În Ţara lui Dumnezeu, Tatiana Niculescu Bran, Ed.Polirom, 2012
În zonă deşertică, în ţara afarilor, Hani,
o fetiţă de 10 ani, învaţă de la bunicul ei ce este înţelepciunea. La reprezentanţa
diplomatică franceză, Laurent Beauregard (împătimit de Rimbaud) îşi aduce fiul,
pe Andre, şi a doua soţie, Marie. Andre se bucură de tovărăşia prinţesei afgane
şi află multe despre piraţii somalezi. Fiecare capitol este scris din
perspectiva câte unui personaj.
Despre îmblânzirea animalelor, a
oamenilor, a duhurilor – secvenţa se referă la un pui de gazelă: „Întâi îţi
aşezi o pace în inimă cum ai aşterne un covoraş de lână cu desene, niţel aspru,
niţel pufos, acolo, pe covoraş, îţi cobori gândurile la ea treptat, ţi-o
desenezi în minte, linie cu linie, şi ochii ei mari, lunecoşi, şi picioarele
lungi, subţiri, toată arătarea ei de făptură mută, ademenşti gândul, că nu vine
singur, mai fuge, se mai împotmoleşte, se mai apropie, mai fuge, depinde de
tine cum faci să-l aduci pe covoraşul din inimă şi să-l îngenunchezi. Şi
atunci, în momentul ăla, când simţi că gândul e sub puterea ta şi eşti sigură
că l-ai prins şi nu mai pleacă, o priveşti drept în creştetul capului şi
întinzi mâna spre ea.
Şi despre nevoia unei călăuze: „Hani, în
pădurea Day nu intră nimeni fără călăuză. În viaţă, la fel: nu poţi înainta fără
părinţi, fără învăţător, fără caligrafie, fără covoraşul de rugăciune, fără
familia bărbatului tău...”
Lumea afarilor este descrisă detaliat, din
perspectova unor personaje interesante – Kamil, şoferul care caută mormântul
tatălui său, Afara şi fiica sa, Gassira, legate de o tradiţie crudă (excizarea
genitală a fetelor, obicei pe care-l moştenesc şi îl conservă femeile înseşi!),
dar şi despre Rimbaud, devenit el însuşi afar, Abdoh Rinbo (Rimbaud, negustorul
de cămile şi de mirodenii, moare la 39 de ani, în deşert, i se taie piciorul,
în urma unei infecţii).
Despre importanţa cuvintelor – „Tot ce
vezi în jurul nostru şi, mai departe, ce nu vezi, e lucrarea făcută de
cuvintele lui Dumnezeu. Să te ţii întotdeauna de cuvânt sau să nu promiţi ceva
dacă nu eşti sigur că poţi împlini ce ai promis. Altfel, sufletul tău se
prăbuşeşte în amestecătură şi dezordine.”; „Ori de câte ori ai spus un cuvânt,
în adâncul lui se trezeşte un duh care întrupează imediat lucrul pe care l-ai
numit. De aceea cuvintele mângâie, rănesc, alintă, ucid, liniştesc, supără,
bucură şi aşa mai departe.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu