viata la 92 de ani

stiu, acum vreo luna am scris despre viata la 97 de ani dar nu pot sa nu va povestesc despre pacientul de aseara. era penultimul pacient, ora 8 seara, asteptase deja vreo 40 de minute pentru ca fusese o zi dura cu multe vizite care ba aveau nevoie de chirurgie urgenta ba unul caruia nu i se dilata pupila, ba un copil care simula ca nu vedea si a  trebuit sa ii fac o examinare exhaustiva si pe urma sa vorbesc cu mama despre problemele din familie si rezulta ca tocmai i se nascuse un fratior si lui nu i se dadea asa de multa atentie ca inainte, ma rog o intreaga odisee si culmea e ca in cazurile astea nu poti asa, din prima sa ii spui: stiu ca vezi perfect si ca vrei doar sa atragi atentia parintilor, nu , nu , apoi nici parintii nu te cred .. ma rog, o vizita programata sa dureze 20 de minute care ajunge ocupe o ora intreaga, cu refractie, fund de ochi si sesiune psihologica included.
asa ca eram destul de extenuata si era prima oara cand il vedeam pe domnul de 92 de ani, trimis de colegul retinolog pentru ca nu isi punea picaturile pentru glaucom pe care i le dadusera acum vreun an in alt centru. pacientul inalt, slab dar nu foarte, imbracat cu o bunda groasa mitoasa de mai de la tara, cu un baston negru cu un manerul argintiu, un cap de lup sau cine stie ce alt mamifer (cat de incomod poate fi??), sprinten (si atunci de ce o fi avand un baston??) intra zambind larg.  venise insotit de fiica lui si parea destul de relaxat, in general dupa ce astepti 40 de minute, ori intri facand spume ori deja nu iti mai pasa. domnule A, in primul rand imi pare rau de intarziere, mai ales ca e prima oara cand ne vedem, a, doamna doctor, a meritat asteptarea, daca stiam ca erati dumneavoastra doctorita mea de glaucom as fi venit inainte sa imi controlati tensiunea,  privire dulce si staruitoare cautandu-mi ochii, ton intim de Casanova total. situatie incomoda pentru mine, ma uit la el , ma uit contrariata la fiica (care acum ca stau si ma gandesc bine ii putea fi chiar nepoata ca avea vreo 40 de ani) ea imi zambeste gen asa e el, venind din partea unui batranel de 92 de ani nu te poti simti atacata de asemenea comentarii, am auzit ca nu prea va puneti picaturile, fac pe serioasa ca sa pun distanta, asa e? pai cam asa e recunosc, dar le pun in ochiul asta mai prost, doamna doctor, aha, cand le puneti va ustura sau va deranjeaza in vreun fel, nu da' de unde, si imi aduc aminte, sa nu credeti ca uit sa imi pun picaturile, ca oi fi avand eu 92 de ani , bine, 93 intr-o luna (zambind) dar sunt foarte bine in general, locuiesc singur aici la 40 de km de Barcelona intr-o casuta, si de acum o luna m-am apucat de invatat japoneza. cu asta a reusit sa imi trezeasca interesul, da, de ce s-o fi apucat de japoneza, pai stiu deja 4 limbi si incepe sa numere: spaniola, catalana, stati asa ca nu se pune, ca spaniola si catalana se numara ca una, da, pai lasati-ma sa termin, deci spaniola catalana franceza engleza si germana. fiica/nepoata aproba din cap. acum fac si cursuri de calculator ca trebuie sa inveti ceva in fiecare zi, o zi in care nu inveti nimic nou e o zi pierduta, ma incanta internetul, ah in cazul acesta uitati cartea mea de vizita daca aveti vreo nelamurire imi scrieti un email, o sa va scriu cu siguranta, dar cand ne mai vedem? in timp ce imi saruta galant  mana.

92 de ani, invata limba japoneza, flirteaza pe fata. se spune ca dupa ce ai ajuns la 90 de ani ai castigat dreptul de a spune orice ca nu te mai cenzureaza nimeni, e un fel de premiu social cred.

trebuie sa ma gandesc bine la forma corecta de a interactiona cu acesti peste-nouazeci, incep sa se ingroase randurile acestei categorii de pacienti care imi ridica o oarescare problema etica. Unii nonagenari au un glaucom soft care avanseaza destul de lent si sunt sigura ca daca nu si-ar pune picaturile nu s-ar intampla nimic pentru ca vezi speranta de viata si calculezi viteza de progresie a glaucomului si iti dai seama ca nu vor muri orbi adica in anii pe care ii mai au de trait nu pot pierde toata fibrele nervoase. din punctul meu de vedere ar putea sa nu isi mai puna picaturile, dar cum sa ii spui unui domn de 92 de ani care tocmai s-a apucat de invatat japoneza ca facand oleaca de statistica, anii care ii raman nu sunt suficienti ca sa orbeasca din cauza glaucomului? daca as elimina tratamentul, e ca si cum l-as anula pe el, cred ca s-ar simti abandonat. eu as face-o ca sa il scutesc de efectele secundare ale medicatiei, dar vezi, imi e teama sa nu creada ca eu ca medic l-am scos din cursa,  ca nu mai alearga la loc cu toata  lumea la maratonul asta al vietii, ca l-am aruncat deja pe o banda laterala .. asa ca va continua cu picaturile, nenecesare probabil..

in cazurile astea, intrebarea pe care ne-o punem este: daca ar fi tatal tau, ce ai face?
zambesc acum. taticu la 92 de ani. mi-l imaginez, la fata este leit tataia Lica, parul frumos alb,  doar ca la capul patului,  in loc de radio, are un calculator, si cred ca uite, tocmai deschide un fisier de cursuri online de franceza, ca vrea sa vada Parisul inainte de a muri..

cersetorul de afecte

mamica spune ca toti suntem niste cersetori de afect(iune), unii pe fata, galagiosi si reivindicativi, altii tacuti, retrasi in banca lor, de parca nimic nu i-ar atinge nici de bine nici de rau. dar ca la urma urmei toti asteptam sa ne mangaie cineva cu privirea, sa ne imbratiseze, sa ne laude sau sa se laude cu noi, sa recomande reteta noastra de cozonac, sa ni se ceara noi post-uri pe matusica, ce mai, cersetor in toata puterea cuvantului. definit prin cersit, iti cere, te roaga, se milogeste, nu insemna neaparat ca n-are ceea ce iti cere, cred ca forma cea mai frecventa e cea nonverbala - de unde si expresia ¨privire de caine milog¨.

am un pacient, are 50 si ceva de ani, cred ca e director sau  post similar de responsabilitate si conducere, sufera de un glaucom foarte agresiv, cu jumatate din camp vizual pierdut,  e deja operat de 2 ori in fiecare ochi, nu suporta nici un tratament hipotensor in picaturi ca face diverse reactii alergice, cu alte cuvinte un caz dificil. doar ca exista multe modalitati de a-ti asuma boala, el in particular e foarte intepat, pune la indoiala orice ii spui, nu e niciodata multumit, si nu e din cauza bolii. adica nu e revoltat impotriva glaucomului ci impotriva noastra, care oricum facem tot ce e posibil ca sa mentina vederea de acum, ca tesutul nervos deja pierdut nu se mai poate recupera, vine aici aici la clinica de vreo 7 ani si s-a mentinut stabil in tot timpul acesta.. e un pacient antipatic care vorbeste sictirit cu fetele de la intrare-receptie, arunca cu dispret cartela de asigurat, nu poate sa vina la control decat cand el poate sa vina (si prin urmare il vedem toti medicii din echipa de glaucom si pe urma se plange ca nu il vede mereu acelasi medic), cere explicatii lungi -vine cu o lista de altfel- nu e multumit de nici una, cand asteapta 15 minute pe hol intra cu o falca in cer si una in pamant, iar sotia e si mai rau. ii canta in struna, ca de ce nu i s-a facut operatia asta de la inceput, ca de ce il doare a treia zi dupa ce s-a operat cand la celelate operatii in 2 zile ii trecuse, ca ea a citit in prospect ca cicloplegicul e contraindicat pentru pacientii cu un anume tip de glaucoma si ca evident ca nu i l-a dat.. ii explic ca sotul ei e deja operat de catarata si ca nu mai poate face un atac acut de glaucom si ca deci poate sa ii puna cicloplegicul fara probleme si ca din cauza asta il doare, ca daca i-ar fi pus picaturile asa cum ii spusesem, nu l-ar fi durut... 

ma rog, ideea este ca in general face cam ce vrea  (imi si imaginez consortiul familial el&co criticand deciziile noastre citind reteta cu un pf! uite cum doctorita asta noua ne da un tratament care scrie mare pe prima pagina ca e contraindicat in glaucom, eu nu stiu de ce mai mergem la clinica asta, ca nu citesc nici prospectele medicii astia, si ce zici de asta, corticosteroizii cresc tensiunea intraoculara, si tie iti da de 5 (cinci) ori pe zi, nu , nu, asta e inacceptabil, draga, eu zic sa pui o data pe zi din coliriul asta cu eticheta verde, si unguentul? da, unguentul da,  ca e cu antibiotic, si pe tine te-au operat acum 2 zile, da, mult unguent, cred ca de 3 ori pe zi e prea putin, mai bine ai lua si unul pe gura, ce zici, da, da, ca la operatia de prostata mi-au dat o saptamana intreaga augmentin, mai avem in casa ca uite ca nu am facut nici o infectie, si ce facem , lasam ochiul acoperit cum zic ei sau tu ce zici, pai eu cred ca o zi acoperit a fost suficient, acum trebuie sa stea la aer sa se usuce ca asa e normal, trebuie sa se usuce si sa cada firele, draga, ti-au pus fire, da, nu stiu de ce, ca la a doua operatie la dreptul nu mi-au pus, ah, draga, tu ai o boala foarte grea si nenorocita, dar luptam impreuna, hai sa iti pun unguentul....)

prin urmare, acum ca il cunosc, il tratez destul de rezervat , la inceput ii explicam posibilitatile terapeutice si aveam multa rabdare, stateam cam 40 de minute sau mai mult doar cu el.. pana cand mi-am dat seama ca e inutil. trist, nu? ei duc o lupta paralela cu noi. nu se mai stie cine e dusmanul si cine cu cine se aliaza, cateodata pare ca glaucomul si el semneaza mici tratate de boicot, e greu sa tratezi cand nu stii cu cine lupti..

nu mai stiu ce legatura avea pacientul acesta cu cersetorul de afecte. cred ca vroiam sa spun ca medicul e si el un om si ca are nevoie de un feedback, un feekback de incredere. nu vorbesc de un abandon total al pacientului ci de o relatie de stat la masa rotunda si uite care sunt cartile uite care e planul, suntem impreuna in lupta asta, tu ai nevoie de cunostintele mele de medic dar si eu am nevoie sa accepti ajutorul meu. Cum spunea Leon Bloy: Nu se stie niciodata cine da si cine primeste .. ma rog, eu nu l-am citit pe Bloy dar Steinhardt il cita des in JF..

 noapte buna, ma duc sa vad stirile, catalanii l-au primit destul de rece pe Papa Benedicto care a venit sa sfinteasca Sagrada Familia (ha, de parca cineva ar simti ca Sagrada Familia e de fapt si de adevaratelea o biserica) a fost un scandal mare in legatura cu cheltuielile cu vizita lui aici, ca tara e in recesiune vai de capul nostru si noua ne arde de platit 4 milioane de euro in sisteme de securitate pentru vizita unui pontif catolic intr-o tara laica.
eu cred ca sunt asa de acizi pentru ca Papa asta  pur si simplu nu are what it takes to be a Pope.

noroc in sanatate

noroc la bani, noroc in dragoste, dar ce ziceti de noroc in sanatate?
am un pacient foarte simpatic de vreo 73 de ani care e aproape orb, adica legal el e orb desi vede aproape 70% cu un ochi si 50% cu celalalt. Vede doar central adica doar ce are in fata, daca ii fluturi mana in lateral nu isi da seama. Ei bine, ocluzia unei artere retiniene e ceva destul de putin frecvent in oftalmologie, dar lui i s-a intamplat acum 3 ani. Boala asta nu se poate trata, singurul lucru pe care il putem face e sa controlam factorii de risc ca sa nu faca acelasi lucru in celalalt ochi sau accident cerebrovascular.

Ca factor de risc, fumatul, asa ca s-a lasat de fumat. Controale cardio vasculare, negativ.... nici hipertensiune nici diabet nici probleme de coagulabilitate, Domnu´le, sa vedeti ca de fapt ati avut noroc, ca trombul s-a oprit in ochi, ca daca ajungea la creier faceati infarct cerebral si era mai rau. A inteles pacientul, s-a obisnuit sa nu vada jumatatea de jos a oamenilor si televizorului, oh, da, ne adaptam rapid, oricum, el avea celalalt ochi sanatos, un stil de viata sanatos, sapte nepoti sanatosi..
la un moment dat se planse ca in ochiul bolnav, nu mai vede nici in partea de sus, adica ii ramasese doar asa, ca o gaurica prin care sa priveasca lumea.
mai facuse o ocluzie. pe cealalta artera a retinei - avem una pentru jumatatea superioara si una pentru cea inferioara..
dar avea celalat ochi sanatos, un stil de viata sanatos, sapte nepoti sanatosi..

si intr-o zi vine de urgenta ca nu vede jumatatea de sus cu ochiul cel bun. deja banuia el, si intr-adevar, ocluzie pe artera din ochiul bun.
plangea saracu, ca nu intelegea de ce i se intampla toate astea, ca el a facut ce era de facut, ia aspirina de 100 in fiecare zi, a slabit 10 kile, daca stia, nu s-ar fi lasat de fumat ca cine stie cati ani mai are de trait si nu vrea sa ii traiasca orb, ca el are sapte nepoti, 3 sunt de la prima nevasta de care nu mai stia nimic de 40 de ani de zile, ca viata lui e cititul, ca a fost editor la o revista toata viata, si peste o luna o sa i se mai nasca un nepot in SUA,  ca nevasta asta (a treia..) era extraordinara, intelegi, povestea vietii in cateva minute..
asa ca ii spun ca viziunea asta centrala nu o sa o piarda niciodata, pentru ca vascularizatia maculei, adica retina centrala, in cazul lui depinde de o artera a coroidei nu a retinei care este protejata la nivel fiziologic si nu se poate gatui asa ca celelalte artere ale retinei.

mi s-a linistit.

stiti, de fapt, exista ocluzii de artera cilioretiniana descrise in literatura. Sunt foarte foarte putin frecvente.

doamna cu coasa

dragii mei,
acum cateva zile  N mi-a spus ca doamna cu coasa taie firul de argint al vietii.
nu stiu voi, dar eu stiam ca doamna in negru taie viata (sau capatina..).. asa ca am zambit asa oleaca superior ca uite-te ce mistici suntem acum credem intr-un fir de argint, what's next, profetia maya??
.. si el foarte serios imi spune ca asa scrie in Biblie... zau? (cu joc de priviri: neincrezatoare a mea, deconcertant de sigura a lui) da, Moartea taie firul de argint care leaga corpul de suflet, ca un cordon ombilical energetic.
hm, imi suna din ce in ce mai tare a literatura ezoterica. suna telefonul, ne luam cu altele, tema ramane in aer.

Azi, il vad deschizand Biblia.  Ecleziastul, 12. " Adu-ti aminte de Ziditorul tau in zilele tineretii tale, inainte sa vina zilele de restriste, si sa se apropie anii despre care vei zice: " N-am nici o placere in ei!", inainte ca se intunece soarele, si lumina, si...(..) mai inainte ca sa se rupa funia de argint si sa se sparga vasul de aur ..(..) si ca pulberea sa se intoarca in pamant cum a fost , iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat."

N ma surprinde in fiecare zi.

ma intristez ca uite cum am ajuns,  deschid biblia doar ca sa verific teorii ezoterice. o iau aproape, imi amintesc cand am venit in Spania, cum mamica mi-a dat biblia inainte de a pleca. si cum in ea, am gasit mesajele.  sfaturi, scrise de mana, un rand de text pe fiecare biletel. dar asta e alta poveste..

sa lupti cu bolile e usor..

E ora 4 dupa amiaza, nu sunt inca obosita, pacienta care tocmai a intrat este frumoasa, ordonata, energica si desteapta. (ultimele 3 caracteristici se deduc din A. faptul ca a pus geanta direct pe scaunul de langa perete si ochelarii pe masuta auxiliara fara sa caute alternative absurde cu privirea pierduta si neajutorata ,B. a parcurs distanta intre usa si scaun in 3 secunde si C. a inteles rapid explicatia ca tensiunea ei oculara de 24 nu inseamna ca are glaucom - desi normalul e pana la 21 - atata vreme cat nervul ei optic este sanatos.  Atfel, consultatia se termina cu adevarat in 4 minute. In timp ce scriu la calculator, ii spun (cu o unda de tristete) ca ne vedem la anul. Ea zambeaste cald si adauga: ¨daca vrea Dumnezeu!..¨. ma intorc catre ea si aprob: Si Dios quiere.. zambesc, imi zambeste iarasi, ii spun ca daca intre timp i se intampla ceva, poate sa vina fara programare (ah, concesiile facute pacientilor carismatici..) si incepe sa imi povesteasca ca nu ii e teama de nimic, ca posibilitatea de a face glaucom nu o ingrijoreaza, ca e obisnuita sa lupte. ca a avut 4 cancere. si ca a luptat cu toate patru. primul acum 20 de ani un san, apoi uterul.10 ani mai tarziu cancer de colon, apoi celalalt san. povestea ma impresioneaza, si ii spun sincer ca e o femeie puternica si ca ma misca faptul ca o vad asa de plina de incredere si ..viata. si ce crezi ca imi spune? a, doamna doctor, sa lupti cu bolile este usor, mai greu e cu moartea. aveam 32 de ani si plecasem cu familia in vacanta. am avut un accident de masina si mi-au murit fetita si sotul. mi-a ramas doar baiatul. acum a terminat Dreptul, se pregateste de trei ani de zile pentru examenul de judecator, sunt tare mandra de el ca nu renunta usor..
nu am mai spus nimic.

omul cu turban si alti vecini

drumul nostru spre DIR (lant de sali de sport in Barcelona) consta in: dam coltul blocului, trecem prin fata hotelului si a parcului cu praf, traversam o strada, 50 de metri idilici pe sub copaci pe un drum pietonal, traversam inca 2 strazi si gata, am ajuns. la unul din colturi sunt asezate 3 banci (cu  finalitate incerta) pe care intotdeauna stau niste oameni. aceiasi. sunt sigura ca nu au casa: miros foarte urat, au hainele mizerabile, nebarbieriti. in general dorm intinsi pe toata lungimea bancutei, nu sunt violenti, nu te agaseaza, nu cer tigari nici bani nici macar atentie.
Omul cu turban sta in parc, pe el chiar il vad in fiecare zi cand ma duc la serviciu, de la o oarescare departare, ca ma cam inspaimanta. nu stiu cum de il lasa sa stea asa, la 30 de metri de intrarea in hotel (care e de 4 stele!!), e inconjurat/blindat de 2-3 carucioare de supermarket pline ochi de pantaloni, cratiti, paturici, pantofi, jucarii de plus, pulovere, scaune(!), folii de plastic, bete de lemn decorative, o musama cu desene cu ciuperci mari,  si pungi, multe multe pungi.. poarta intotdeauna un turban albastru si are o barba carunta foarte lunga.
ei bine, cu ei eram obisnuita, omul cu turban face parte din peisajul meu zilnic, e un alt fel de vecin.
dar astazi..
astazi pe una din cele trei banci statea un personaj nou. un domn la 65-68 de ani, nu murdar dar nici impecabil, cu pantofii oleaca scalciati, un pulover si camasa dedesubt. langa el, un geamantan mare. nu parea ca asteapta pe cineva, nici vreun tren sau autobuz, nu se odihnea, nu cauta vreo adresa. nu stiu de ce, dar am avut certitudinea ca geamantanul acela era toata casa lui. e o atitudine..nu e primul pe care il vad asa, in Spania e usor sa ramai fara casa si am vazut multi pensionari abandonati in Urgente, acum cu criza asta multe familii nu mai pot plati ipoteca, si efectiv raman in strada. fratilor, e usor sa treci linia. oamenii pe care ii vad aici fara casa  nu sunt aceiasi homeless-i pe care ii vedeam in Valencia (drogadicti, prostitutie ieftina..) oamenii astia se vede ca sunt (erau) oameni de bine, carora pur si simplu li s-a rasturnat situatia. si viata.
si colac peste pupaza, cand ne-am asezat pe o banca mai incolo, s-a apropiat o fata cam la 30 de ani , cu parul foarte curat dar cu mainile unsuroase care ne-a cerut o tigara. ne-a spus ca vrea sa se lase de fumat, ca vrea sa plece la madrid sa caute de munca, voi aveti de munca, da, avem- sa vedem cat o mai tine, aaaaaaaah, aveti noroc, eu o sa plec, aici nu am gasit nimic, multumesc pentru tigara, avea aceeasi privire ca domnul cu geamantanul. intr-o mana tinea o punga alba plina cu magdalene, asa am banuit noi: se vedeau niste painici grasoase si ne-am imaginat ca sunt..magdalene..
de ce scriu despre ei? pentru ca ma intreb daca au fost mereu acolo, la un colt de strada si eu nu ii vedeam, sau lucrurile incep cumva sa se schimbe? e orasul de vina, la sat se intampla asa ceva? mai exista un ¨la sat¨? mai exista drum de intoarcere?
PD locuiesc intr-o zona absolut respectabila.

insotitorul

e incredibil cum se vad relatiile dintre oameni cand intra la medic. nu vorbesc despre atitudinea pacientului ci de a insotitorului. sunt familie sau prieteni sau pur si simplu sunt platiti pentru asta.
cand vin in  familie, unii parca au ciuda pe sot/sotie si ii pirasc in fata mea: ca nu face aia, ca nu il lasa sa ii puna picaturile, ca nu realizeaza cat de important e dar ..el/ea da stie, si deci el/ea si-a luat responsabilitatea ingrijirii celuilalt si care nu cumva sa ma ingrijorez, ca pacientul e pe maini bune. De parca ei ar fi centrul atentiei...

alti consorti tac tot timpul cat dureaza consultatia. ei, nici asa nu imi place- cred ca apreciez cel mai mult pe insotitorii care la sfarsit ma roaga sa repet tratamentul. pentru ca in general, pacientul e usor bulversat si speriat, iar medicul vorbeste repede, mai infige si vreun termen strict medical.. cand ies sa chem urmatorul pacient dupa o pereche de (amandoi) tacuti, prin usa intredeschisa ii vad pe hol scotand din geanta ochelarii de aproape si susotind aplecati asupra retetei. e o scena clasica. ma revolt un pic pentru ca dom´le,  ce, era asa de greu sa ma intrebe cand eram inauntru toti trei, acum trebuie sa stau asa, pe hol si sa o iau de la capat. e clar, trebuie sa am mai multa rabdare. 

prietenele tac aproape intotdeuna, cred ca le e rusine sa se implice si sa isi aroge asa, un rol care pare rezervat doar familiei. 

exista soti care chiar sufera pentru celalalt ( intr-o privire sta totul..) si soti care citesc ziarul in timpul consultatiei. sunt mici gesturi ale pacientului , gen : si acum ce fac cu geanta? cu haina? daca insotitorul e atent, se apropie si i-o ia din mana, stai linistit, da-mi-o mie, tu nu te gandi la asta... sunt multe momentele de tandrete...

cel mai mult imi plac copiii  (oameni la 40-50 de ani) care isi insotesc parintii ( de la 70-75 in sus). sunt organizati, nu pierd timpul, nu intarzie, iti cer din priviri sa ai rabdare pana babuta se ridica de pe scaun, iti zambesc complice cand pacientul se plange, se compatimeste, se lauda, isi sufla zgomotos nasul..

cand parintii vin cu copiii (sub 10-14), e mult mai rau. dar despre partea pediatrica in alt post ca obosesc numai cand ma gandesc la ei..( la parinti, nu la copii..daca ar intra copiii singuri pe usa ar fi mult mai usor de tratat..)

si da,  imi plac perechile de tineri, in general se relaxeaza unul pe celalalt, fac haz de necaz, nu iau lucrurile in tragic nici trascendental.

aveam un pacient care ori de cate ori venea, vorbea despre nevasta lui: ca e frumoasa, ca la 60 de ani s-a apucat de sculptat, ca are un succes nebun, ca mai nou si-a rupt un picior..cam la vreo 3-4 luni , vine la consult si sotia: intr-adevar, frumoasa. ochi albastri, aranjata, cocheta, gen actrita aceea care face reclama la o crema hidratanta si spune: eu am 65 de ani..? cum o cheama dom´le.. julie.. nu, jane.. jane fonda ! da. asa, deci in sfarsit o cunosc si eu pe sotie, se tinea bine la cei 73 de ani.  el o insotise in ziua aceea si se foia evident mandru pe scaunul de langa noi.  in timp ce o explorez pe ea, spun ( in directia ei, dar nu privind-o direct in ochi): ¡Tiene Usted mucha suerte! (Aveti mult noroc) referindu-ma la faptul ca avea asa un admirator in sot. si ce crezi? de pe scaun, el raspunde repede: da, doamna doctor, stiu.. 

PS am ajuns la pagina 25 (cartea cu cele trei Craciunuri) 

viata la 97 de ani

dragii mei,
astazi am primit cadou o carte in catalana, cu scopul precis de a ma ajuta sa invat limba. autorul e unul din pacientii mei, l-am vazut prima oara acum vreo 2 luni: inalt nici slab nici gras vag seboreic mirosind a sapun si cu pantofii bine lustruiti, hmm la varsta lui singura explicatie rezonabila era ca fusese militar (and I was right about that).venise insotit de un fiu, prezentabil si ne-evident plictisit de obligatia de a-si insoti tatal pe la medici ca majoritatea celor care vin cu batraneii. dar nici prea incantat. Domnul in varsta a inceput sa imi vorbeasca in catalana, si nu e prea mare diferenta cu spaniola dar eu prefer sa inteleg bine de ce se plange omul cand vine asa ca , cu delicatete, ii spun ca mai bine conversam in spaniola, ca eu as vrea sa invat catalana dar nu am timp , bla bla bla the same old story - adevarul e ca nu mi-am pus in gand musai sa invat, daca prind cuvinte unul-doua e ici pe colo, pentru mine e suficient, dar e oarescum nepoliticos sa i-o tai omului spunand ca tu nu stii catalana si ca el e obligat sa iti vorbeasca in spaniola. asa ca le spun ca ..invat.. ei bine, domnul mi-a spus ca imi va aduce o carte scrisa de el si ca daca am vreo nelamurire, sa ii scriu un email ca el imi raspunde sigur. am zambit la partea cu email-ul, yes sure, dar fiul mi-a surprins neincrederea si a spus: fiti sigura ca o sa va scrie, el acum scrie o noua carte si e tot timpul conectat la internet. 
sa nu uit sa va spun ca pacientul meu are 97 de ani.
ei bine , azi mi-a adus cartea, cu dedicatie cu tot si am fost chiar miscata. se cheama " 3 craciunuri memorabile" si e vorba de 3 craciunuri petrecute in inchisoare in anii 39-42.  azi a venit cu alt fiu, care e mai putin mandru de tatal lui si mai evident deranjat de faptul de a trebuit sa faca pe insotitorul.
ei bine, de ce scriu toate astea: in primul rand, e vorba despre cum se poate imbatrani. taticu o sa fie unul din batraneii astia, sunt sigura. deja isi plateste darile online. dar mai are pana sa fie batranel.
in al doilea rand, despre fii. primul era chiar mandru de tatal lui, se falea cu el. al doilea era intr-un fel rusinat de insistenta batranului de a imi citi dedicatia pe loc, de a-mi frunzari cartea si sublinia un pasaj, era un fel de spectator care se spala pe maini.
acum stau eu si il judec pe al doilea, dar cine stie ce alt fiu o mai avea -  care nici macar nu vine cu el o dupa amiaza la medic.. vreun fiu care nu traieste pe aproape.. sau care poate ca nici nu traieste in aceeasi tara. asa ca tac cumintica si il fericesc pe pacientul meu . in seara asta am ce citi.

comparatie intre BM si PM

la cererea cititorilor, (1 actually) astazi vom face o incursiune in viata de dinainte de casatorie (BM) si dupa (PM). in BM au fost 2 faze: una scurta de cateva luni in care nu imi reveneam din uimire, din incredibila intalnire intre doua persoane nascute la 10 mii de km distanta si care pareau crescute in aceeasi casa. Am fost intotdeauna de parere ca limba de comunicare e esentiala, cum sa spui lucrurile cu adevarat importante intr-o limba in care nu ai crescut? ei bine, spre surprinderea mea, din conditie sine qua non, acesta s-a transformat intr-un detaliu total nesemnificativ. si intr-o zi am realizat ca el e the one, si de atunci am trecut in perioada PM. pentru ca a fi sau nu casatorit e un state of mind. acum , in legatura cu the one, cred ca exista o categorie de the one, nu e chiar asa de unic, doar ca la un moment dat faci o alegere si te tii cu dintii de ea. cum spunea mamica, multe femei se marita dar putine au o familie. evident ca dupa ce te mariti, te mai intalnesti cu posibili the one, si atunci inchizi ochii cu un zambet asa in coltul gurii. una din povestile de cand eram mare e despre mamica pe vremea cand facea naveta. profesoara de 28 de ani, frumoasa, cu doi baieti mici acasa, dimineata se ducea cu autobuzul la scoala si dupa amiaza se ducea la ia-ma nene.mergea pe jos vreo 2 km pana la sosea si pe urma facea cu mana. se aseza langa babute inofensive si luau impreuna masina pana la oras. Intr-o zi, anonima babuta a coborit inainte si mama a ramas cu un domn - soferul adica- si in 10 minute deja stiau tot ce e de stiut despre viata celuilalt. cred in chimie, in fluiditatea comunicarii la prima vedere si pare-se ca asta i se intampla mamei si domnului pe un drum de tara, departe de lume, de realitatea caminului, a copiilor, ma intelegi, conditiile perfecte pentru o alunecare. am uitat, ploua, asta e important, se cladeste asa de repede complicitatea cand ploua, sigur ai simtit-o si tu, e o microlume in care esti la adapost langa celalat, o fi ceva ancestral de cand ne uitam din pestera la furtunile de afara si ne inghesuiam sub piei de animale.. sa revin.. ei bine, ajunsera ei la oras si el a scris telefonul lui pe o hartiuta. fara prea multe cuvinte. mamica a iesit din masina, el a plecat si ea in urma lui a scos hartiuta, a mototolit-o intr-un ghemotoc mic si a mancat-o incet, pe drumul spre casa. stia ca daca ar fi lasat-o intr-un cos de gunoi, ar fi fost capabila sa se intoarca sa o caute. asta e povestea despre Femeie. El hombre propone, la mujer dispone. cam asta ar fi diferenta intre BM si PM, restul sunt hartii si rochia de mireasa si bucuria de la nunta si alergatul pe la primarii si presentarea in public: acesta este sotul meu..

bine am venit

dragii mei
(cu vocea lui Robin Williams in Mrs Doubtfire)
m-am gandit zilele astea ca nu e chiar asa de rau si antiintimitate sa scrii intr-un blog. trebuie sa iau/folosesc ce e bun de la .. timpurile moderne. asa ca iata-ma-s.
 ploua in Barcelona. mama m-a sfatuit serioasa si vag ingrijorata sa ma interesez despre explozia solara din 2013, poate poate ma inspaimant si vin si eu acasa (definitiv). mi pobre gordita.. azi am sunat-o ca sa ii multumesc ca a facut trei copii, am avut asa o revelatie ca e mare lucru sa ai frati, nu esti al nimanui pe lume, si totul la urma urmei pe sacrificiul lor, al parintilor.
a iesit soarele. ma duc sa ma plimb.
va imbratisez de departe. si aproape, bine-nteles.