Sunt o fetiță cu o mie de riduri, zice nora, blogstoryul

Am ieșit afară ca s-o primim, scările erau reci, n-ar fi putut să le urce singură sau, mai bine zis, în singurătate, era soare de dimineață, iar eu (și după mine o trupă întreagă, copiii mei, cu lumina scrisă pe fețișoare) m-am îndreptat călduros spre ea, cu un zîmbet mare de tot, ne-a întors zîmbetul înmiit și mi-a întins mîna, mie prima. Catifea neagră, bluză subțirică și pantaloni lejeri, franțuzești, păr alb, pînă la umăr, elegantă, dar fără o pălărie ca cea din fotografiile clasice (de pe coperte) și fără bijuterii, și totuși atît de elegantă, la 81 de ani, pe care-i mărturisește din prima, fără să le dea vreo semnificație, cu o voce albă (timbru puternic, ușor răgușit, uțor teatrală), ca și cum ar mai avea vreo 81 înainte. Eu nu aș fi îndrăznit s-o ating, de teamă să nu se frîngă, are ceva de ființă eterică, ființă de aer, deși e deșirată, nemțoaică în registrul franțuzesc. A fost primită cu aplauze, un amfiteatru întreg (cred foarte mulți știau exact de ce veniseră acolo, cine e Nora, ce a scris) și, de deasupra orhideelor, ne-a spus că nimeni nu a mai primit-o așa, s-a închinat și s-a înclinat, cu modestie, ușor stânjenită, ”mă simt ca o divă”, apoi ne-a spus că a vrut să fie actriță, Beligan n-a fost de acord, că nu avea dicție bună, ”parcă el are”! Aștepta întrebări, ”am trăit o istorie lungă, și una literară, și una reală”.

Evocarea profesorilor din facultate, mai ales a lui Călinescu (și Vianu), în amfiteatrul atît de plin încît a stat de multe ori ”cu burta în stinghia catedrei, atît de aproape, uneori simțindu-i respirația”. Pe la 30 de ani a început să scrie, nu putea suporta prozodia clasică - primele încercări poetice la Sibiu (mama, balerină, tatăl cîntînd alături la vioară), M.R.Paraschivescu i-a fost mentor, lui îi trimitea manuscrisele să-i spună dacă e bine, uneori nu era, se roagă azi pentru sufletul lui...

Poezia e o femeie capricioasă, cînd nu-i mai place poetul, pleacă. Cineva o întreabă dacă a tradus din suedeză, nu, nu, vrea să îndrepte lucrurile, ea nu știe foarte bine decît germană și bine franceză, cea mai frumoasă limbă, suedeză și norvegiană nicio boabă, așa s-a înțeles cînd a făcut traducerea lui Hamsun și a lui Ibsen din germană (era interzisă, i s-a făcut milă cuiva de ea și i-a dat treaba asta, la editură), însă - lumea nu a știut cum stăteau lucrurile și ”i-a crescut cota”. Cum a reacționat cînd a aflat că fiul ei vrea să fie balerin? A fost în extaz,  a fost mîndră și fericită, chestie de familie, ceilalți nu prea au înțeles cum vine asta, un bărbat la balet... despre soțul ei, un poet despre care crede că era mai bun decît ea, dar mai liniștit, mai modest (și mai modest!), mai puțin norocos, a murit la 59 de ani, l-a iubit, spune asta cu voce tare, ca și cum ar spune bună ziua, acum o să-i publice ea poeziile, dar vrea să scrie multe despre el, despre cum l-a cunoscut ea, pe dinăuntru...

Istoria unei cărți de poezie, erau împreună acasă, se uitau la un film american despre periferia umană, și pe ecran apare brusc imaginea unui cerșetor, Sam, un negru bătrîn și urît, trist, vai mama lui, un om fără rost pe lume. Lui Sam îi zîmbește, fără motiv, o trecătoare necunoscută, o fată foarte frumoasă, și Sam se luminează și el sub zîmbetul ei și parcă se schimbă pe interior, devine alt Sam. ”Mi-am dat seama că în carte Sam semăna cu soțul meu, eu eram Minodora, o stuardesă ușor luată de minți, alt personaj semăna cu băiatul meu!” Cocoașa lui Sam este povara purtată de toți, acel ceva care, oricît de frumoși și de buni am fi, ne subminează încrederea în noi..., dar un om frumos care-ți zîmbește, fără să te cunoască, aduce cu el un miracol... Cum e cu inspirația care nu vine cînd vrei tu, ”cuțu-cuțu”? Era în tramvai, spre Titan, și doi tineri în salopete de muncitori (veneau de la Uzinele 23 August, nu-și mai amintește cum se numește fabrica acum...), și unul zice: ”Măi Nicule, ce zici tu, știe viespea că atunci cînd înțeapă o să și moară?” ”Cred că știe, măi, cred că vrea să se apere...”. Acasă și-a notat asta, i s-a părut foarte profund, și a scris ceva despre inelul șarpelui care închide un cerc, azi nu-i mai place versul ei, în fine, alteori scrie despre ce a visat, scrie criptic, se trezește pe buze cu niște cuvinte care, pe loc, i se par geniale, ulterior, mai puțin...

Marina, îi scrie unei fete pe o carte (fiecare a primit un mesaj personalizat, inclusiv eu, ne scana, pur si simplu, înainte, și ce forță are în privire!), ”cînd îți aud numele și cînd mă uit la părul tău îmi aduc aminte de mare, de ce nu ai părul albastru?” Scena e plină de copii care așteaptă răbdători căteva rînduri, mereu altele, o metaforă în dar, Nora scrie pe îndelete, uneia că e cea mai înaltă, altuia că e un muschetar sau un erou de epopee, o să se vadă ce e, la un moment dat. Clar e că i-a cucerit, sunt sub puterea ei, mielușei-mielușei, și pleacă, la capătul unei întâlniri de 3 ore și ceva (neîntrerupte), transfigurați, ”nu credeam că va fi chiar așa!”...

iar ploua!!

fratilor, sunt monotematica, dar ploaia asta nu se mai termina!!
in rest, cam frig si fara chef de mari actiuni. am ascultat niste cantece, am vazut 2 filme, aman de vreo saptamana un capitol pentru o carte, maine sunt alegerile iar tevatura iar politica iar minciuni pe toate canalele..ploaia asta..ma duc sa fac niste clatite..

iar ploua in barcelona..

bine inteles, daca ne punem sa comparam cu ninsoarea si frigul de acasa, nu ar trebui sa ma plang.. ei, in general nu ar prea trebui sa ma plang eu..

ma gandesc ca in loc de clasica " azi ce fapte bune am facut", o buna intrebare la sfarsitul zilei e: azi de cate ori am ris? copiii rid intre 200-300 de ori si adultii cam de 10 ori, spuneau pe la radio.

in alta ordine de idei, vine craciunul, ca in toti anii, cu bucuria de a imparti si tristetea de a fi departe.

viata de zi cu zi trece fara mari furtuni, MMD slava Domnului e bine, ieri am vorbit cu D si cu M, e clar ca totul e greu dar conteaza optimismul, sa gasesti micile bucurii si sa fii constant in a le cultiva, nu exista solutii universale, poate e si ploaia asta de vina, vin alegerile, rezultatul se stie deja, opozitia se va plange de proasta mostenire, va iesi la lumina situatia reala a spaniei, unul din 5 oameni nu are de munca si in1 din 10 familii totii membrii sunt in somaj, la fiecare 8 minute e evacuata 1 casa la care nu se mai poate plati ipoteca, lipsa de speranta, de incredere.. si peste toata astea ieri a pus capac un interviu cu un tanar spaniol de 27 de ani, bogat si cu 17 operatii estetice deja, care spunea senin ca nu ii place sa vina in oras (BCN), -el locuind intr-o vila langa clubul de golf de langa plaja de xxxx) pentru ca..., si acum vine bomba: " oamenii sunt urati, eu nu stiu cum pot iesi pe strada asa, inteleg ca nu toti au bani sa isi repare imperfectiunile, dar ce sa spun, se imbraca oribil, vorbesc tare, au pielea neingrijita.. nu isi dau seama de grotescul situatiei, trebuie sa recunosc ca pentru mine e efectiv violent sa ii vad, mi se face rau, asa ca imi limitez viata la echitatie, golf, plimbari pe malul marii.. saptamana viitoare o sa imi aranjez mentonul ca uite mi-a iesit gusa asta dezagreabila.." spunea ridicand asa nasul si barbia, apasand cu aratatorul o invizibila gusa..

in rest ce sa va spun, cersetorul cu turban cumpara tigari marlboro, la carrefour mai nou deschid si in zilele de sarbatoare, chinezii nu mai au program 7/7 si inchid duminica, ni s-a stricat canapeua, dulceata de nuci verzi cumparata in aeroportul baneasa pentru MMD nu e deloc dar deloc buna, N a invatat cuvantul " de-a curmezisul" , abonamentul lunar la autobuz costa 39 de euro..

o veste buna: cizmarul ecuatorian la care imi repar flecurile de la pantofi  de catva timp este foarte ocupat, lumea deja nu mai arunca ci repara incaltamintea, asa de tare m-am bucurat pentru el..

Să revenim la scrisul atoate păstrător, drăguță...

uite că trec pe teritoriul tău din nou, nu de alta, dar e evident că suntem în noiembrie, 10, au căzut toate frunzele posibile și imposibile, cerul e plin de nori, probabil o să ningă curând. La școală predau conjunctivul și îi cer unui copil să-mi dea un exemplu cu să, conjuncție: îmi răspunde precipitat - însă! Găsesc un vers frumos la o poetă, unul mai frumos ca mottoul propriului blog (m-am născut într-o zi de 4, iar 4 e un scaun!) - Sunt o fetiță cu mii de riduri...n-am multe riduri, incă... E liniște zilele astea, citesc cu mare plăcere Demonii vântului, Daniela Zeca, despre bijuterii, deșertul de aur al statelor bogate și energia diamantelor...

ploaie in iulie

dragii mei,
ploua si e frig. imi place.e ca si cum ploaia de acum ar intra in contul lunii AUGUST, cand o sa am vacanta.. pensamiento magico sau doar absurd, ca faptul ca in zilele foarte calduroase ma imbraqc cu pijamaua cu pantaloni lungi, ca sa stiu ca daca imi e cald cald , am ce da jos..
ieri o batranica (pacienta) m-a pupat zgomotos, mai rar pe aici asa efuziuni sentimentale. si mi-a spus ca ii e drag de mine, de privirea mea. i-am raspuns repede ca e privirea mamei. fac ce fac si vorbesc despre romania. can't help it...
viata e calma cuminte fara mari furtuni exterioare. preocupati putin pentru viitorul prezis de D, cu foamete si unirea familiilor in nuclee rurale.. tot el zicea acum vreo 20 de ani ca se vor inventa telefoane in care poti vedea ca la televizor si toti il priveam cu un zambet in coltul gurii..
am cumparat in sfarsit niste carti care nu sunt de medicina. 2 de chomski si 2 de amin maaolouf. of, cate nu stiam despre politica internationala.. si la ce bun sa aflu? vezi cat de inapoiati si indopati de minciuni suntem, asta e tot. dar nu schimba cu nimic.. voi reveni la cartile de fictiune.
din ce in ce mai puternic mi se inradacineaza ideea ca ceva e ne-natural in dezvoltarea asta umana din ultimii 150 de ani. nu stiu ce sa mai cred, noi astia care ne adunam cate 1 suta de mii la un concert, noi astia care ne uitam hipnotizati la finala campionatului mondial de fotbal, suntem aceiasi care am inventat comunicarea prin aer si calatoriile in afara pamantului??
o spun pentru ca vineri noapte am vazut cu o claritate cat de prosti suntem, ca rasa. spunea cineva ca adevarul cand este trece de anumite carate, straluceste. sau ma rog, ceva asemanator.in sensul ca nu te poti indoi. ei bine, asa ceva mi s-aintamplat vinerea trecuta, cand eram de garda. au venit 3 pacienti, unul dupa altul, la 1.30 noaptea, la 2.30 dimineata (..) si la 5.10.
primul, un tip cam la 40 de ani, a intrat spunand ca il deranja " aici, in zona nervului optic" semnaland pleoapa de jos, langa punctul lacrimal. ca fusese la alergat si ca transpirase si cum ii intrase trasnpiratia in ochi si se scarpinas si acum il deranja. si era (aproape) sigur ca isi lezionase nervul optic. domnu' Sanchez, nervul optic nu este acolo, a, ba da, domnule cine e doctorul io sau dumneata, pai daca spuneti dumneavoasra asa o fi dar sa stiti ca suntem multi cei care credem ca aici e nervul optic. ma rog, dupa ce il conving (?) cu desen inclus cu ochiul, retina, nervul, pleoapa, il vad la lampa. ei bine, ce credeti ca avea?
nimic.
cand te scarpini, se inroseste locul oleaca, nu?
asta era tot.
cum sa ii explici ca nu are nimic??? unuia care intra convins ca si-a " lezionat ireversibil nervul optic" ..
al doilea pacient (cel de la 2 dimineata) a venit pentru ca in timpul cinei, un prieten ii aruncare in directia ochiului stang o mingiuca facuta din servetel. si vroia ca verifice ca nu si-a ulcerat cornea. va doare, va deranjeaza? nu. nu , ca mi-am pus gheata imediat. voiam doar sa fiu sigur ca nu am nimic. dar la ce ora ati cinat? la 10 seara. si veniti la 2 noaptea? ee, pai dupa cina am fost si noi la un bar, doar e vineri noaptea!
al treilea pacient era o domnisoara care sunase deja la 3 dimineata ca sa vada daca exista un oftalmolog in timpul noptii. simt ca mi-a intrat ceva in ochi, m-am frecat dar tot il simt acolo, de la ora 11 dimineata (sa ne amintim ca suna la 3 noaptea!!) ce imi pot pune? pai daca v-a intrat ceva, trebuie sa il scoatem, nu?
ei bine, a venit la 5 dimineata, cand " nu a mai rezistat".
medicul cand e de garda, de aia e de garda , ca sa solutionezele problemele urgente care pot apare. cei trei pacienti erau oameni  bine imbracati, civilizati si vorbeau corect, dar ma intreb: fac parte din aceeasi rasa umana care a inventat avionul si transplantele de organe si satelitii???
vreau sa spun ca erau

revenire timida

Dragii mei,
am inceput sa citesc Chomski si mi se pare de neiertat ca pana la varsta mea nu am auzit de el.. ma incanta ideea asta a dez-educatiei, descopar ca imi place politica explicata for dummies, imi aduc si eu aminte de vremurile bune din liceu ..
o sa va povestesc mai multe despre pacienti absolut insuportabili.. deocamdata imi calmez marunt nervii si ma bucur ca nu avem in familie nici un ipohondru..

1 iulie trece vremea cu măgăruşi, Oana

Citesc astăzi despre o carte a lui Alberto Manguel, "Biblioteca nopţii", o carte despre biblioteci şi fantasmele lor. Mi-a plăcut o poveste despre cum, al un moment dat, într-o anumită ţară, nu mai ştiu când, nu mai ştiu unde, nişte măgăruşi duceau, pe post de biblioteci ambulante, desagii cu cărţi de-a lungul ţării.

Mai aflu că Ana Cumpănaş, "Femeia în roşu" din romanul cu trei autori (Mircea Nedelciu, Mircea Mihăieş, Adriana Babeţi) chiar a existat, povestea ei este, dincolo de ficţiunea postmodernistă, adevărată, romanul însuşi fiind construit ca o documentare fabuloasă.

o pacienta

e o pacienta de 45 de ani, micuta, slabuta, cu vocea pitigaiata si putin sparta, preocupata peste poate de starea nervului sau, a corneei sale, a corpului vitros, a unghiului de drenaj al umorului apos, de genetica glaucomului, de relatia intre glaucomul sau si miopia sa, simte tot (inclusiv cand ii intra in ¨circulatia interna a ochiului¨ picaturile hm..) in general nu are incredere in doctori, nu are prieteni, nu vrea sa isi puna picaturile ca toate ii dau toate efectele secundare enumerate in prospect, vrea lista detaliata de posibilitati terapeutice (schematic daca se poate.. ca sa o ia acasa si sa o studieze), mai ceva timp m-a intrebat daca nu cumva presiunea ei crescuta e legata de faptul ca nu mananca carne de la 12 ani.
ei bine, dupa ce se opereaza dimineata la ora 9, pe la 3 dupa amiaza apare la urgente pentru ca nu putea sa isi puna picaturile pentru ca nu putea sa isi dezlipeasca pleoapele ¨doar cu forta ochiului¨.
adica nu i-a dat prin cap sa traga de o pleoapa in sus si una in jos.
tragicomic, mai mult tragic.
va imbratisez.

de Paste

Dragii mei,
Cristos a inviat!
Aseara nu ne-am dus la slujba de Inviere (scuzele obisnuite: au schimbat locul, nu mai e la biserica de aici aproape, e la capatul celalalt al Barcelonei, nu aveam cu ce sa ne intoarcem, N nu parea prea entuziasmat) asa ca am spus ca ne uitam la slujba la televizor. Ca decat nimic, tot e ceva...
Care slujba fratilor? Dadeau pe TV1 un film spaniol despre inocenta adolescentei si initierea in dragoste, pe Antena3 "Bolt" (desene animate despre un catel) urmat de American playboy, pe Cuatro " Atrapa un millon" program de divertisment, in rest filme de actiune si "Ultimul samurai".
Nimeni nu ar fi spus ca e noaptea Invierii. E adevarat ca la catolici slujba e in dimineata asta, dar nici macar un film tematic, nimic, toata saptamana nu au dat decat un film despre Nasterea Domnului cu o Marie blonda cu ochi albastri imbufnata si un Iosif tanar si indragostit lulea. A da, au mai dat si Spartacus.
Cica in Romania exagereaza cu filmele despre Moise, Petru and company, dar macar nu trece neobservat, dom'le.
Stiti ca aici se fac procesiuni de Semana Santa, si anul asta cum a plouat, nu au mai iesit pe strada, si ce credeti? interviurile se faceau cu proprietarii barurilor care se plangeau ca nu au facut nici un castig anul asa..

la 11 noaptea aici suna fixul. cand esti departe si suna telefonul noaptea, mereu te sperii, ca te astepti numai la vesti rele.
era mamica, ca sa cantam impreuna Cristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand.. intr-o secunda eram acasa, langa ea.
Poate sunt doar cutume..

ochelari pentru televizor

pacienta frumoasa, aranjata (toate spanioloaicele au fost ieri la coafor.. prima intebare dupa operatia de cataracta a barbatilor este: doamna doctor, si cand pot sa fac eforturi, sa reiau viata matrimomniala (sic) si a femeilor: cand pot sa ma duc la coafor?) asadar o doamna de 82 de ani la controlul anual oftalmologic.
ii spun: totul e foarte bine, doar ca ochelarii pe care ii aveti nu sunt actualizati pentru departe si ca sa va uitati la televizor aveti nevoie de unii noi.
raspunde vesela: a , nu, nu am nevoie, nu ma uit la televizor, ca slava Domnului ma misc bine si stau tot timpul pe afara, ma intalnesc cu prietene, mergem la o cafea, evit televizorul pe cat pot, ca o sa am timp destul pentru el cand o sa fiu batrana si altceva nu voi mai putea face.
no comment.

ploua cu galeata

dragii mei,
ploua tare de tot, ca niciodata, vreme de numarat bani sau de facut copii, vorba mamei..
vad cu drag ca mamele sunt prezente de sine statatoare pe blog, si mi-am amintit gestul lui N de ziua mea anul asta (eram in Ro): vine cu un buchet frumos de flori acasa si se indreapta catre mamica si ii spune: felicitari pentru acum 32 de ani! o pupa si o imbratiseaza tare si cred ca i-a sarutat si mana (gest atavic romanesc care bine ii sade, jiji). toti barbatii din familia mea se uitau siderati ca pe mine aproape ca nu ma baga in seama si ca toata atentia era catre mama si delicat il intreaba daca asa se face in tara lui de ziua cuiva. ei bine, da, ne-a explicat ca de ziua lui, primul lucru pe care il face e sa o sune pe mama lui ca sa ii multumeasca si sa o felicite, ca efortul doar a fost al ei in urma cu x ani, nu al lui, ca ce merit are el de ziua lui, daca e in viata e datorita ei.
deodata parea totul foarte logic si luminos si ma intreb cum de nu ne-a picat fisa pana acum.. e adevarat ca mai aducem si noi flori mamei cand se face o petrecere/reuniune/vizita de ziua copilului dar pare secundar, nu? well, am mai invatat ceva...
in alta ordine de idei, D mi-a explicat slightly exaltat acum cateva zile cat de norocosi suntem ca am castigat loteria galactica. (nu a folosit exact termenul asta dar mie imi place cum suna) in sensul existentei in sine, comparata cu neantul, cat de mica era probabilitatea sa venim pe lume - pe lumea noastra asta cu oxigen, atmosfera si toate celelalte conditii propice vietii..
am vazut un film care se cheama codul 46, minim futurist, despre o societate umana separata in zona de inauntru si inafara, zona de inauntru cu tehnologie de cel mai inalt nivel culminata cu o inteligenta artificiala care citeste codurile genetice si le stie pe toate, siguranta absoluta secundara ascultarii unor reguli stricte dar spre binele fiecarui individ (incluzand operatii de stergere controlata medical a amintirilor daunatoare si inoculare de virusi care potenteaza diferite calitati cum ar fi empatia), ma rog o separare tip romantic a celor 2 lumi, intre care evident ca nu se putea trece fara un "paper", un fel de viza.
curios era ca lumea de inauntru era un spatiu-conglomerat continand america de nord, india, europa si china asa la prima vedere..  un individ din lumea de dinafara era pasionat de lilieci si vroia sa calatoreasca in scop stiintific intr-o anumita zona din india (zona dinauntru) unde se afla o pestera cu o specie rara de lilieci. facuse cererea de "paper" pentru a putea intra in zona de inauntru de 8 ori si de fiecare data i se refuzase.
bineinteles ca exista si "paper" false si face rost de unul si ce sa vezi: ajunge in india si moare cam la o saptamana de o febra hemoragica. In film se descopera intelepciunea sistemului, ca nu i se daduse viza-paper pentru ca se stia ca genetic el era predispus la boala asta , endemica in zona respectiva si transmisa de liliecii nativi. si care crezi ca e concluzia? ca cel putin a murit indeplinindu-si visul.
partea romantica (lumea de inafara) aplauda gestul si il fericeste pe personaj, partea cerebrala (lumea de dinauntru) spune ca a fost o moarte potential evitabila si inutila, rezultat al neascultarii.

eu nu am tras nici o conluzie pana a doua zi, cand am vazut alt film, el reino de los cielos, despre ierusalim si cruciade si valoarea vietii pe vremurile acelea. in primul rand ca speranta de viata era pe undeva pe la 40 de ani (lucru pe care il stiam dar deodata vezi lucrurile clar in circumstantele de atunci - filmul cu adevarat reuseste sa te scoata din nowadays si sa te  transporte in lumea de atunci). in al doilea rand ca nu prea dadeau   multa valoare mortii. sau vietii. adica nu se vedea incrancenarea asta de a ramane in viata no matter what. frate, daca tot era sa moara, mureau pentru ceva. pentru o idee  sau pentru cineva. poate ca erau mai usor de manipulat. sau poate ca erau pur si simplu mai curajosi decat noi. mai ne-legati de toate ca noi. ma rog, era un film la urma urmei, dar cum tot suntem in martie si am sarbatorit mucenicii, nu pot sa nu ma gandesc ca oamenii inainte erau mai dispusi sa isi "piarda" viata . folosesc ghilimele pentru ca nu poti pierde ceva ce nu e al tau.
si sici ma intorc la D si la loteria lui galactica, ca viata e o sansa atata tot, un cadou de care te bucuri. in orice conditii ar fi cadoul asta, ca e mai bine decat nimic, desi cateodata we don't get the point..
va imbratisez cu dragoste.

esti tu?

azi aveam la consult 2 paciente complicate programate la 40 de minute diferenta una de alta dar au venit cam in acelasi timp.
amandoua vad foarte putin. adica una imi poate numara degetele cam la 30 de cm distanta cu un ochi - celalalt e pierdut, nu vede nici lumina-. a doua vede un 10% cu greu, tot asa cu un ochi, cu celalalt percepe doar cand ii flutur mana in sus si in jos. ele se cunosc pentru ca aici exista o organizatie foarte bine pusa la punct pentru persoanele cu discapacitate vizuala, au tot felul de reuniuni, au propria lor loterie gen loto-prono, intr-un cuvant ca sunt foarte activi si socia(bil)i.
ei bine, cand stateau in sala de asteptare, uneia ii suna mobilul. Buna, sunt Pepita. Buna, Pepita. Auzi, tu esti cumva in sala de asteptare la oftalmolog? Da.Ei, ce bine, hai ca inseamna ca esti tu, sunt chiar aici in spatele tau.
Una o recunoscuse pe cealalta dupa voce dar cum nu putea sa stie daca e ea cu adevarat decat daca se apropia la o palma de fata ei, a preferat sa o sune pe mobil ca sa se asigure...

Cand a intrat, pacienta care o sunase pe cealalta mi-a povestit razand scena: doamna doctor, va inchipuiti daca nu era ea, sa stai linistit sa intri la doctor si deodata  vezi pe cineva ca se apropie de tine asa, mai mult si mai mult, intrebandu-te: esti tu? cum s-ar fi speriat? asa ca am decis sa o sun.
in timp ce imi povestea, ridea in hohote de comicul situatiei.

si deodata mi-am dat seama cat de greu trebuie sa fie sa traiesti viata de zi de zi in conditiile astea de nesiguranta, atatea incertitudini, atatea momente de teroare de necunoscut.. nu vorbesc in plan o, cate peisaje nu vede, cate picturi si cine stie ce altceva nu o pot bucura, nu, nu, eu ma refer la viata cotidiana, cu cate greutati se confrunta cand se schimba ceva in rutina lor zilnica..

si imediat dupa ce am inteles asta, m-am simtit foarte mandra de ele. Pacientele mele sunt 2 femei curajoase, care zambesc mereu. nu stiu cat zambesc "pentru ca", si cat " in ciuda" , dar ..does it really matter?

cateodata ma mandresc cu rasa umana. urma scapa turma. iupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!...

alfa zulu india

azi ii spun unui pacient de 75 de ani: cititi va rog prima linie, si incepe: tango, hotel, bravo, mike, zulu.
am crezut, sincer si plat, ca avea probleme la mansarda.
explicatia: locotenent colonel de politie pensionat..citea in alfabetul fonetic international....

 a nu judeca....

soara iarasi

dragii mei,
e soare iarasi, se apropie vacanta mea de 5 zile, pacientul de 98 de ani ieri a venit neinsotit de baieti (cum ma obismuisem..) ci de femeia care il ingrijeste si care nici macar nu a intrat in sala de consultatii, cred ca din respect pentru bolile personale (care sunt intime, chit ca e un consult oftalmologic unde nici nu te dezbraci nici nu exista momente jenante ). sau poate ca din lipsa de interes. desi pacientul mi-a comentat ca ea ii pune picaturile cu religiozitate in fiecare seara. i-am spus ca inca nu am terminat cartea (remember, 3 craciunuri memorabile..).
va imbratisez, azi a fost un post scurt gen " salut"  ca am o gramada de treaba. ps citesc toate comment-urile ..

un film

asta vara am fost pentru prima oara in contact cu lumea disparutilor, nu va imaginati ceva mistic, vorbesc despre clasicul  ¨missing¨ in filmele americane, ¨desaparecido¨ in listele politiei de aici,  deci, pur si simplu persoane carora li s-a pierdut urma.(frumos cuvant, urma, nu? urma scapa turma, de unde l-om fi scos...si daca ni se poate pierde urma, inseamna ca toti avem o urma, nu? ia stai asa, ce e urma dom´le la urma urmei?)...)  

revenind la disparut, un domn roman de 67 de ani, in excursie in Barcelona, s-a indeparat de grup ca sa foloseasca o toaleta si pur si simplu nu s-a mai intors. L-au chemat, cautat, strigat, asteptat... cateva ore bune. apoi toti s-au indreptat catre hotel. au sunat la politie.uitati, e un domn asa si asa (poza de pasaport) operat de inima, care are nevoie de medicamente, are tensiunea mare, avea bani la el? nu, domnule, banii erau la mine - spune sotia- acte? nu , nu are nici un act la el, era in pantaloni scurti si toate actele le tin eu in geanta, dar stie numele hotelului? cred ca nu .. Los mossos d´esquadra au cautat in zona respectiva  ¨metru cu metru¨ si nimic.

te gandesti la ce e mai rau, mai intai: ca l-au jefuit si l-au batut (dar nu avea bani! ei, poate erau huligani si l-au batut degeaba.. pai cum dom´le ca nici nu stie spaniola! pai poate atacatorii erau si ei romani , ranji politistul..) apoi ca a facut un infarct (spitalele nu au primit nici un necunoscut in ultimele 24 de ore cu semnalmentele lui..) apoi ramane ipoteza transplatelor de organe (hai sa fim seriosi, chiar dumneavoastra ati spus ca era cardiopat si ca are 70 de ani..)

grupul de turisti a plecat a doua zi inspre Madrid, nu se puteau opri toti pentru un asa ¨contratimp¨asa ca sotia a ramas in Barcelona, a sunat iarasi la toate spitalele de urgenta, a facut declaratie la consulatul roman din barcelona, apoi a anuntat la consulatul din madrid, a sunat iarasi la spitale, a declarat iarasi la politia de aici, si.. ¨primele 24 de ore sunt esentiale¨ spun toti. dupa ce trec 24 de ore, ¨primele 48 de ore sunt esentiale¨.  si a treia fraza, lovitura seaca: ¨dupa 72 de ore, in general, nu mai apar.¨

mda. 

trecusera deja cele 72 de ore.

am cautat pe net si am fost impresionata de cate persoane disparute exista. E o drama pe langa care trecem zi de zi, eu cel putin ignoram realitatea asta.. multi turisti au disparut in Spania, pe site apar fotografiile lor, te gandesti ca poate ¨s-au dat disparuti¨ca sa inceapa o noua viata, ca s-or fi saturat de viata lor si au gasit fericirea pe meleagurile iberice, ca poate ca poate.. si undeva in adancul mintii, gandul ca uite, pe fata asta de 14 ani poate chiar o fi sechestrat-o un psihopat si noua ne place sa credem ca a fugit cu iubitul pe care nu il agreau parintii..

si acum , sa va povestesc despre filmul din titlu. un dramón.

the dead girl. cu josh brolin, rose byrne. toni colette. brittany murphy.(nu imi suna cunoscut nici macar unul jajaja...)  ¨implacable violencia emocional dificil de encontrar en el cine actual¨. (the new york times). sunt 5 povesti diferite, titluri diferite, cu un fir comun, incepe cu cadavrul unei fete blondute pe un camp. povestile care m-au impresionat pe mine sunt a doua (the sister) si a treia (the wife). 

A doua poveste. the sister.

o fata bruneta , frumusica, de 20-21 de ani, sta la o masa cu mama ei intr-un restaurant nu foarte elegant. mama este plina de verva, ii tot arata o poza cu o fata blonda frumoasa, uite, nu stiu pe care sa o aleg, asta in care are parul prins in coada e mai aproape de realitate dar e in alb negru si stii ca nu imi place sa apara asa, mai bine asta, tu ce crezi , uite poza asta au retusat-o, vezi, asa arata ea acum , o lipim pe banca ei din parc, ce zici .. bruneta inghite o pastila si ii spune: care vrei tu, mama, it really doesn´t matter...

bruneta deja nu o mai asculta. se vede ca si ea sufera. sora ei a disparut acum 10 ani.  si parintii continua sa o caute, sa actualizeze fotografiile, sa le puna pe stalpi, banci, pereti, geamuri, anunturi in ziare..  sunt siguri ca nu a murit pentru ca Mama in sufletul eu STIE ca nu a murit. crezi ca nu as fi simtit nimic daca ar fi murit? e imposibil, e carne din carnea mea, as fi stiut, mi s-ar fi dat un semnal, ea mi-ar fi dat un semnal. sunt sigura. 

doar ca sora a obosit de atatea sperante, deziluzii, asteptare si asteptari.

si ii spune mamei: crezi ca eu nu vreau sa cred ca s-a lovit la cap si nu mai stie cum o cheama si o cresc oamenii care au gasit-o pe strada? sau ca a cazut in rau si a inotat si a ajuns la o padure si acolo au crescut-o lupii si ea nici nu mai stie sa vorbeasca? am obosit sa ma mai mint. mama, cel mai sigur e ca vreun mizerabil  i-a facut cine stie ce nenorociri si pe urma a omorat-o si a ascuns-o asa de bine ca inca nu a fost descoperita de nimeni sau o tine inchisa intr-o pivnita. prefer sa cred ca a omorat-o...

toata familia din film suferea enorm, si sunt sigura ca sunt familii in viata reala care trec prin situatia asta . cred ca e ingrozitor sa nu stii daca cel iubit e in viata sau nu... tot felul de scenarii, majoritatea de groaza, nenorociti, psihopati, violatori, asasini.. si speranta care poate ca te tine in loc, nu te mai lasa sa traiesti, speri pentru ca asa e corect si ca daca nu mai speri e ca si cum ai renunta la copil, ca si cum l-ai omori tu. speri la inceput cu tot sufletul, apoi speri din frica si apoi din datorie..

sora, disperata, la un moment dat le cere parintilor sa ii faca surorii o inmormantare si ei se neaga vehement. intr-un fel, o omoara pe ea, pe singura care este inca in viata..

si asa, cu filmul de aseara mi-am amintit de povestea romanului de 67 de ani.

a aparut dupa 4 zile, teafar, la poarta consulatului din barcelona, se ratacise joi seara, nu stia pe dinafara numarul de mobil al nevestei, vineri incercase sa gaseasca hotelul, sambata ajunsese la consulat dar nu ii raspunsese nimeni la poarta, duminica la fel, luni fusese sarbatoare. Marti au sunat-o pe femeie de la consulat, ca domnul este acolo si ca sa vina sa il ia.

va imbratisez pe toti cu dragoste, azi a inflorit trandafirul japonez tiatanticoca..

din duminica in duminica

aflu ca o colega (rezidenta pe oftalmo) din Valencia s-a operat de apendicita alaltaieri, ca o alta doctorita si-a rupt femurul (fractura helicoidala oparata de urgenta in Granada -era la ski-, adusa in Valencia unde traumatologii i-au spus ca nu se recupereaza prea bine dar nu se poate reinterveni decat peste cateva luni..), ca o alta prietena are cancer la san si acum face chimioterapie, prietena mea cea buna din Valencia internata de urgenta cu un atac de astm, vesti cu tot felul de boli, mai grave mai putin grave..
toti bolnavii de mai sus sunt oftalmologi..
hm..
this rings a bell..

in alta ordine de idei, spaniolii au o fraza pe care o aplica cel putin o data pe zi, " in vara asta plec in vacanta in India, que la vida son cuatro dias" , sau " saptamana asta nu m-am omarat cu munca, ca la vida son cuatro dias" , sau " am lasat copii la mama si am plecat cu Jose la munte, ca la vida son cuatro dias" .. la un moment dat in discutie apare acest " la vida son cuatro dias", poate ca justificare, poate din obisnuinta sau poate dintr-o profunda intelegere  si asimilare a faptului ca intr-adevar viata e scurta si ca trebuie cauti si sa extragi toate bucuriile posibile.. au o relaxare incredibila (pe care cu prea multa usurinta eu o denumesc lene..) si cateodata ma apuca o invidie asa de ascutita..
(cum spunea R, simt pisici pe inima  - cu variata pitoreasca " gaini pe inima" )

e soare si caldut, ma duc sa ma plimb (ca la vida son cuatro dias ..  murmur in barba fara prea multa convingere)

pentru Miha

draga Miha, multumesc pentru papadii si batiste, am aflat ca si altii ca si mine deschid blogul ca sa vada ce mai scrii Tu.. asa ca deja ai un public care te asteapta. ma gandesc serios sa scrii direct pe blog nu doar comentarii. ce zici?

soare cu dinti

dragii mei,
ieri nepotelul meu M a implinit 14 ani. stim toti cine e M:). cum te simti, l-am intrebat cu oaresce teama de tristeti adolescentine, si am primit un raspuns rotund si clar: happy. fara dubii, fara aaaaa, fara daca si parca.. asa or fi baietii? o fi varsta? si mi-am amintit petrecerea de 14 ani a mea..
nu mai stiu daca mi-am ales eu hainele, dar imi amintesc perfect combinatia: o bluza alba de profesoara cu vag iz comunist, o fusta lunga mov plisata cu o linie verticala de nasturei aurii aplicati si fara functie evidenta (in afara unei dubioase elegante?!) si pantofi de culoare alba cu toc mic. da, exact asa de oribil cum va imaginati.
si imi amintesc privirea fratelui meu, tatal lui M, care avea 24 de ani pe atunci si era adultul responsabil cu ordinea si decenta in petrecerea mea. o privire- amestec de mila, verguenza ajena (asta e o expresie spaniola care inglobeaza perfect expresia de multe cuvinte in romaneste: mi-e rusine de rusine ta, chiar daca tu nu iti dai seama ca ar trebui sa iti fie rusine..), putina mandrie ca uite cum a crescut sora-mea.. si eu in fata lui ca la examen, asteptand verdictul.  stau si gandesc cu mintea de acum si cred ca a existat multa noblete si tandrete  in decenta fraza:"  iti sta bine ma Onule.." si cam 3 secunde mai tarziu, adaggio: " dar ai o fata asa de copil..." .
imi e asa de drag de el atunci, cum sa imi spuna ca cu fata mea rotunda nu se potrivea fusta lunga mov, ca la 14 ani nu esti nici aici nici acolo, esti un Om in devenire,  " site under construction" ..

oare eu cea de acum sunt cum isi imagina el acum 17 ani?

PS bine inteles ca citesc comentariile!! draga mea, cateodata deschid blogul doar ca sa citesc ce ai mai scris TU!!!

duminica friguroasa

au trecut sarbatorile, si ca in fiecare an, iti dau seama ca a fost o farsa totul.
schimband ideile, acum cateva zile am intrat intr-o biserica catolica unde aveau icoane si daca ignorai nisele laterale cu fel de fel de sfinti pe dupa gratii, parea ca esti la slujba de acasa. la sfarsit, au scos o icoana in fata si lumea a trecut sa o sarute. ce rit o fi asta, imi spun si ma indrept catre o femeie imbracata ca o calugarita de la noi (chiar era de la o manastire) care mi-a spus ca sunt catolicidar ca simt mai mult pe dumnezeu cand se roaga in fata unei icoane comparat cu o statuie, ca sculptura e iluminata de afara in timp ce icoana revarsa din ea insasi lumina.si ca intr-ul fel sau altul, vor sa recupereze icoana in slujba catolica. deasupra altarului era Sfanta Treime din tabloul lui Rubliov si mi-am amintit de liceu, cand stiam o multime de lucruri despre icoana asta in particular, ca un sinod de pe la 1600 a hotarit ca e e cea mai adecvata forma de a reprezenta pe cei trei si ca sub nici o forma nu e acceptata imaginea lui Dumnezeu tatal ca un batran cu barba alba, Iisus in dreapta Tatalui si porumbelul deasupra.
asa era iconita de deasupra patului meu cand eram mica, pe fond albastru, cum sa nu mi'o amintesc, micuta, inramata in lemn. si vorbesc cu N despre asta, spune ca porunca ¨no mataras¨ are legatura cu astfel de credinte, ii cer sa imi explice si imi spune ca bunica lui avea o icoana la fel, cu Dumnezeu Tatal reprezentat asa ca un patriarh si ca ea credea cu sfintenie in asta si ca daca cineva i'ar fi explicat de ce nu putea fi adevarat si ca e o erezie la urma urmei reprezentarea asta, e ca si cum i'ar fi taiat craca de sub picioare. ca nu poti sa spargi in mii de bucatele ceva asa de profund inradacinat si sa lasi piedestalul gol. ca indienii care cred in ploaie, foc, animistii, ce mai este de toate credintele lor daca tu vii cu un Dumnezeu pe care i´l bagi pe gat cu forta.. chit ca dreptatea istorica e a ta , ce conteaza e dreptatea su adevarul subiectiv. si ca il omori daca ii iei omului stalpii in care crede. il lasi mort in viata.
cum poti substitui credinte atat de inradacinate incat te definesc ca persoana..
spunea cineva ca omul in sine in esenta sa se defineste prin relatia cu munca, cu omul de langa si cu Dumnezeu (oricum l'ar vedea el).
fratilor, va imbratisez, maine o noua saptamana, aici in Spania au votat legea fumatului interzis in orice spatiu public inchis asadar orice restaurant orice bar orice dicoteca. aseara ne preumblam pe strazile barcelonei, sambata la ora 21.30 si era pustiu totul, restaurantele aranjate frumos cu paharele, fetele de masa, totul gol nici un client.. nu parea deloc Spania unde la ora aceea in mod normal strazile erau pline de grupuri grupuri cautand unde sa bea ceva inainte de cina, cautand un restaurant.. era pustiu..putin apocaliptic.
acum ca vorbesc de asta, ce o fi cu toate pasarile astea care cad moarte din cer...

back

 chitaind din toti rarunchii, declar ca m-am decis sa reiau bunul obicei de a va povesti intamplari de pe meleaguri iberice. azi sunt de garda, in seara asta vin aici  Los Reyes Magos, nu simt deloc sarbatoarea asta a lor. mai ales ca la mine nu au venit niciodata in cei 8 ani de cand sunt aici. poate de asta nu imi plac, pentru ca nu vor sa se intrupeze in ciuda lipsei mele de credinta. mi se pare lipsit de eleganta si noblete.
 Tin minte si acum un Mos Nicolae de cand aveam vreo5-6 ani , cand m-am trezit si aveam DEDESUBTUL pernei un pachet mare cu niste pantaloni rosii de ski cu bretele. incredibil, nu , cum l-o fi strecurat acolo fara sa ma trezeasca?
de mos Craciun nu prea am multe de comentat, s-a prezentat constiincios in fiecare an, mai bogat, mai sarac. te poti baza pe el. bine inteles ca aduce cadourile prin alti oameni, dar ce, cumva vorbim la figurat cand spunem ca dumnezeu trimite ingeri si acestia vorbesc prin gurile prietenilor?
anul asta iar a fost un Craciun trist-vesel. am sunat acasa de o mie de ori, stiam la ce ora vine Doinita, la ce ora se mananca, ce se mananca, cat de sarati au iesit carnatii, cum au cumparat brad si cum pana la urma tot taticu l-a impodobit, cum alergau prin casa prichindeii-grasuneii, cum mirosea a caltabos si alte detalii din astea romanesti. cred ca atata vreme cat traiesc mamica si taticu, Craciunul nu e de adevaratelea fara ei.

nu stiam ca aici, la clinica particulara, pacientii aduc atentii.. mi se pare asa de balcanic, ca nici nu am stiut cum sa raspund la prima cutie impachetata asa frumos, de Craciun adica, am fost efectiv stanjenita. o fi legal? sa o deschid de fata cu ea? sa o pup sau doar imbratisare scurta? cand lucram la stat, nu stiu, niciodata nu mi-am pus problema asta, nici nu s-a intamplat de prea multe ori (cu exceptia notabila a unei doamne care mi-a daruit o cruciulita!!- pe care de altfel o port la gat chiar acum-) dar aveam impresia ca aici e un fel , un stil de a fi, ca pacientii spanioli sunt foarte reci, ca asteapta sa dai tot ce ai mai bun din tine (de la stiinta pana la un zambet) pentru ca DEJA au platit serviciul asta. ei bine, acum am descoperit ca nu e chiar asa.. nu stiu cum sunt in Romania, dar aici chiar i-am simtit recunoscatori, adica am doua paciente: surori gemene de 78 de ani care sunt incantatoare ( nici acum nu le disting desi e clar ca una e sefa, ca nu o lasa pe cealalata sa imi explice nici macar motivul vizitei hahahha) si la fiecare eveniment important din 2010 mi-au adus cate ceva: un pled gros (nunta), o fata de masa inflorata (de Paste), un set de prosoape verzi cu un Mos Craciun brodat (de.. craciun..) ei , de la ele ma asteptam, dar nu ca o recunostinta pentru ce fac eu pentru ele, ci  pur si simplu pentru ca ele sunt doua doamne foarte simpatice si generoase si calde si ca le face placere pur si simplu sa daruiasca lucrusoare.
dar chiar nu ma asteptam la multimea de bomboane si Neulas si ciocolata si migdale in cacao, un adevarata festin, de la ceilalti pacienti.

dragii mei, va las ca intr-adevar a inceput sa ma doara spatele, va doresc sa fiti constanti cu voi insiva... si sa va mai uitati din cand in cand pe TED, ca au niste prezentari adorabile, vezi Dan Gilbert despre fericire, Barry Schwartz despre choice, Benjamin Zander despre music and passion..
va imbratisez, matusica (suna ca un medicament generic, matusa universala hahaha)