care promit..
al doilea motiv de bucurie e ca dupa ce i-am spus lui ttP despre discursul asta azi dimineata, mai pe seara m-a sunat sa ma intrebe cum il gaseste pe net. Asa ca: www.liternet.ro, apoi editura, alegeti catalog integral. pe noua fereastra in dreapta jos sunt diverse categorii: carti pentri copii, eseu.. alegeti Palimpsest si aici este a cincea carte de pe lista. bucuria vine din (re)descoperirea faptului ca tata foloseste cu dezinvoltura avantajele erei moderne si ca asta inseamna ca este inca tanar, ca nu este anchilozat nici rigid si asta ma face sa fiu mandra de el, chit ca n-am nici un merit in asta.
de fapt toata povestea a pornit de la curiozitatea produsa de cuvantul "palimpsest", pe care cred ca nu l-am auzit niciodata pronuntat. nu cred, sunt sigura. palimpsest. e genul de cuvant pe care il pun in testele ..cum este corect: palimsest sau palimpsest? eu as fi ales versiunea fara "p", jajjaja!!!!
in concluzie, sunt bucuroasa, in plus, e sambata si nu e frig. what else could I wish for??
a doua zi, vazand ca nu prea reusesc sa ma descurc in textul lui Solomon Marcus, am decis sa ma multumesc cu descoperirea lui ca Om, ca forma de a fi, cu atitudinea lui in fata vietii, stiintei, cercetarii, si m-am delectat cu comentariile la discurs, pe care le-am inteles cu mult mai bine, ura! voi reciti in seara asta si poate voi relua un pic studiul vreunei parti asa mai pe intelesul tuturor din matematica, cum ar fi "Is 10 a solitary number?" Ja. in plus, voi cauta un site de matematica for dummies care sa imi explice aplicatia matematicii in viata, voi incepe cu wikipedia ca am gasit cateva articole care promit..
al doilea motiv de bucurie e ca dupa ce i-am spus lui ttP despre discursul asta azi dimineata, mai pe seara m-a sunat sa ma intrebe cum il gaseste pe net. Asa ca: www.liternet.ro, apoi editura, alegeti catalog integral. pe noua fereastra in dreapta jos sunt diverse categorii: carti pentri copii, eseu.. alegeti Palimpsest si aici este a cincea carte de pe lista. bucuria vine din (re)descoperirea faptului ca tata foloseste cu dezinvoltura avantajele erei moderne si ca asta inseamna ca este inca tanar, ca nu este anchilozat nici rigid si asta ma face sa fiu mandra de el, chit ca n-am nici un merit in asta.
de fapt toata povestea a pornit de la curiozitatea produsa de cuvantul "palimpsest", pe care cred ca nu l-am auzit niciodata pronuntat. nu cred, sunt sigura. palimpsest. e genul de cuvant pe care il pun in testele ..cum este corect: palimsest sau palimpsest? eu as fi ales versiunea fara "p", jajjaja!!!!
in concluzie, sunt bucuroasa, in plus, e sambata si nu e frig. what else could I wish for??
vineri, 20 ianuarie 2012
rotundul an 2012
dragii mei,
anul a inceput bine, cu o gramada de pacienti ezoterici si extrasenzoriali, care deodata gasesc in mine un fel de cutie de rezonanta, ei zic ca e pentru ca anul asta e absolut deosebit, un an de curatare interioara si inaltare spirituala ba chiar mutatie sufleteasca si trezire a celui de-al treilea gamet.
nu sunt de o varsta anume si sunt foarte zambitori, si imi tot povestesc de ale lor fara sa le-o cer si mai ales fara sa-i cunosc prea bine, la inceput mi s-a parut ca e un val de extrovertiti mistici care mi-au cazut pe cap (tocmai mie?..) , dar snt deja doua sapatamani si nu mai e nici o gluma, trebuie sa iau evenimentul in serios si sa inteleg de ce se intampla toate astea.
cateva exemple: un domn de vreo 78 de ani care mi-a luat mainile in mainile lui la sfarsitul consultatiei si mi-a declarat solemn ca trebuie neaparat sa fac ceva cu ele ca el simte o energie, eu ii raspund zambind ca imi ii e suficient cu chirurgia oculara, dar el insista: nu doamna doctor trebuie sa sculptati sau sa pictati, e un an nou diferit trebuie sa ma credeti.. o doamna de 30 de ani cu 2 copii mi-a spus ca ea simte ca poate vorbi cu mine, ca are un copil indigo si un copil cristal, ca are de a face cu aura fiecaruia , ca toti putem deveni indigo.. alt pacient de 50 de ani imi spune ca face sedinte de hipnoza si imi propune o minisesiune adhoc asa doar ca un cadou (?) si tot asa.. am o pacienta de 63 de ani pe care o vad de vreo 2 ani si in ultimul an i-am tot explicat ce e blefarita (are marginea pleoapelor rosie, cu mici cojite albe si o spuma albicioasa la radacina genelor) si ca trebuie sa faca un fel de higiena a pleoapelor in fiecare zi, ma rog ii explic de fiecare data cand o vad, cu desene si fiziopatologie, ca sa inteleaga.. ei bine, de fiecare data cand venea la control era ca si cum as fi vorbit cu peretii, asa ca azi aproape ca m-am infuriat si i-am spus ca eu imi fac datoria de medic dar ca azi e ultima oara cand ii explic ce si cum trebuie sa faca. si azi, pentru prima oara in 2 ani , mi-a spus ca are probleme de memorie si diverse infarcturi lacunare (adica lipsa de irigatie sangvina in zone cerebrale localizate si nu prea mari) si ca in ultimele trei luni au inceput sa ii tremure mainile dar doctorii nu au gasit parkinson si ca ii pare rau ca nu face tratamentul, doar ca uita tot, cum iese pe usa a si uitat ce trebuie sa faca.. mi s-a facut mila de ea, evident ca m-am rusinat.. nu se stie nicidata ce se intampla in capsorul celuilalt..
tot de cateva zile ma tot gandesc la capitanul vasului de croaziera Costa Concordia care a naufragiat de curand si care a abandonat bordul printre primii.. cum trebuie sa se simta, in sensul de dezamagit, cand iti dai seama cine esti si de cat esti in stare, adica toti credem ca am fi niste eroi in situatii limita. evident ca era datoria lui sa organizeze totul, dar cand vine peste tine monstrul de metal, la cine te mai gandesti? si evident, comparatia constanta cu atitudinea comisarului -capitan sau ce era, oricum un grad militar - care a ramas pe vas pana la evacuarea ultimului pasager, si-a rupt piciorul, l-au salvat cu elicopterul la 36 de ore dupa declararea naufragiului.. e clar ca o persoana cu antrenament militar are un alt cod al datoriei fata de un civil cum era capitanul vaporului (sau asa imi place mie sa cred, ca tot sunt din familie de militari) ma rog ideea e ca aici ii avem in fata noastra pe erou si pe las, si comparatia il face monstruos pe capitanul fricos. dar cati dintre noi .. la asta ma gandesc, sigur ca nici el nu ar fi crezut daca i s-ar fi povestit ca intr-o zi va abandona pasagerii si vaporul si se va pune la adapost primul ..tu ce ai gandi..
mda, in alta ordine de idei, cred ca 2012 e un an rotund si ca daca vine furtuna aia solara, o sa venim in Ro cu bicicleta.
anul a inceput bine, cu o gramada de pacienti ezoterici si extrasenzoriali, care deodata gasesc in mine un fel de cutie de rezonanta, ei zic ca e pentru ca anul asta e absolut deosebit, un an de curatare interioara si inaltare spirituala ba chiar mutatie sufleteasca si trezire a celui de-al treilea gamet.
nu sunt de o varsta anume si sunt foarte zambitori, si imi tot povestesc de ale lor fara sa le-o cer si mai ales fara sa-i cunosc prea bine, la inceput mi s-a parut ca e un val de extrovertiti mistici care mi-au cazut pe cap (tocmai mie?..) , dar snt deja doua sapatamani si nu mai e nici o gluma, trebuie sa iau evenimentul in serios si sa inteleg de ce se intampla toate astea.
cateva exemple: un domn de vreo 78 de ani care mi-a luat mainile in mainile lui la sfarsitul consultatiei si mi-a declarat solemn ca trebuie neaparat sa fac ceva cu ele ca el simte o energie, eu ii raspund zambind ca imi ii e suficient cu chirurgia oculara, dar el insista: nu doamna doctor trebuie sa sculptati sau sa pictati, e un an nou diferit trebuie sa ma credeti.. o doamna de 30 de ani cu 2 copii mi-a spus ca ea simte ca poate vorbi cu mine, ca are un copil indigo si un copil cristal, ca are de a face cu aura fiecaruia , ca toti putem deveni indigo.. alt pacient de 50 de ani imi spune ca face sedinte de hipnoza si imi propune o minisesiune adhoc asa doar ca un cadou (?) si tot asa.. am o pacienta de 63 de ani pe care o vad de vreo 2 ani si in ultimul an i-am tot explicat ce e blefarita (are marginea pleoapelor rosie, cu mici cojite albe si o spuma albicioasa la radacina genelor) si ca trebuie sa faca un fel de higiena a pleoapelor in fiecare zi, ma rog ii explic de fiecare data cand o vad, cu desene si fiziopatologie, ca sa inteleaga.. ei bine, de fiecare data cand venea la control era ca si cum as fi vorbit cu peretii, asa ca azi aproape ca m-am infuriat si i-am spus ca eu imi fac datoria de medic dar ca azi e ultima oara cand ii explic ce si cum trebuie sa faca. si azi, pentru prima oara in 2 ani , mi-a spus ca are probleme de memorie si diverse infarcturi lacunare (adica lipsa de irigatie sangvina in zone cerebrale localizate si nu prea mari) si ca in ultimele trei luni au inceput sa ii tremure mainile dar doctorii nu au gasit parkinson si ca ii pare rau ca nu face tratamentul, doar ca uita tot, cum iese pe usa a si uitat ce trebuie sa faca.. mi s-a facut mila de ea, evident ca m-am rusinat.. nu se stie nicidata ce se intampla in capsorul celuilalt..
tot de cateva zile ma tot gandesc la capitanul vasului de croaziera Costa Concordia care a naufragiat de curand si care a abandonat bordul printre primii.. cum trebuie sa se simta, in sensul de dezamagit, cand iti dai seama cine esti si de cat esti in stare, adica toti credem ca am fi niste eroi in situatii limita. evident ca era datoria lui sa organizeze totul, dar cand vine peste tine monstrul de metal, la cine te mai gandesti? si evident, comparatia constanta cu atitudinea comisarului -capitan sau ce era, oricum un grad militar - care a ramas pe vas pana la evacuarea ultimului pasager, si-a rupt piciorul, l-au salvat cu elicopterul la 36 de ore dupa declararea naufragiului.. e clar ca o persoana cu antrenament militar are un alt cod al datoriei fata de un civil cum era capitanul vaporului (sau asa imi place mie sa cred, ca tot sunt din familie de militari) ma rog ideea e ca aici ii avem in fata noastra pe erou si pe las, si comparatia il face monstruos pe capitanul fricos. dar cati dintre noi .. la asta ma gandesc, sigur ca nici el nu ar fi crezut daca i s-ar fi povestit ca intr-o zi va abandona pasagerii si vaporul si se va pune la adapost primul ..tu ce ai gandi..
mda, in alta ordine de idei, cred ca 2012 e un an rotund si ca daca vine furtuna aia solara, o sa venim in Ro cu bicicleta.
luni, 2 ianuarie 2012
Cum se înţelege anul nou cu anul vechi. Din ceainărie...
Zuzu nu are reprezentarea timpului, de aceea îl întreabă pe G. dacă anii ăştia, cel care pleacă şi cel care vine, se înţeleg cum trebuie.
Afară e soare cu dinţi. Ar trebui să-mi fac un ceai de sunătoare (de "secătură" îi spuneam eu mamei să-mi facă) pentru că-mi ia oboseala imediat, e miraculos. Mi-e dor de o ceaşcă mare de ceai şi de tot ritualul pe care-l presupune, cum am văzut la mama: farfurioară de cristal, culoare limpede-aurie, mirosul şi gustul acrişor al feliilor de lămâie, fără zahăr, un asemenea ceai nu se bea cu zahăr. Mama punea în ibric un fir de coada-şoricelului, un fir de soc, o frunză de mentă... Mi-l aducea "în casă", cu şerveţel apretat, impecabil. Era un ceai făcut special pentru mine, cu dragoste, un ceai plin de nobleţe, eu aşa simţeam...
Când eram mici beam mult ceai - fie că eram bolnavi de-adevăratelea, şi atunci ceaiul ne făcea bine la "gâlci", chiar credeam că are puteri miraculoase, ca şi "şodoul" mamei, fie că împlineam, din când în când, un ritual al mesei de dimineaţă, când mama era la şcoală, iar noi rămâneam de capul nostru. Puneam masa cu tot tipicul, tăiam pâinea felii, o prăjeam, ne alegeam cănile. Nu eram atenţi la dozaj, puneam o mână de plante, de la început - mai târziu ne-a învăţat mama că plantele trebuie puse după ce fierbe apa, infuzate. Azi, pliculeţe de ceai îmi taie tot cheful, mi se par igienice şi atât, la fel şi "grăunţele" de ceai, ceaiul sintetic!
Adeseori, tataia lăsa o oală cu ceai pe plită, ceai de tei, ceai de izmă (mai rar, deşi ne plăcea mult), rămânea cald permanent, se vedeau urmele roşiatice ale evaporării pe smalţ, iar noi puneam termometrul direct în lichidul cald, să-i luăm temperatura... pe urmă cred că aveam înţelepciunea de a-l arunca, oricum, nu-mi amintesc să mai fi băut din ceaiul "bolnav". Tataia înmuia, ca şi noi, bucăţile de pâine în ceai, fiindcă nu mai avea dinţii buni. Când eram mici, ceaiul era de bază, nici nu se prea găsea lapte, ai băut şi tu, Oana, la ceai: ceai cu dulceaţă de gutui, mai ales, sau cu dulceaţă de vişine, unt nu se prea găsea, ceai în care puneam brânză (ce gusturi!) sau firimituri de biscuiţi, de chec, de ce găseam...
Mama strângea codiţele de cireşe, mătasea de porumb, gălbenelele şi chiar leuşteanul... Azi o aud pe tanti D. vorbind despre ceaiul de pătrunjel, nu ştiu dacă e totuna cu cel care "întăreşte inima".
Când am descoperit ceainăria de la Cărtureşti, într-o companie distinsă, am constatat că nu prea ştiam ce fel de ceai vreau, nu-i distingeam aromele, savoarea... Cred că m-am gândit la Galsworthy şi la Rushdie (nu la Tolstoi, câte ceaiuri şi în Anna Karenina, şi în Război şi pace!) şi am cerut din cel englezesc - cel indian mi se părea deja o experienţă extremă. Mi-erau cunoscute foarte puţine arome: ştiam de ceaiul verde, de cel negru, de cel englezesc adus într-o vară de tine de la Harrods (avea proprietăţi diuretice, aveam să constatăm când ne-am îndurat să desfacem pachetele în cinstea unui om drag nouă, săracul, a plecat repede, am bănuit de ce). La Cărtureşti ştiu că l-am îndulcit cu miere, aşa se spunea în cărticica de pe masă că trebuie - ceaiul are şi el o filiaţie, o poveste, trebuie îmbunat şi respectat, are blazon. Am văzut că ceainicul şi ceştile aveau modele diverse, indiene, ruseşti, orientale, japoneze etc. Ni s-au adus, "din partea casei", biscuiţi cu cremă, cu jeleu, simpli, cu cacao...
Nu-mi place să fac ceai, nu mai am timp, nu am răbdare, mă exasperează serviciile de ceai pe care le primesc (2 numai anul trecut!) prin utilitatea lor estetică, mai bine zis prin nobila lor inutilitate... Desigur, sunt topită după cărţile în care se vorbeşte despre ceai, dar asta-i altă poveste...
Afară e soare cu dinţi. Ar trebui să-mi fac un ceai de sunătoare (de "secătură" îi spuneam eu mamei să-mi facă) pentru că-mi ia oboseala imediat, e miraculos. Mi-e dor de o ceaşcă mare de ceai şi de tot ritualul pe care-l presupune, cum am văzut la mama: farfurioară de cristal, culoare limpede-aurie, mirosul şi gustul acrişor al feliilor de lămâie, fără zahăr, un asemenea ceai nu se bea cu zahăr. Mama punea în ibric un fir de coada-şoricelului, un fir de soc, o frunză de mentă... Mi-l aducea "în casă", cu şerveţel apretat, impecabil. Era un ceai făcut special pentru mine, cu dragoste, un ceai plin de nobleţe, eu aşa simţeam...
Când eram mici beam mult ceai - fie că eram bolnavi de-adevăratelea, şi atunci ceaiul ne făcea bine la "gâlci", chiar credeam că are puteri miraculoase, ca şi "şodoul" mamei, fie că împlineam, din când în când, un ritual al mesei de dimineaţă, când mama era la şcoală, iar noi rămâneam de capul nostru. Puneam masa cu tot tipicul, tăiam pâinea felii, o prăjeam, ne alegeam cănile. Nu eram atenţi la dozaj, puneam o mână de plante, de la început - mai târziu ne-a învăţat mama că plantele trebuie puse după ce fierbe apa, infuzate. Azi, pliculeţe de ceai îmi taie tot cheful, mi se par igienice şi atât, la fel şi "grăunţele" de ceai, ceaiul sintetic!
Adeseori, tataia lăsa o oală cu ceai pe plită, ceai de tei, ceai de izmă (mai rar, deşi ne plăcea mult), rămânea cald permanent, se vedeau urmele roşiatice ale evaporării pe smalţ, iar noi puneam termometrul direct în lichidul cald, să-i luăm temperatura... pe urmă cred că aveam înţelepciunea de a-l arunca, oricum, nu-mi amintesc să mai fi băut din ceaiul "bolnav". Tataia înmuia, ca şi noi, bucăţile de pâine în ceai, fiindcă nu mai avea dinţii buni. Când eram mici, ceaiul era de bază, nici nu se prea găsea lapte, ai băut şi tu, Oana, la ceai: ceai cu dulceaţă de gutui, mai ales, sau cu dulceaţă de vişine, unt nu se prea găsea, ceai în care puneam brânză (ce gusturi!) sau firimituri de biscuiţi, de chec, de ce găseam...
Mama strângea codiţele de cireşe, mătasea de porumb, gălbenelele şi chiar leuşteanul... Azi o aud pe tanti D. vorbind despre ceaiul de pătrunjel, nu ştiu dacă e totuna cu cel care "întăreşte inima".
Când am descoperit ceainăria de la Cărtureşti, într-o companie distinsă, am constatat că nu prea ştiam ce fel de ceai vreau, nu-i distingeam aromele, savoarea... Cred că m-am gândit la Galsworthy şi la Rushdie (nu la Tolstoi, câte ceaiuri şi în Anna Karenina, şi în Război şi pace!) şi am cerut din cel englezesc - cel indian mi se părea deja o experienţă extremă. Mi-erau cunoscute foarte puţine arome: ştiam de ceaiul verde, de cel negru, de cel englezesc adus într-o vară de tine de la Harrods (avea proprietăţi diuretice, aveam să constatăm când ne-am îndurat să desfacem pachetele în cinstea unui om drag nouă, săracul, a plecat repede, am bănuit de ce). La Cărtureşti ştiu că l-am îndulcit cu miere, aşa se spunea în cărticica de pe masă că trebuie - ceaiul are şi el o filiaţie, o poveste, trebuie îmbunat şi respectat, are blazon. Am văzut că ceainicul şi ceştile aveau modele diverse, indiene, ruseşti, orientale, japoneze etc. Ni s-au adus, "din partea casei", biscuiţi cu cremă, cu jeleu, simpli, cu cacao...
Nu-mi place să fac ceai, nu mai am timp, nu am răbdare, mă exasperează serviciile de ceai pe care le primesc (2 numai anul trecut!) prin utilitatea lor estetică, mai bine zis prin nobila lor inutilitate... Desigur, sunt topită după cărţile în care se vorbeşte despre ceai, dar asta-i altă poveste...
vineri, 9 decembrie 2011
Sunt o fetiță cu o mie de riduri, zice nora, blogstoryul
Am ieșit afară ca s-o primim, scările erau reci, n-ar fi putut să le urce singură sau, mai bine zis, în singurătate, era soare de dimineață, iar eu (și după mine o trupă întreagă, copiii mei, cu lumina scrisă pe fețișoare) m-am îndreptat călduros spre ea, cu un zîmbet mare de tot, ne-a întors zîmbetul înmiit și mi-a întins mîna, mie prima. Catifea neagră, bluză subțirică și pantaloni lejeri, franțuzești, păr alb, pînă la umăr, elegantă, dar fără o pălărie ca cea din fotografiile clasice (de pe coperte) și fără bijuterii, și totuși atît de elegantă, la 81 de ani, pe care-i mărturisește din prima, fără să le dea vreo semnificație, cu o voce albă (timbru puternic, ușor răgușit, uțor teatrală), ca și cum ar mai avea vreo 81 înainte. Eu nu aș fi îndrăznit s-o ating, de teamă să nu se frîngă, are ceva de ființă eterică, ființă de aer, deși e deșirată, nemțoaică în registrul franțuzesc. A fost primită cu aplauze, un amfiteatru întreg (cred foarte mulți știau exact de ce veniseră acolo, cine e Nora, ce a scris) și, de deasupra orhideelor, ne-a spus că nimeni nu a mai primit-o așa, s-a închinat și s-a înclinat, cu modestie, ușor stânjenită, ”mă simt ca o divă”, apoi ne-a spus că a vrut să fie actriță, Beligan n-a fost de acord, că nu avea dicție bună, ”parcă el are”! Aștepta întrebări, ”am trăit o istorie lungă, și una literară, și una reală”.
Evocarea profesorilor din facultate, mai ales a lui Călinescu (și Vianu), în amfiteatrul atît de plin încît a stat de multe ori ”cu burta în stinghia catedrei, atît de aproape, uneori simțindu-i respirația”. Pe la 30 de ani a început să scrie, nu putea suporta prozodia clasică - primele încercări poetice la Sibiu (mama, balerină, tatăl cîntînd alături la vioară), M.R.Paraschivescu i-a fost mentor, lui îi trimitea manuscrisele să-i spună dacă e bine, uneori nu era, se roagă azi pentru sufletul lui...
Poezia e o femeie capricioasă, cînd nu-i mai place poetul, pleacă. Cineva o întreabă dacă a tradus din suedeză, nu, nu, vrea să îndrepte lucrurile, ea nu știe foarte bine decît germană și bine franceză, cea mai frumoasă limbă, suedeză și norvegiană nicio boabă, așa s-a înțeles cînd a făcut traducerea lui Hamsun și a lui Ibsen din germană (era interzisă, i s-a făcut milă cuiva de ea și i-a dat treaba asta, la editură), însă - lumea nu a știut cum stăteau lucrurile și ”i-a crescut cota”. Cum a reacționat cînd a aflat că fiul ei vrea să fie balerin? A fost în extaz, a fost mîndră și fericită, chestie de familie, ceilalți nu prea au înțeles cum vine asta, un bărbat la balet... despre soțul ei, un poet despre care crede că era mai bun decît ea, dar mai liniștit, mai modest (și mai modest!), mai puțin norocos, a murit la 59 de ani, l-a iubit, spune asta cu voce tare, ca și cum ar spune bună ziua, acum o să-i publice ea poeziile, dar vrea să scrie multe despre el, despre cum l-a cunoscut ea, pe dinăuntru...
Istoria unei cărți de poezie, erau împreună acasă, se uitau la un film american despre periferia umană, și pe ecran apare brusc imaginea unui cerșetor, Sam, un negru bătrîn și urît, trist, vai mama lui, un om fără rost pe lume. Lui Sam îi zîmbește, fără motiv, o trecătoare necunoscută, o fată foarte frumoasă, și Sam se luminează și el sub zîmbetul ei și parcă se schimbă pe interior, devine alt Sam. ”Mi-am dat seama că în carte Sam semăna cu soțul meu, eu eram Minodora, o stuardesă ușor luată de minți, alt personaj semăna cu băiatul meu!” Cocoașa lui Sam este povara purtată de toți, acel ceva care, oricît de frumoși și de buni am fi, ne subminează încrederea în noi..., dar un om frumos care-ți zîmbește, fără să te cunoască, aduce cu el un miracol... Cum e cu inspirația care nu vine cînd vrei tu, ”cuțu-cuțu”? Era în tramvai, spre Titan, și doi tineri în salopete de muncitori (veneau de la Uzinele 23 August, nu-și mai amintește cum se numește fabrica acum...), și unul zice: ”Măi Nicule, ce zici tu, știe viespea că atunci cînd înțeapă o să și moară?” ”Cred că știe, măi, cred că vrea să se apere...”. Acasă și-a notat asta, i s-a părut foarte profund, și a scris ceva despre inelul șarpelui care închide un cerc, azi nu-i mai place versul ei, în fine, alteori scrie despre ce a visat, scrie criptic, se trezește pe buze cu niște cuvinte care, pe loc, i se par geniale, ulterior, mai puțin...
Marina, îi scrie unei fete pe o carte (fiecare a primit un mesaj personalizat, inclusiv eu, ne scana, pur si simplu, înainte, și ce forță are în privire!), ”cînd îți aud numele și cînd mă uit la părul tău îmi aduc aminte de mare, de ce nu ai părul albastru?” Scena e plină de copii care așteaptă răbdători căteva rînduri, mereu altele, o metaforă în dar, Nora scrie pe îndelete, uneia că e cea mai înaltă, altuia că e un muschetar sau un erou de epopee, o să se vadă ce e, la un moment dat. Clar e că i-a cucerit, sunt sub puterea ei, mielușei-mielușei, și pleacă, la capătul unei întâlniri de 3 ore și ceva (neîntrerupte), transfigurați, ”nu credeam că va fi chiar așa!”...
Evocarea profesorilor din facultate, mai ales a lui Călinescu (și Vianu), în amfiteatrul atît de plin încît a stat de multe ori ”cu burta în stinghia catedrei, atît de aproape, uneori simțindu-i respirația”. Pe la 30 de ani a început să scrie, nu putea suporta prozodia clasică - primele încercări poetice la Sibiu (mama, balerină, tatăl cîntînd alături la vioară), M.R.Paraschivescu i-a fost mentor, lui îi trimitea manuscrisele să-i spună dacă e bine, uneori nu era, se roagă azi pentru sufletul lui...
Poezia e o femeie capricioasă, cînd nu-i mai place poetul, pleacă. Cineva o întreabă dacă a tradus din suedeză, nu, nu, vrea să îndrepte lucrurile, ea nu știe foarte bine decît germană și bine franceză, cea mai frumoasă limbă, suedeză și norvegiană nicio boabă, așa s-a înțeles cînd a făcut traducerea lui Hamsun și a lui Ibsen din germană (era interzisă, i s-a făcut milă cuiva de ea și i-a dat treaba asta, la editură), însă - lumea nu a știut cum stăteau lucrurile și ”i-a crescut cota”. Cum a reacționat cînd a aflat că fiul ei vrea să fie balerin? A fost în extaz, a fost mîndră și fericită, chestie de familie, ceilalți nu prea au înțeles cum vine asta, un bărbat la balet... despre soțul ei, un poet despre care crede că era mai bun decît ea, dar mai liniștit, mai modest (și mai modest!), mai puțin norocos, a murit la 59 de ani, l-a iubit, spune asta cu voce tare, ca și cum ar spune bună ziua, acum o să-i publice ea poeziile, dar vrea să scrie multe despre el, despre cum l-a cunoscut ea, pe dinăuntru...
Istoria unei cărți de poezie, erau împreună acasă, se uitau la un film american despre periferia umană, și pe ecran apare brusc imaginea unui cerșetor, Sam, un negru bătrîn și urît, trist, vai mama lui, un om fără rost pe lume. Lui Sam îi zîmbește, fără motiv, o trecătoare necunoscută, o fată foarte frumoasă, și Sam se luminează și el sub zîmbetul ei și parcă se schimbă pe interior, devine alt Sam. ”Mi-am dat seama că în carte Sam semăna cu soțul meu, eu eram Minodora, o stuardesă ușor luată de minți, alt personaj semăna cu băiatul meu!” Cocoașa lui Sam este povara purtată de toți, acel ceva care, oricît de frumoși și de buni am fi, ne subminează încrederea în noi..., dar un om frumos care-ți zîmbește, fără să te cunoască, aduce cu el un miracol... Cum e cu inspirația care nu vine cînd vrei tu, ”cuțu-cuțu”? Era în tramvai, spre Titan, și doi tineri în salopete de muncitori (veneau de la Uzinele 23 August, nu-și mai amintește cum se numește fabrica acum...), și unul zice: ”Măi Nicule, ce zici tu, știe viespea că atunci cînd înțeapă o să și moară?” ”Cred că știe, măi, cred că vrea să se apere...”. Acasă și-a notat asta, i s-a părut foarte profund, și a scris ceva despre inelul șarpelui care închide un cerc, azi nu-i mai place versul ei, în fine, alteori scrie despre ce a visat, scrie criptic, se trezește pe buze cu niște cuvinte care, pe loc, i se par geniale, ulterior, mai puțin...
Marina, îi scrie unei fete pe o carte (fiecare a primit un mesaj personalizat, inclusiv eu, ne scana, pur si simplu, înainte, și ce forță are în privire!), ”cînd îți aud numele și cînd mă uit la părul tău îmi aduc aminte de mare, de ce nu ai părul albastru?” Scena e plină de copii care așteaptă răbdători căteva rînduri, mereu altele, o metaforă în dar, Nora scrie pe îndelete, uneia că e cea mai înaltă, altuia că e un muschetar sau un erou de epopee, o să se vadă ce e, la un moment dat. Clar e că i-a cucerit, sunt sub puterea ei, mielușei-mielușei, și pleacă, la capătul unei întâlniri de 3 ore și ceva (neîntrerupte), transfigurați, ”nu credeam că va fi chiar așa!”...
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
iar ploua!!
fratilor, sunt monotematica, dar ploaia asta nu se mai termina!!
in rest, cam frig si fara chef de mari actiuni. am ascultat niste cantece, am vazut 2 filme, aman de vreo saptamana un capitol pentru o carte, maine sunt alegerile iar tevatura iar politica iar minciuni pe toate canalele..ploaia asta..ma duc sa fac niste clatite..
in rest, cam frig si fara chef de mari actiuni. am ascultat niste cantece, am vazut 2 filme, aman de vreo saptamana un capitol pentru o carte, maine sunt alegerile iar tevatura iar politica iar minciuni pe toate canalele..ploaia asta..ma duc sa fac niste clatite..
miercuri, 16 noiembrie 2011
iar ploua in barcelona..
bine inteles, daca ne punem sa comparam cu ninsoarea si frigul de acasa, nu ar trebui sa ma plang.. ei, in general nu ar prea trebui sa ma plang eu..
ma gandesc ca in loc de clasica " azi ce fapte bune am facut", o buna intrebare la sfarsitul zilei e: azi de cate ori am ris? copiii rid intre 200-300 de ori si adultii cam de 10 ori, spuneau pe la radio.
in alta ordine de idei, vine craciunul, ca in toti anii, cu bucuria de a imparti si tristetea de a fi departe.
viata de zi cu zi trece fara mari furtuni, MMD slava Domnului e bine, ieri am vorbit cu D si cu M, e clar ca totul e greu dar conteaza optimismul, sa gasesti micile bucurii si sa fii constant in a le cultiva, nu exista solutii universale, poate e si ploaia asta de vina, vin alegerile, rezultatul se stie deja, opozitia se va plange de proasta mostenire, va iesi la lumina situatia reala a spaniei, unul din 5 oameni nu are de munca si in1 din 10 familii totii membrii sunt in somaj, la fiecare 8 minute e evacuata 1 casa la care nu se mai poate plati ipoteca, lipsa de speranta, de incredere.. si peste toata astea ieri a pus capac un interviu cu un tanar spaniol de 27 de ani, bogat si cu 17 operatii estetice deja, care spunea senin ca nu ii place sa vina in oras (BCN), -el locuind intr-o vila langa clubul de golf de langa plaja de xxxx) pentru ca..., si acum vine bomba: " oamenii sunt urati, eu nu stiu cum pot iesi pe strada asa, inteleg ca nu toti au bani sa isi repare imperfectiunile, dar ce sa spun, se imbraca oribil, vorbesc tare, au pielea neingrijita.. nu isi dau seama de grotescul situatiei, trebuie sa recunosc ca pentru mine e efectiv violent sa ii vad, mi se face rau, asa ca imi limitez viata la echitatie, golf, plimbari pe malul marii.. saptamana viitoare o sa imi aranjez mentonul ca uite mi-a iesit gusa asta dezagreabila.." spunea ridicand asa nasul si barbia, apasand cu aratatorul o invizibila gusa..
in rest ce sa va spun, cersetorul cu turban cumpara tigari marlboro, la carrefour mai nou deschid si in zilele de sarbatoare, chinezii nu mai au program 7/7 si inchid duminica, ni s-a stricat canapeua, dulceata de nuci verzi cumparata in aeroportul baneasa pentru MMD nu e deloc dar deloc buna, N a invatat cuvantul " de-a curmezisul" , abonamentul lunar la autobuz costa 39 de euro..
o veste buna: cizmarul ecuatorian la care imi repar flecurile de la pantofi de catva timp este foarte ocupat, lumea deja nu mai arunca ci repara incaltamintea, asa de tare m-am bucurat pentru el..
ma gandesc ca in loc de clasica " azi ce fapte bune am facut", o buna intrebare la sfarsitul zilei e: azi de cate ori am ris? copiii rid intre 200-300 de ori si adultii cam de 10 ori, spuneau pe la radio.
in alta ordine de idei, vine craciunul, ca in toti anii, cu bucuria de a imparti si tristetea de a fi departe.
viata de zi cu zi trece fara mari furtuni, MMD slava Domnului e bine, ieri am vorbit cu D si cu M, e clar ca totul e greu dar conteaza optimismul, sa gasesti micile bucurii si sa fii constant in a le cultiva, nu exista solutii universale, poate e si ploaia asta de vina, vin alegerile, rezultatul se stie deja, opozitia se va plange de proasta mostenire, va iesi la lumina situatia reala a spaniei, unul din 5 oameni nu are de munca si in1 din 10 familii totii membrii sunt in somaj, la fiecare 8 minute e evacuata 1 casa la care nu se mai poate plati ipoteca, lipsa de speranta, de incredere.. si peste toata astea ieri a pus capac un interviu cu un tanar spaniol de 27 de ani, bogat si cu 17 operatii estetice deja, care spunea senin ca nu ii place sa vina in oras (BCN), -el locuind intr-o vila langa clubul de golf de langa plaja de xxxx) pentru ca..., si acum vine bomba: " oamenii sunt urati, eu nu stiu cum pot iesi pe strada asa, inteleg ca nu toti au bani sa isi repare imperfectiunile, dar ce sa spun, se imbraca oribil, vorbesc tare, au pielea neingrijita.. nu isi dau seama de grotescul situatiei, trebuie sa recunosc ca pentru mine e efectiv violent sa ii vad, mi se face rau, asa ca imi limitez viata la echitatie, golf, plimbari pe malul marii.. saptamana viitoare o sa imi aranjez mentonul ca uite mi-a iesit gusa asta dezagreabila.." spunea ridicand asa nasul si barbia, apasand cu aratatorul o invizibila gusa..
in rest ce sa va spun, cersetorul cu turban cumpara tigari marlboro, la carrefour mai nou deschid si in zilele de sarbatoare, chinezii nu mai au program 7/7 si inchid duminica, ni s-a stricat canapeua, dulceata de nuci verzi cumparata in aeroportul baneasa pentru MMD nu e deloc dar deloc buna, N a invatat cuvantul " de-a curmezisul" , abonamentul lunar la autobuz costa 39 de euro..
o veste buna: cizmarul ecuatorian la care imi repar flecurile de la pantofi de catva timp este foarte ocupat, lumea deja nu mai arunca ci repara incaltamintea, asa de tare m-am bucurat pentru el..
joi, 10 noiembrie 2011
Să revenim la scrisul atoate păstrător, drăguță...
uite că trec pe teritoriul tău din nou, nu de alta, dar e evident că suntem în noiembrie, 10, au căzut toate frunzele posibile și imposibile, cerul e plin de nori, probabil o să ningă curând. La școală predau conjunctivul și îi cer unui copil să-mi dea un exemplu cu să, conjuncție: îmi răspunde precipitat - însă! Găsesc un vers frumos la o poetă, unul mai frumos ca mottoul propriului blog (m-am născut într-o zi de 4, iar 4 e un scaun!) - Sunt o fetiță cu mii de riduri...n-am multe riduri, incă... E liniște zilele astea, citesc cu mare plăcere Demonii vântului, Daniela Zeca, despre bijuterii, deșertul de aur al statelor bogate și energia diamantelor...
miercuri, 20 iulie 2011
ploaie in iulie
dragii mei,
ploua si e frig. imi place.e ca si cum ploaia de acum ar intra in contul lunii AUGUST, cand o sa am vacanta.. pensamiento magico sau doar absurd, ca faptul ca in zilele foarte calduroase ma imbraqc cu pijamaua cu pantaloni lungi, ca sa stiu ca daca imi e cald cald , am ce da jos..
ieri o batranica (pacienta) m-a pupat zgomotos, mai rar pe aici asa efuziuni sentimentale. si mi-a spus ca ii e drag de mine, de privirea mea. i-am raspuns repede ca e privirea mamei. fac ce fac si vorbesc despre romania. can't help it...
viata e calma cuminte fara mari furtuni exterioare. preocupati putin pentru viitorul prezis de D, cu foamete si unirea familiilor in nuclee rurale.. tot el zicea acum vreo 20 de ani ca se vor inventa telefoane in care poti vedea ca la televizor si toti il priveam cu un zambet in coltul gurii..
am cumparat in sfarsit niste carti care nu sunt de medicina. 2 de chomski si 2 de amin maaolouf. of, cate nu stiam despre politica internationala.. si la ce bun sa aflu? vezi cat de inapoiati si indopati de minciuni suntem, asta e tot. dar nu schimba cu nimic.. voi reveni la cartile de fictiune.
din ce in ce mai puternic mi se inradacineaza ideea ca ceva e ne-natural in dezvoltarea asta umana din ultimii 150 de ani. nu stiu ce sa mai cred, noi astia care ne adunam cate 1 suta de mii la un concert, noi astia care ne uitam hipnotizati la finala campionatului mondial de fotbal, suntem aceiasi care am inventat comunicarea prin aer si calatoriile in afara pamantului??
o spun pentru ca vineri noapte am vazut cu o claritate cat de prosti suntem, ca rasa. spunea cineva ca adevarul cand este trece de anumite carate, straluceste. sau ma rog, ceva asemanator.in sensul ca nu te poti indoi. ei bine, asa ceva mi s-aintamplat vinerea trecuta, cand eram de garda. au venit 3 pacienti, unul dupa altul, la 1.30 noaptea, la 2.30 dimineata (..) si la 5.10.
primul, un tip cam la 40 de ani, a intrat spunand ca il deranja " aici, in zona nervului optic" semnaland pleoapa de jos, langa punctul lacrimal. ca fusese la alergat si ca transpirase si cum ii intrase trasnpiratia in ochi si se scarpinas si acum il deranja. si era (aproape) sigur ca isi lezionase nervul optic. domnu' Sanchez, nervul optic nu este acolo, a, ba da, domnule cine e doctorul io sau dumneata, pai daca spuneti dumneavoasra asa o fi dar sa stiti ca suntem multi cei care credem ca aici e nervul optic. ma rog, dupa ce il conving (?) cu desen inclus cu ochiul, retina, nervul, pleoapa, il vad la lampa. ei bine, ce credeti ca avea?
nimic.
cand te scarpini, se inroseste locul oleaca, nu?
asta era tot.
cum sa ii explici ca nu are nimic??? unuia care intra convins ca si-a " lezionat ireversibil nervul optic" ..
al doilea pacient (cel de la 2 dimineata) a venit pentru ca in timpul cinei, un prieten ii aruncare in directia ochiului stang o mingiuca facuta din servetel. si vroia ca verifice ca nu si-a ulcerat cornea. va doare, va deranjeaza? nu. nu , ca mi-am pus gheata imediat. voiam doar sa fiu sigur ca nu am nimic. dar la ce ora ati cinat? la 10 seara. si veniti la 2 noaptea? ee, pai dupa cina am fost si noi la un bar, doar e vineri noaptea!
al treilea pacient era o domnisoara care sunase deja la 3 dimineata ca sa vada daca exista un oftalmolog in timpul noptii. simt ca mi-a intrat ceva in ochi, m-am frecat dar tot il simt acolo, de la ora 11 dimineata (sa ne amintim ca suna la 3 noaptea!!) ce imi pot pune? pai daca v-a intrat ceva, trebuie sa il scoatem, nu?
ei bine, a venit la 5 dimineata, cand " nu a mai rezistat".
medicul cand e de garda, de aia e de garda , ca sa solutionezele problemele urgente care pot apare. cei trei pacienti erau oameni bine imbracati, civilizati si vorbeau corect, dar ma intreb: fac parte din aceeasi rasa umana care a inventat avionul si transplantele de organe si satelitii???
vreau sa spun ca erau
ploua si e frig. imi place.e ca si cum ploaia de acum ar intra in contul lunii AUGUST, cand o sa am vacanta.. pensamiento magico sau doar absurd, ca faptul ca in zilele foarte calduroase ma imbraqc cu pijamaua cu pantaloni lungi, ca sa stiu ca daca imi e cald cald , am ce da jos..
ieri o batranica (pacienta) m-a pupat zgomotos, mai rar pe aici asa efuziuni sentimentale. si mi-a spus ca ii e drag de mine, de privirea mea. i-am raspuns repede ca e privirea mamei. fac ce fac si vorbesc despre romania. can't help it...
viata e calma cuminte fara mari furtuni exterioare. preocupati putin pentru viitorul prezis de D, cu foamete si unirea familiilor in nuclee rurale.. tot el zicea acum vreo 20 de ani ca se vor inventa telefoane in care poti vedea ca la televizor si toti il priveam cu un zambet in coltul gurii..
am cumparat in sfarsit niste carti care nu sunt de medicina. 2 de chomski si 2 de amin maaolouf. of, cate nu stiam despre politica internationala.. si la ce bun sa aflu? vezi cat de inapoiati si indopati de minciuni suntem, asta e tot. dar nu schimba cu nimic.. voi reveni la cartile de fictiune.
din ce in ce mai puternic mi se inradacineaza ideea ca ceva e ne-natural in dezvoltarea asta umana din ultimii 150 de ani. nu stiu ce sa mai cred, noi astia care ne adunam cate 1 suta de mii la un concert, noi astia care ne uitam hipnotizati la finala campionatului mondial de fotbal, suntem aceiasi care am inventat comunicarea prin aer si calatoriile in afara pamantului??
o spun pentru ca vineri noapte am vazut cu o claritate cat de prosti suntem, ca rasa. spunea cineva ca adevarul cand este trece de anumite carate, straluceste. sau ma rog, ceva asemanator.in sensul ca nu te poti indoi. ei bine, asa ceva mi s-aintamplat vinerea trecuta, cand eram de garda. au venit 3 pacienti, unul dupa altul, la 1.30 noaptea, la 2.30 dimineata (..) si la 5.10.
primul, un tip cam la 40 de ani, a intrat spunand ca il deranja " aici, in zona nervului optic" semnaland pleoapa de jos, langa punctul lacrimal. ca fusese la alergat si ca transpirase si cum ii intrase trasnpiratia in ochi si se scarpinas si acum il deranja. si era (aproape) sigur ca isi lezionase nervul optic. domnu' Sanchez, nervul optic nu este acolo, a, ba da, domnule cine e doctorul io sau dumneata, pai daca spuneti dumneavoasra asa o fi dar sa stiti ca suntem multi cei care credem ca aici e nervul optic. ma rog, dupa ce il conving (?) cu desen inclus cu ochiul, retina, nervul, pleoapa, il vad la lampa. ei bine, ce credeti ca avea?
nimic.
cand te scarpini, se inroseste locul oleaca, nu?
asta era tot.
cum sa ii explici ca nu are nimic??? unuia care intra convins ca si-a " lezionat ireversibil nervul optic" ..
al doilea pacient (cel de la 2 dimineata) a venit pentru ca in timpul cinei, un prieten ii aruncare in directia ochiului stang o mingiuca facuta din servetel. si vroia ca verifice ca nu si-a ulcerat cornea. va doare, va deranjeaza? nu. nu , ca mi-am pus gheata imediat. voiam doar sa fiu sigur ca nu am nimic. dar la ce ora ati cinat? la 10 seara. si veniti la 2 noaptea? ee, pai dupa cina am fost si noi la un bar, doar e vineri noaptea!
al treilea pacient era o domnisoara care sunase deja la 3 dimineata ca sa vada daca exista un oftalmolog in timpul noptii. simt ca mi-a intrat ceva in ochi, m-am frecat dar tot il simt acolo, de la ora 11 dimineata (sa ne amintim ca suna la 3 noaptea!!) ce imi pot pune? pai daca v-a intrat ceva, trebuie sa il scoatem, nu?
ei bine, a venit la 5 dimineata, cand " nu a mai rezistat".
medicul cand e de garda, de aia e de garda , ca sa solutionezele problemele urgente care pot apare. cei trei pacienti erau oameni bine imbracati, civilizati si vorbeau corect, dar ma intreb: fac parte din aceeasi rasa umana care a inventat avionul si transplantele de organe si satelitii???
vreau sa spun ca erau
Abonați-vă la:
Postări (Atom)