bine inteles, daca ne punem sa comparam cu ninsoarea si frigul de acasa, nu ar trebui sa ma plang.. ei, in general nu ar prea trebui sa ma plang eu..
ma gandesc ca in loc de clasica " azi ce fapte bune am facut", o buna intrebare la sfarsitul zilei e: azi de cate ori am ris? copiii rid intre 200-300 de ori si adultii cam de 10 ori, spuneau pe la radio.
in alta ordine de idei, vine craciunul, ca in toti anii, cu bucuria de a imparti si tristetea de a fi departe.
viata de zi cu zi trece fara mari furtuni, MMD slava Domnului e bine, ieri am vorbit cu D si cu M, e clar ca totul e greu dar conteaza optimismul, sa gasesti micile bucurii si sa fii constant in a le cultiva, nu exista solutii universale, poate e si ploaia asta de vina, vin alegerile, rezultatul se stie deja, opozitia se va plange de proasta mostenire, va iesi la lumina situatia reala a spaniei, unul din 5 oameni nu are de munca si in1 din 10 familii totii membrii sunt in somaj, la fiecare 8 minute e evacuata 1 casa la care nu se mai poate plati ipoteca, lipsa de speranta, de incredere.. si peste toata astea ieri a pus capac un interviu cu un tanar spaniol de 27 de ani, bogat si cu 17 operatii estetice deja, care spunea senin ca nu ii place sa vina in oras (BCN), -el locuind intr-o vila langa clubul de golf de langa plaja de xxxx) pentru ca..., si acum vine bomba: " oamenii sunt urati, eu nu stiu cum pot iesi pe strada asa, inteleg ca nu toti au bani sa isi repare imperfectiunile, dar ce sa spun, se imbraca oribil, vorbesc tare, au pielea neingrijita.. nu isi dau seama de grotescul situatiei, trebuie sa recunosc ca pentru mine e efectiv violent sa ii vad, mi se face rau, asa ca imi limitez viata la echitatie, golf, plimbari pe malul marii.. saptamana viitoare o sa imi aranjez mentonul ca uite mi-a iesit gusa asta dezagreabila.." spunea ridicand asa nasul si barbia, apasand cu aratatorul o invizibila gusa..
in rest ce sa va spun, cersetorul cu turban cumpara tigari marlboro, la carrefour mai nou deschid si in zilele de sarbatoare, chinezii nu mai au program 7/7 si inchid duminica, ni s-a stricat canapeua, dulceata de nuci verzi cumparata in aeroportul baneasa pentru MMD nu e deloc dar deloc buna, N a invatat cuvantul " de-a curmezisul" , abonamentul lunar la autobuz costa 39 de euro..
o veste buna: cizmarul ecuatorian la care imi repar flecurile de la pantofi de catva timp este foarte ocupat, lumea deja nu mai arunca ci repara incaltamintea, asa de tare m-am bucurat pentru el..
Eram la II, sună telefonul (de obicei nu răspund, de obicei nu am telefonul deschis) și colega mea mă anunță că s-a dat la știri că în zona industrială s-a răsturnat o cisternă cu propan, explozie iminentă, să ne dăm de lângă ferestre. Le spun copiilor să tragă băncile cu totul, se unesc și stau ca într-un cuibar, apucă și ei telefoanele, sunt un pic agitați, îi liniștesc, nu ne panicăm, între timp reușesc și eu să vorbesc cu G. și cu C. La pauză ne uităm în cancelarie la tv, așa e, între timp se mai spune și că pompierii s-au retras, că s-au evacuat vreo 2 km... slavă Domnului, explozia nu vine, se rezolvă de la sine sau cam așa ceva. Dar uite cum vine sfârșitul lumii, pur și simplu...
RăspundețiȘtergereÎn clasă, Scrisorile persane ale lui Montesquieu au ajuns să fie citite intens, la a X-a se citește literatură contemporană, Băiuțeii, de frații Fllorian (cineva amintește azi, ca preferat, episodul cu rahatul de câine întins pe biscuiții și ei de rahat la gust și oferiți unui puști mâncău de la grădiniță). În rest, predau Ion și mi se pare că-l transform într-un roman horror - un băiat din prima bancă a zis încet, l-am auzit: Nenorocit Vasile Baciu ăsta (le citisem scena în care o bate prima dată pe Ana, chiar e impresionant, iar noi demonstram naturalismul, depășirea viziunii idilice...
Parisul e mare cît Ispahanul. Casele sînt atît de înalte încît ţi-ar veni să juri că locuiesc în ele numai astrologi. îţi închipui că un oraş construit în aer, care are şase sau şapte case unele peste altele, este extrem de populat şi că atunci cînd toată lumea coboară în stradă se produce o învălmăşeală groaznică.Poate n-ai să mă crezi, dar de o lună de zile de cînd sînt aici n-am văzut pe nimeni umblînd caoamenii. Nu există pe lume oameni care să-şi folo'sească mai bine membrele decît francezii: aleargă,zboară. Trăsurile din Asia cu mersul lor încet ca şi pasul măsurat al cămilelor i-ar face să leşine. Eu care nu-s făcut pentru acest fel de viaţă şi care umblu adesea fără să-mi ies din pas mă înfurii uneori caun creştin; căci, hai să zicem, mă las stropit din creştet pînă în tălpi, dar nu pot ierta înghiontelile ce le înghit regulat.
RăspundețiȘtergereAi avut imaginea Parisului și uite și o scrisoare comică, despre iubirea conjugală care ar presupune... bătaia:
„Ei au un fel de a-i primi pe oaspeţi care nu © de loc persan. Cînd un străin intră într-o casăsoţul i-o prezintă pe nevastă-sa şi străinul o sărută. Lucrul acesta trece drept o cinste făcută soţului. În pofida faptului că părinţii, în contractul de căsătorie al fiicelor lor, stabilesc că soţul nu le va biciui, nu-ţi vine să crezi cât de mult le place femeilor din Moscova să fie bătute. Ele nu pot crede că stapînesc inima soţului lor dacă acesta nu le bate cum trebuie. O purtare contrară, din partea lui, e semn de indiferenţă de neiertat. Iată o scrisoare pe care una din ele a scris-o mai zilele trecute mamei sale: „Dragă mamă,Sînt cea mai nefericită femeie din lume. Nu există lucru să nu-l fi încercat ca să mă fac iubităde soţul meu, dar n-am izbutit niciodată. Ieri aveam de făcut în casă mii de treburi. Am plecat şi am umblat toată ziua prin oraş. Am crezut că, reîntorcându-mă acasă, o să mă bată straşnic; dar nu mi-a spus o vorbă. Soră-mea o duce bine de tot; bărbatul ei o snopeşte în bătăi în fiecare zi. Nu-şi poate arunca ochii la un bărbat fără ca soţul ei să n-o atingă. Se iubesc grozav de mult şi trăiesc în înţelegerea cea mai deplină din lume.De-aia e atît de mîndră; dar n-o să-i mai dau mult timp să mă dispreţuiască. Am decis să mă fac cu orice preţ iubită de soţul meu. O să-l înfurii atît de tare încît va trebui să-mi dea dovezi de prietenie. N-o să se mai spună că pe mine nu mă bate şi că trăiesc în casă fără ca el să se gîndească la mine. Chiar dacă o să-mi dea doar un bobîrnac o să ţip din răsputeri pentru ca lumea să creadă că totul merge bine. Cred că dacămi-ar sări în ajutor vreun vecin atunci l-aş strînge de gît. Te rog, dragă mamă, arată-i soţului meu ca se poartă cu mine cum nu se poate mai nedemn...„
Și-acum despre vârsta, care e mereu mai mică, deși anii nu le iartă nici pe franțuzoaice:
RăspundețiȘtergere„Eram mai zilele trecute într-o societate unde mă distram destul de bine. Se găseau acolo femeide toate vîrstele; una de optzeci de ani, alta de şaizeci de ani, una de patruzeci, care avea onepoată ce putea să aibă douăzeci, douăzeci şi doi de ani. Un anumit instinct mă făcu să mă apropii de aceasta din urmă, care-mi spuse la ureche:
— Ce ziceţi de mătuşa mea care vrea la vîrsta ei, să mai aibă amanţi şi să facă pe cocheta?
— Greşeşte! îi răspunsei. Are intenţii ce nu vi se potrivesc decît dumneavoastră.
Puţin mai tîrziu mă aflam lîngă mătuşa ei care-mi zise:
— Ce spuneţi de femeia asta care are cel puţin şaizeci de ani şi căreia i-a trebuit azi mai multde o oră ca să-şi facă toaleta?
— Timp pierdut! îi spusei eu, pentru aşa ceva ar trebui să aibă cineva farmecele dumneavoastră. Mă găseam lîngă acea nefericită femeie de şaizeci de ani pe care o deplîngeam în gînd, cînd dînsa îmi şopti la ureche:
— Există oare ceva mai ridicul? Uitaţi-vă la femeia aceea de optzeci de ani care şi-a pus panglici de culoarea focului. Vrea să facă pe tînâra şi reuşeşte, căci pare să fi dat în mintea copiilor.
Ah! Doamne, îmi spusei, nu ne dăm oare seama decît de caraghioslîcul altora? S-ar putea să fie o fericire, să găsim mîngîiere în slăbiciunile altora!
— Doamna mea, semănaţi atît de mult cu doamna căreia i-am vorbit adineauri, încît parcă aţi fi surori. Nu cred că una să fie mai în vîrstă decît cealaltă.
— Ah, într-adevăr domnule, îmi spuse ea. Cînd una din noi va muri, celeilalte va trebui să-i fie o teamă îngrozitoare, fiindcă nu cred că între ea şi mine să fie o diferenţă de vîrstă mai mare de două zile!
După ce o avui la mînă pe bătrîna asta prăpădită, mă dusei la cea de şaizeci de ani:
— Doamnă, trebuie să decideţi asupra unui pariu făcut de mine; m-am prins că doamna aceea şi dumneavoastră (i-am arătat-o pe femeia de patruzeci de ani) sînteţi de aceeaşi vîrstă.
— Pe onoarea mea, spuse ea, nu cred să fie între noi o diferenţă mai mare de şase luni.
Bun, să continuăm. Coborîi încă şi mă dusei la femeia de patruzeci de ani.
— Doamnă, faceţi-mi plăcerea şi spuneţi-mi dacă o numiţi doar în glumă nepoată pe domnişoara de la masa vecină? Sînteţi la fel de tînără ca ea! ba, mai mult, „nepoţica" are faţa cam trecută, ceea ce, desigur, nu s-ar putea spune şi despre dumneavoastră! O, culorile acestea vii ale tenului domniei voastre...
— Staţi, îmi răspunse ea: îi sînt mătuşă; dar mama ei era cu cel puţin douăzeci şi cinci de ani mai bătrîna decît mine. Nici nu eram născute din aceeaşi căsătorie. Am auzit-o pe sora mea spunînd că fiica ei şi cu mine ne-am născut în acelaşi an...”
„Locuitorii Parisului sînt de o curiozitate ce merge pină la extravaganţă... Dar dacă din întimplare cineva le spunea celor din jur că sînt persan, auzeam îndată un murmur :
— Ah, ah, domnul e persan ? Ce lucru nemaipomenit ! Cum poate să fie cineva persan ?" (Scrisori persane).
Caut ceva frumos pentru tine, sunt cîteva articole în Dilema, uite unul mai vechi, din Andrei Codrescu, despre peșteri și caverne personale, bune și ele la vremuri de răstriște:
RăspundețiȘtergere„Pasiunea mea pentru peşteri a intrat în remisie cîteva decenii, cît timp lumea de deasupra şi acţiunile de la bursă păreau a merge bine. Dar în timpul din urmă, mintea mea a început din nou să bată peşterile. Lumea de la suprafaţă pare a fi sortită pieirii, bătută şi risipită de vînturi, noroaie, ape, pîrjol şi molimi. Oamenii se simt netrebnici şi ameninţaţi, aşa că e firesc să se gîndească din nou la peşteri. O peşteră, lucrarea a miliarde de ani, este un gînd liniştitor pentru oameni, a căror memorie istorică, ba chiar şi cea genetică, are în ea caverne.”
Are și Blaga un vers frumos, în poezia „Somn”, ”se retrag în pădure și-n peșteri potecile/ Gornicul nu mai vorbește...” gornic înseamnă pădurar, deși aș fi zis că e o pasăre...
și alte articole minunate-minunate, dau o secvență:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ieri-vedere-azi/articol/nu-trageti-ochiul-femeia-araba
„Pe o terasă, m-am uitat la un tînăr cuplu de-al locului – el în alb, ea în negru, el i-a adus o cupă cu îngheţată iar ea, taca-taca-abharam-bahkaram, ori îi spunea că îngheţata e divin de bună, ori îi spunea că e bleg şi că n-a ales bine (după mimica femeii n-am putut să mă dumiresc).”
Cînd e cald în casă și curat, parcă e ca pe vremuri, când mama avea grijă să mă simt în siguranță, să nu fiu nefericită aiurea, să mi se pară că puțin înseamnă mult... pentru că mama era așa, mi s-a părut că toți oamenii sunt buni și primitori, și harnici și deștepți, buni cu copiii lor și ai altora. Azi dimineață am văzut că au transpirat geamurile, G. a zis că e de la flori, iar eu mi-am adus amine că mama avea mereu ceva de șters geamuri la îndemână, o bucată de maiou vechi, o cîrpă curată. Mama ținea și cîrpele curate.
RăspundețiȘtergereÎntr-o după amiază, anul trecut, am căzut în casă, m-am împiedicat pe hol, am stat puâin pe jos, de durere, mi s-a părut că mi-am răsucit glezna cum ai răsuci un buton de aragaz. Am plîns de durere, de necaz, de dorul mamei... m-am culcat, somnul mi-a înghițit suferința, iar mama a venit, în vis, s-a așezat lîngă sobă, pe scăunel, parcă băga lemne pe foc, nu-mi vorbea, dar era acolo, aproape de mine, era ea și numai era ea, ușor încenușată, nu știu cum să explic.
neghiob, neghioabă, vorba mamei pentru proștii de ambele genuri.
RăspundețiȘtergereAzi afu despre 2 filme. O fată merge la București să vadă seria Twilight, o chestie sirop cu vampiri îndrăgostiți, ha? o întreb de ce-i plece, îmi spune, cu ofizionomie visătoare, mâțâită, că e romantic, are aventuri și, bineînțeles, vampiri îndrăgostiți. o cred, are 14 ani, se dă cu fond de ten și vorbește la telefon (sau trimite mesaje) încontinuu. Nu se uită în ochii mei când îmi spune ceva, nu se concentrează prea tare, s-o fi văzuut vorbind despre porcăria asta...
RăspundețiȘtergereal doilea, la Tv, despre un grup de 50 de studente (oi, capre), mărșăluind, la amiază, pe bulevarde bucureștene, ca reclamă pentru un film, Dacă bobul nu moare, și împotriva traficului de ființe, înfundate, cu cap cu tot în niște așa-zise rochii de mireasă, de fapt un fel de saci, de colivii din pânză. am căutat trailerul, interesant, cu toate că se vede bine că e de la noi, din Zonă... termenul ”Zona” e de la Tarkovski, din Călăuza.
http://www.youtube.com/watch?v=4LsGcONfJGk
îmi place ideea de a asocia oamenii dragi cu un film, cum face bazavana. eu i-aș asocia cu o carte.
RăspundețiȘtergereNando, cu Povestașul, că mi-ai spus despre prima voastră întâlnire sau eu așa țin minte, că a fost Llosa la mijloc.
Pe tine cu Veacul de singurătate,
pe tanti D. cu Neamul Șoimăreștilor, e ceva legat de trecut, o imagine veche, cu praznic și obiceiuri,
pe nenea P. cu Patul lui Procust (a zis odată că-și lua de acolo frazele pentru diverse scrisorele de amor).
Pe Andrei cu prințul Andrei, din Tolstoi, Război și pace,
pe Gabi al meu cu romanele de război, condiția pe care o punea când era mai mic, ca să citească,
pe Gabi P. cu un roman al lui Jules Verne, poate Cinci săptămâni în balon, că trăiește aventuros și aproape SF,
pe D. cu Domnul Ibraham și florile lui din Coran, pentru că e un negustor excentric și a trăit multe, toți cred că este arab, deși nu este și îi vinde apa, în băcănie, la suprapreț lui BB (Bardot), cine ar mai fi făcut asta, mai ales când ai așa vizitatori,
în rest mă mai gândesc...