Cântul lui Ahile, Madeline Miller, Ed.Polirom, 2013

Minunată carte, dacă e citită fără prejudecăţi.

Ahile şi Patroclu acceptă să participe la războiul împotriva Troiei, deşi, iniţial, se sustrag, ajutaţi de nereida Thetis, mama lui Ahile. Îmbrăţişarea tatălui: “Peleu stătea pe ţărm, cu mâna ridicată în semn de rămas-bun. Ţinându-se de cuvânt, Ahile nu-i spusese de oracol, doar îl îmbrăţişase strâns, dorindu-şi parcă să-l absoarbă pe bătrân în piele. Şi eu îi îmbrăţişam trupul vânos şi ciolănos. Aşa o să ajungă şi Ahile când o să fie bătrân, mi-am spus. Apoi mi-am amintit – n-o să îmbătrânească niciodată”.

Lupta începe greu, după ce sunt îmbunaţi zeii. Apoi, războiul ţine 10 ani, ceea ce pare o prelungire a vieţii lui Ahile, un fel de răgaz, o amânare a prorocirii funeste. “Era un război foarte ciudat. Nu se câştiga niciun teritoriu, nu se lua niciun prizonier. Se purta doar pentru onoare, de la bărbat la bărbat. Cu vremea, se ivi un anume ritm de ambele părţi: ne luptam într-un mod civilizat – şapte zile din zece, cu pauze pentru serbări şi funeralii. Fără jafuri, fără atacuri neanunţate. “

Odiseu este şiret şi antipatic. Patroclu îngrijeşte rănile soldaţilor, folosindu-se de cunoştinţele transmise de Chiron, în perioada iniţierii. Ahile are conştiinţa că s-a născut pentru a lupta: “Ahile înflorea pe zi ce trece. Mergea la luptă beat de plăcere, bătându-se cu un rânjet pe buze. Nu-l încânta să căsăpească – a aflat iute că nimeni nu-i putea ţine piept. Nici doi, nici trei. De fapt, trăia pentru iureşul luptei, când o ceată de oşteni veneau ca fulgerul spre el. Acolo, când douăzeci de săbii se grămădeau să-l străpungă, putea să lupte cu adevărat. Se desfăta simţindu-şi propria forţă, ca un cal de alergări ţinut prea mult în ţarc ce poate în sfârşit să gonească. Cu o graţie vie, supraomenească, se lupta cu zece, cinsprezece, douăzeci şi cinci de bărbaţi o dată. În sfârşit, iată ceva la care sunt bun.”

“Folosesc cuvântul hybris. Aşa numim noi trufia strigătoare la cer, cruzimea şi mania nestăpânită, la fel de hâdă cum sunt zeii.” Ahile intră în conflict cu Agamemnon din pricina lui Briseis, pradă de război. Fără Ahile, aheii mor pe capete, iar Ahile nu poate fi înduplecat să reintre în luptă.

Patroclu se va dovedi “cel mai vrednic dintre ahei”. El moare primul, acceptând să poarte hainele şi scutul lui Ahile, care nu voia să lupte. Apoi, Ahile îl vânează pe Hector, ucigaşul lui Patroclu. Săgeata care-l nimereşte pe Ahile este trasă de Apolo, din arcul lui Paris. Războiul nu se termină până ce în tabără nu soseşte şi Pyrus, fiul neînţelept al lui Ahile, fiul cu părul roşu ca focul. Thetis cu gura ei ca o rană, crudă ea însăşi, permite reîntâlnirea, după moarte, a lui Ahile cu Patroclu.