marți, 24 ianuarie 2012

pisica familiei

ieri pe la 8 seara: o urgenta, o fata de 17 ani care de 2 zile nu vede bine cu ochiul stang, no durere, nu ochi rosu, doar un fel de musca mare si gri care se misca exact in centrul ochiului. e destul de putin frecvent la varsta asta un DVP (deprendimiento posterior de vitreo) dar cum la miopi se poate asocia cu o mica gaura in retina premergatoare unei dezlipiri de retina, e important sa vezi bine fundul de ochi, adica dilatat la maxim. fata purta lentile de contact si evident nu avea cu ea nimic in ce sa puna lentilele asa ca improvizam din doua sticlute mici de ser fiziologic taiate pe din doua, o las pe asistenta sa ii puna picaturile de dilatat si ma duc sa vad ultimii 2 pacienti.
schimbul cu oftalmologul de garda se face la 9 seara asa ca in principiu as avea timp, daca nu ar fi fost exact asistenta care uita sistematic ce ii spui, pe la patru ii cerusem un nolotil pentru un pacient pe care il durea ingozitor o taietura pe cornee si pe la 4.10 imi spune ca nu avem in stoc, pai sa se duca si sa cumpere ca e urgent, pai si ea cand o sa mai aiba timp sa mamance (??) ca la 3 era ora ei si de atunci inca nu gasise momentul.. incredibil. eu bine pe la 8.30 o vad pe fata, evident: nu era dilatat pentru ca nu ii pusese picaturile. ma enervez putin, i le pun eu (ca nu e mare lucru de pus 2 picaturi), astept sa se dilate.
intre timp, sa va povestesc ce e DVP-ul: ochiul are forma de sfera si pe dinauntru e plin cu un fel de gelatina care se cheama corp vitros, sunt fibre de colagen foarte foarte mici si apa care formeaza un gel transparent, corpul vitros ca sa spunem asa umple sfera si ii da forma. ei bine, din cauze care nu se cunosc, corpul vitros degenereaza si se condenseaza, ganditi-va la albusul de ou care din transparent devine alb cand e fiert, ei bine, ceva similar se intampla si cu DVP-ul: gelul se condenseaza si se formeaza o musca, mai multe muste, un viermisor, fulgi, o panza de paianjan,o scama,  ma rog fiecare il descrie dupa cum il vede si dupa propria imaginatie, unii spun ca e ca si cum ar privi preintr-un geaam murdar de ploaie, ..o fibra daca o vezi din fata e un punct, dar din lateral e o atisoara, got the point.. DVP-ul e destl de frecvent, singura problema este ca in 1 din 10 pacienti, in momentul acut cand gelul se condenseaza pentru ca poate tractiona de retina si produce un desgarro adica o mica gaura (agujero)in retina periferica pe unde poate intra apa si produce un desprendimiento de retina. ei bine, daca vezi un agujero, dai laser in jur si riscul de dezlipire de retina se apropie de zero. de aceea, ii privim cu foarte mare atentie pe toti cei care vin cu asemenea simptome acute. daca a tecut o luna, cel mai probabil e ca nu gasesti nici un agujero, doar ca "musca" nu are cum sa dispara, ca doar e intr-o sfera inchisa, doar ca graviteaza intr-ul gel si prin urmare se misca foarte incet.
revenind: miopii mari (>5D) au un risc mai mare cand se intampla DVP-ul de a face un agujero in retinapentru ca au retina mai delicata, sa spunem asa.. fata de 17 ani avea miopie asa ca am asteptat linistita sa dilate bine.
ei bine, supriza! nu era un DVP, ci o inflamatie a corpului vitros produs de o infectie a retinei, o pata alba pe retina rosie. existra multe cauze, toxoplasma, toxocara, sifilis, tuberculoza, sida, cea mai frecventa cauza este toxoplasmoza oculara, boala produsa de pisici, asa ca o intreb pe ea si mama(care o insotea, ca e minora..): aveti cumva pisica in casa? da, imi raspund aminadoua.mama imi da detalii, ca e pisica de 10 ani la ei in casa, e foarte curata, e ca un copil, eu incerc sa trec peste detaliile de rasa varsta si pedigree ale pisicii,  le explic ca e nevoie de mai multe examene de sange pentru diagnostic, dar ca cel mai probabil e ca este o infectie a retinei produsa de pisica. mama a inceput sa planga in hohote, fata era destul de linistita, dar nu parea ca intelege gravitatea situatiei, cand am spus cuvantul anticorpi a inceput sa piarda culoare si sa ma intrebe daca poate avea legatura cu o scadere a imunitatii in general, ( o fi avand ea motivelel ei..)  mama in continuare plangea in hohote, incerc sa o linistesc, ca daca e toxoplasma exista antibiotice specifice si care dau bune rezultate, si ce credeti ca imi spune, stergandu-si lacrimile?
Si acum eu ce o sa fac cu pisica?..

21 de comentarii:

  1. Ştii că are Jerome K.Jerome un roman (cred că "Trei într-o barcă") în care unul dintre personaje citeşte, la biblioteca publică, într-o după-amiază, o enciclopedie medicală şi ajunge la concluzia că are toate bolile descrise acolo, mai puţin gută, cam aşa ceva... Merge la medicul său personal, îi spune că e foarte bolnav, că are toate suferinţele posibile. Medicul îi scrie calm o "reţetă" şi îl trimite pe bolnavul închipuit la farmacie, unde, stupoare: se constată că reţeta e pentru băcănie - i se prescria o masă bună, o bere şi un somn pe cinste!

    Cam aşa şi cu mine, după ce am citit ce ai scris, mi s-a părut şi mie că văd "muşte". Mi-e milă de pisică, vorba lor, cu pisica ce-or să facă?!

    Zuzu a fost supărată pe o prietenă de la grădi. Sunt 3 prietene, nu ştiu cum le cheamă pe celelate. Oricum, una mai răutăcioasă le-a spus ăstorlalte (şi lu Zuzu) că nu sunt îmbrăcate frumos. Fetele s-au supărat, Zuzu şi-a declinat prietenia şi i-a spus şi lui G.: "Uite cu ce am fost îmbrăcată, nu sunt fumoase hăinuţele?!" Chiar erau! Răutăcioasa îşi serbează ziua la Mc şi le dă şi fetelor invitaţii, dar Zuzu nu mai vrea să meargă, răutăcioasa nu mai e prietena ei! Azi aflu că Zuzu a iertat-o pe răutăcioasă, nu ştiu dacă acceptă invitaţia! G.comentează: uite că a sesizat răutatea!

    Azi G. voia să se ducă la şcoală mai devreme, avea treabă, dar n-a fost chip, Zuzu s-a pus pe plâns şi a trebuit să mai stea cu ea, s-o împace, s-o adoarmă. Somnul de după-amiază.

    Pe mine Zuzu mă întreabă de ce?, de ce?, de ce miorlăie Cârcea? Îi spun că vrea atenţie, ca şi ea! Zuzu mi-o întoarce: "eu am atenţie!" Cred că voia să spună că ea e atentă. Nu înţelege încă toate sensurile, dar tocmai asta-i frumuseţea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu că era vineri când ne-am născut și mama spunea că vremea a fost foarte schimbătoare în ziua aceea. La fel a fost și azi. Afară a viscolit. Ieri a fost o zi de primăvară, iar azi iarna e în toi. Dar nu despre vreme e vorba, ci despre stările mele de spirit, schimbătoare și ele. Am trecut pe rând prin nemulțumire (trebuie să dau zăpada, e greu, se spulberă), veselie ușoară, plictiseală, emoție, jenă vecină cu umilința (nu chiar umilință), tristețe și curiozitate.

    Hai să relatez momentul comic. Un băiat a venit târziu azi, nu e în firea lui. De fapt, doi au venit târziu, că era cu el și vecinul de bancă. Ne-a povestit că a uitat ghiozdanul. Am crezul că l-a uitat acasă. Cum, mă gândeam eu, să pleci fără ghiozdan? Printre mormăieli, ne-a povestit că l-a uitat în maxitaxi. Au stat amândoi în stație, după fiecare mașină albă (atât își aminteau) și au întrebat pe fiecare șofer: ”N-a găsit nimeni un ghiozdan?” I s-a răspuns invariabil: ”Urcă și caută!” Ceea ce au și făcut, de multe ori. Până la urmă l-au găsit. Ultima replică a stârnit râsul în clasă: ”Mi-era de cărți, că altceva n-aveam!” Pe urmă a mai zis că așa îi trebuie dacă nu vine pe jos!

    RăspundețiȘtergere
  3. A venit iarna, drăguţa! asta era vorba mamei. Şi tot ea, uitându-se cu teamă la vijelia de-afară, ne spunea că trebuie: să avem provizii (apă şi pâine, minimum), lanternă (lumânări, chibrituri), radio cu baterii şi, neapărat, o lopată în casă. Şi pe tataia mi-l amintesc, iarna, aşezând o lopată după uşă. Ei trăiseră ierni cu zăpadă până la acoperiş.

    Copiii sunt în culmea fericirii, au, în sfârşit, zăpadă. Zuzu a lăsat baltă dulcele somn de dimineaţă şi a fost gata imediat, numai să pună mâna pe zăpadă. Dar, iarna asta nu e blândă. Se anunţă ger mare, mai ales la noi, în sud. Drumurile sunt blocate de viscol, sunt oameni rămaşi pe şosele de mai multe ore, peisaj absurd.

    RăspundețiȘtergere
  4. Azi aflu că un cunoscut a rămas înzăpezit, două nopți petrecute la Șindrilița, într-o școală, vreo 300 de inși în 2 încăperi și o toaletă în curte. Cineva le-a adus ceai și cam atât. Văzând cum stă treaba, drumul tot închis rămăsese, omul a luat-o pe jos spre București, probabil, nu singur. Știu că a ajuns cu bine, cred că nu a mers totuși tot drumul pe jos, o fi avut, sper, baftă de-o mașină, la un moment dat.

    Azi s-au tot spus povești din astea despre înzăpezire, despre mersul pe jos, mulți km, pe câmp. M-am întrebat ce-aș fi făcut eu: aș fi rămas la Șindrilița (până la nemurirea sufletului!) sau aș fi plecat pe jos?! vestita dilemă: urci muntele sau îl ocolești?! L. mă ajută, are dreptate: ai fi făcut ce făceau ceilalți! Sunt prea leneșă să ocolesc muntele, deci aș fi plecat pe jos...

    Pentru că e prea frig să mai stea în piață, protestatarii au lăsat în locul lor, purtători de pancarte, oameni de zăpadă...

    RăspundețiȘtergere
  5. Vorbim azi, la capitolul cărți, despre ”Palatul viselor”, Kadare. Vizirul e interesat de visele supușilor. Înainte să se facă lumină, poștalioanele trec prin noroaiele imperiului și adună visele de noapte, pe toate. La un moment dat, un comisionar descoperă că, din pricina unui dosar cu doar 5 vise, caii nu vor să se miște din loc. Fiecare vis e luat la rând, ca să se descopere piedica, visul nepotrivit. Foia e îndepărtată, caii își văd de drum, în fine, și omul ajunge acolo unde se face Recepția viselor, trierea și interpretarea celor considerate importante.

    Că ziceai, Oana, să scriu mai senin: așa e, aș vrea să nu mă mai supere nimeni, să nu mă mai încarce cu problemele lui, să nu mă mai sperie oricine cu tot felul de previziuni sumbre. Le caut copiilor texte vesele, am dat peste unul în care e vorba despre un elefant cu pelerină galbenă. Fotograful apare el însuși în poză - are teniși roșii. Excentric, artistul își imaginează o mutare a elefantului din sălbăticie într-un local din Harlem, printre artiști. Elefantul nu ar sta, desigur, desigur, lângă pian, să nu-l strivească, ar sta, ca orice client, la o masă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Idei creative de la bazavana: haine calde, haine reci. Nu m-am gândit niciodată la o asemenea perspectivă, dar așa e. Mama spunea mereu că hainele curate țin cald, cele murdărele, nu! E clar că acum, pe ”vijuletele” ăsta (am auzit cuvântul de la un copil) îmi doresc haine calde!

    Apoi, despre cum e să dormi în cort. Nu e bine, am încercat o dată, eram cu ai tăi pe la munte, noroc cu mașina - o Dacie roșie, Oana. Erai și tu cu noi. Am dormit, până la urmă în mașină, în cort era frig și pământul tare! Eram într-un spațiu de campare: corturile, apoi un râu, cred că Oltul, și o linie ferată, dincolo de apă. Și noi vorbeam despre Hășmașul Mare... niște adolescenți unguri ascultau muzică rock la casetofon, ce chestie tare era asta! La o butelie de voiaj se prăjeau cartofii pai - inevitabil, extraordinari! Și salata de roșii cu castraveți, nelipsită, asta era masa de seară. În fine, dar cum e să iei cortul după tine, să-l porți, cred, metaforic, cu tine, pe umeri - te apără, e ca o zonă de protecție.

    Apoi, despre ”Dimineața de după...”, ”Ce a fost seara?!” Cu precizarea: relatări decente! Ideile au fost: seara în care am devenit celebră, seara în care m-am întors dintr-o călătorie în toată Europa, seara în care...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cineva vorbeşte la tv despre o carte - "Lebăda neagră", Nassim Nicholas Taleb. Caut informaţii: matematician, autorul e un tip despre care se spune că a formulat teorii ale Boom-ului şi ale Doom-ului, ale consumerismului şi ale pieirii.

    O "lebăda neagră" este un eveniment care nu poate fi prezis - de pildă, inventarea roţii, a calculatorului, a internetului, a dezastrelor de tipul 9/11 etc. Când apare o "lebădă neagră", analiştii se miră că nu au văzut-o, că evenimentul n-a fost sesizat. "Lebăda neagră" se manifestă, pur şi simplu, iar oamenii se obişnuiesc cu ea. Ideea e că mintea noastră produce permanent explicaţii, nu suntem pregătiţi pentru inexplicabil. În previziuni nu există experţi, ci doar escroci. Profeţii sunt mincinoşi...

    Găsesc un comentariu simpatic la temă: dacă eşti un curcan şi timp de 1000 de zile primeşti atenţie şi mâncare, eşti convins că nimic nu se va schimba în a 1001-a zi. Realitatea e alta dacă în a 1001-a zi stăpânii tăi sărbătoresc Ziua Recunoştiinţei. Ceea ce se întâmplă un timp îndelungat nu e obligatoriu să se întâmple permanent. Din păcate, ceea ce ştim nu ne poate apăra de ceea ce ne rezervă viitorul. Atenţia trebuie să cadă pe sesizarea oportunităţilor şi pe corectarea din mers a ceea ce se poate corecta, nu pe planificare.

    Nu ştim, cu adevărat, unde duce un drum. Iar omenirea progresează prin întâmplare şi experiment. Privim viitorul raportându-ne la trecut, ceea ce este profund greşit, spune Taleb. Mintea omenească nu este îndeajuns de subtilă pentru a sesiza, în mod natural, asimetria trecut/prezent. În fine, ideea e că nenorocirea are semne vizibile, poate fi identificată, dacă eşti atent: Feriţi-vă de oamenii foarte bine îmbrăcaţi, adaugă Nassim Taleb!

    RăspundețiȘtergere
  8. Întrebare la bazavana: de ce-mi place iarna? Răspund şi eu:
    - pentru că ninge şi atunci am senzaţia că frumuseţea aceea din aer ne ţine pe toţi de umeri; fulgii îţi intră în ochi, în gură, se topesc în păr, "snow shower";
    - pentru că ninge şi pot privi, pe fereastra vreunei clase, oamenii de zăpadă din curtea şcolii;
    - pentru că ninge şi copiii ies la joacă, se dau cu sania, au mâinile şi feţişoarele roşii, dar nu-i chip să-i ţii înăuntru;
    - pentru că ninge şi îmi place senzaţia de zăpadă topită în palmă;
    - pentru că ninge şi pe hornuri iese fum, iar afară miroase a pădure de munte;

    RăspundețiȘtergere
  9. Am uitat să spun că orice carte care devine bestseller este o ”lebădă neagră”, niciodată nu se poate ști ce carte va deveni un succes!

    Ieri am tot stat de pisici, pe Cârcea am găsit-o și am ținut-o aproape toată ziua în casă, la căldurică. Pe Fluffy n-o găseam deloc.
    Într-o iarnă, pisica asta superalintată s-a îmbolnăvit rău - nu reacționa, deloc. Părea în comă. Mama a pus-o într-o cutie, cu păturică, am adus-o în dormitor, lângă sobă. Noaptea m-am trezit s-o mângâi. Nu reacționa deloc. A stat așa țeapănă vreo 2 nopți și 2 zile, apoi s-a ridicat pe picioarele ei, s-a întins și a cerut mâncare. Își pierduse doar o viață din alea 9.
    Deci îi duceam, ieri, grija Flăfoasei. Când intru dimineață în bucătărie, dau peste mâța asta care rodea de zor un os. Îl găsise pe masă, pe o coajă de portocală - era pentru Michi. Deci mă păcălise, s-a pitit la timp și n-am găsit-o, s-o dau afară peste noapte.

    R.Exarhu povestește cum era, pe vremuri, cu acel covor roșu, de vipuri. Unii mergeau în fața delegației oficiale, ca să așeze covorul. Alții, în urmă, îl strângeau, apoi, cu el la subsoară, depășeau delegația și, la nevoie, îl întindeau din nou. Ca la proști.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am auzit/citit despre zăpezile care ajungeau la acoperiş. Acum le-am şi văzut, la ştiri. Cred că mi-am închipuit (ce e şi cu trăitul la oraş!) că zăpada rămâne pufoasă: nu e aşa, zăpada capătă consistenţa pământului. Practic, nişte căsuţe moşnege sunt izolate, ca nişte fortăreţe, de adevărate maluri de zăpadă tare ca piatra. O bătrână îşi săpase un tunel, ca să iasă din casă. Acum îşi punea problema inundaţiei, cum o să reziste biata ei căsuţă când se vor topi zăpezile... Lopata aia care trebuie ţinută în casă trebuie să fie zdravănă!

    Despre Heidegger şi dimensiunea filosofică a poeziei - de la cuvânt plecăm ca să ne raportăm la lumea noastră.

    RăspundețiȘtergere
  11. Zuzu vrea să-mi spună ceva la telefon: "Bună, sunt D.!". Ştiu, drăguţă! O întreb dacă a fost la grădi. Zice că nu, apoi revine: "Am fost, scuze!" Auzi, "scuze"! La capitolul "Ce ai făcut acolo?" îmi dă prima ştire: "X şi y au vorbit urât!" Tonul este interesant la ea, cei doi colegi au zis, e clar, ceva de nereprodus. Apoi, vine vorba despre un om de zăpadă. Încerc să-mi dau seama dacă chiar e din zăpadă. Îşi păstrează răbdarea şi-mi repetă de 2 ori că a făcut omuleţul pentru că e iarnă şi "crapă pietrele", apoi se supără: "Ce nu-nţelegi? Ţi-am explicat de 7 mii de ori!" şi predă telefonul lui G. Omul de zăpadă e din hârtie creponată...

    Azi e marţi, să căutăm 3 ştiri bune...

    RăspundețiȘtergere
  12. Marţi e greu să aduni veşti bune. Şi totuşi, taximetristul (adică tristul de el) care m-a intoxicat cu fum de ţigară (fuma pe şest) şi care a făcut eforturi să lungească cumva drumul, tot 5 lei a primit, că atât a arătat aparatul. Fără bacşiş. Apoi, orele au fost frumoase, Scrisoarea II, cu "dascălul mâncat de molii", devenit Ramses, fiindcă ştia cum să înşire epocile "ca mărgelele pe aţă"! Acasă, focul s-a aprins din prima. Au înflorit: orhideea Daria şi o gheţică, de fapt, 2, una roz, una portocalie. Japonezul a făcut şi el boboc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Caramitru despre Caragiale, cum era el, ca om, de la cei care l-au cunoscut. Un spectacol întreg, vorbea mult, 3 ore, 5 ore, 7 ore, numai el, pe o scenă imaginară, imita, juca mai multe roluri... Nu știa cum să-și termine ”Scrisoarea pierdută”, adică nu știa pe cine să scoată câștigător în alegeri. Avea dubii. Se frământa. Pe Farfuridi.. i-ar fi părut rău, e prea prost. Pe Cațavencu, i-ar fi părut rău din nou, e prea canalie. Atunci, un amic i-a dat ideea: să inventeze un al treilea personaj, mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu. Așa a apărut Dandanache. Mi-a plăcut cum își gândea personajele, cum le dădea un destin.

    Societatea vremii a vrut să-l sărbătorească, la împlinirea a 60 de ani. Iar Caragiale a refuzat - a trimis comiției o telegramă, în stilul consacrat: ”Venire anulată. Criză sciatică.” Se fac 160 de ani de la naștere, 100 de la moartea lui Caragiale.

    Azi dimineață a venit la comandă același taximetrist fumăcios. Doar că, de data asta, fumul se mai risipise. Îl risipise aerul condiționat, care nu mai funcționa decât pe... rece! Frig afară, frig înăuntru. Era să mă congelez până la școală. Geamurile mașinii erau oricum bocnă. Mi-a fost milă de bietul om, zicea că e musai să se ducă la șef, că nu poate rezista așa până... seara?!

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt curioasă cum va ieși ”dialogul” Eminescu-Caragiale - versuri și replici puse cap la cap. Eu așa mi-l imaginez:

    ”De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi/ De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?”
    ”Chiar așa, mon cher, de ce?”
    ”De-or trece anii cum trecură...”
    ”La d-ta... nu poate fi ca la mine... La mine e chestiune de traducere...”
    „Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară...”
    ”Eu sunt nevricos, şi nu stiu ce-aş fi în stare..”

    RăspundețiȘtergere
  15. În clasă era cald și, pe fereastra deschisă, intrau fulgii de zăpadă, fulgi inconsistenți, care înghițiseră mai puțină apă decât s-ar fi cuvenit, niște fulgi care păreau scunzi. Se topeau direct pe calorifer. Am scris pe tablă cuvinte noi, din textul de la minutul de lectură - printre ele și ”prematur”. Și le-am spus copiilor: uitați, ca și copiii născuți înainte de vreme, fulgii ăștia sunt neterminați, sunt mititei, deci prematuri...

    M-am gândit la cele mai frumoase poezii despre iarnă, desigur, Alecsandri (Iarna, Mezul iernei), apoi Coșbuc (Iarna pe uliță, așa ningea azi, așa a nins toată ziua) și Bacovia (Decembre).
    Aseară am căutat telecomanda vreun sfert de oră. După ce m-am liniștit, am găsit-o pe geam, între flori. Loc atipic. M-am gândit la episodul ăsta după ce am citit însemnările lui Livius Ciocârlie, eseist minunat, despre lucrurile care au suflet. Scapi un creion pe jos și constați că se pitește unde cu gândul nu gândești, are chef de joacă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aud o întrebare care-mi sună bine: "Ce dar v-ar plăcea să primiţi azi?" Poate o carte, cea a lui Eugenidis, Marriage Plot. Poate un Havasi, Storm. Poate un comment nou de la tine.

      Şi o întrebare care mă pune în dificultate: "Ce lucruri sunt pe dos în jurul tău?" Lista lungă sau lista scurtă?! 1.Gunoierii care au salarii mai mari ca medicii şi ca profesorii (din statisticile oficiale); 2.Cărţile mele necitite, pe rafturi; 3.Japonezul rozalb înflorit la fereastra cu flori de gheaţă.

      Ștergere
  16. Aud "penibil de pedeapsă", în loc de "pasibil de pedeapsă" şi "impetuos necesar", în loc de "imperios"!

    "Iarna-i grea, omătu-i mare", nu ştiu dacă are anul semne bune. Dar ceva se întâmplă. Eram la magazin, să cumpăr multă, multă pâine (pentru pisi şi căţel, că nu ştim cât ţine viforniţa păgână. Am plătit şi nu am găsit imediat 20 de bani. S-a oferit cineva, un alt cumpărător, să mi-i dea! Wow! Incredibil! Am găsit bănuţii, aveam, desigur, şi eu, dar omul a fost super amabil - e posibil să-şi fi dorit să scape mai repede de mine ca să cumpere şi el ceva?!

    Pe drumul de întoarcere, un vecin superbogat, supergomos, dădea zăpada. Singur, în viscolaş. De obicei are angajaţi care fac asta. Mi-a zis aşa din senin că, dacă am nevoie, "oricând, dar oricând" mă ajută cu maşina (reieşea că am nevoie?!), că până chem eu "panarama de taxi"... I-am mulţumit şi m-am gândit: "2 elefanţi, se legănau..."

    A mai venit un elefant... Vecinul mutat la Buli, de obicei rezervat, abia răspunde la salut, a dat zăpada şi în dreptul porţii mele! Stăpânul câinelui care sărea la mine în curte! Şi domnul acesta are angajaţi, patron de firmă de gaze. Acum dădea zăpada umăr la umăr cu Tilică, omul lui bun la toate. I-am văzut de la fereastră, din casă, aşa că am ieşit şi eu... să le mulţumesc! "Se poate, vecina, sunt vremuri grele, se poate..." Incredibil, din nou! Lumea toată a fost cuprinsă de bunăvoinţă. Altruismul e pe toate drumurile...

    Şi a mai fost ceva frumos: toţi vecinii, care altfel nu se mai văd, ocupaţi cum sunt cu tot felul de treburi, au ieşit în acelaşi timp la zăpadă! Despre nevoia oamenilor de a fi buni, de a fi amabili...

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi s-a părut că plouă afară. Aşa se auzea. Nu ploua nicăieri, evident. Ţeava de apă caldă de la chiuvetă ţâşnea stropitoare în tavan şi,de acolo, peste tot în bucătărie. Minunat. Ştiam că există un robinet de închidere, undeva, în baie. Pun mâna pe telefon să-l întreb pe G., dar, între timp, mă prind care-i faza şi reuşesc să opresc dezastrul. Zuzu intră pe fir: "Mi-hai-la, ce se întâmplă la tine acasă?" Îi spun, e pasionată de instalaţii. "Mi-hai-la, da cine e acasă la tine?" Nu era nimeni, o asigur de asta. Revine: "Mi-hai-la, se aude un om!" Omul de se auzea era la televizorul meu, asta auzea ea.
    Toată noaptea m-am plimbat pe la bucătărie să văd pe unde mai picură. Chestia e că, odată cu oprirea apei, am rămas de tot fără... Sper să vină G. azi, nu mâine, cu "nenea Puiu", un domn priceput, să mă scoată din băltuţe, că din zăpadă am ieşit singură - a nins zdravăn, la mine în poartă şi în ogradă e toată zăpada din lume!

    RăspundețiȘtergere
  18. Luni, marți și miercuri e cod portocaliu, stăm acasă, printre nămeți. E greu de spus ce se va întâmpla dacă mai ninge, unde o să mai punem zăpada. Deocamdată, eu curăț o potecuță, restul e spulberată de colo-colo. Acoperișurile sunt grele. Se mai ia curentul, se mai ia net-ul, dar, în general, supraviețuim. Afară e întuneric. Becul de la stâlp nu mai funcționează, noroc cu luminile de la stația Peco.

    Blocul lui G. e acoperit de o cămașă de gheață, de sus până jos, înfășat, pur și simplu. Azi-noapte n-au putut dormi din pricina crengilor înghețate care se izbeau de ziduri: zdrang-zdrang! Azi, hai să ”facem” (zice Zuzu) o soluție - G.rupe crengile, iar ele pocnesc ușor, congelate cum sunt, la prima atingere. Sper ca liliacul și via mea, și pomii, atâția câți mai sunt, să reziste sub freezing rain.

    De dimineață am dat zăpada, a devenit un exercițiu obișnuit, intră în rutină. Când eram pe terminate, na că se oferă iar cineva să mă ajute, mi-a făcut o ieșire din trotuar spre stradă. Poarta se închide greu. Înainte de a merge afară, pun cheile pe convector, la căldură, abia apoi reușesc să descui. Degivrare.

    RăspundețiȘtergere
  19. Citesc niște articole despre cai: harnașament, padoc, echitație, trap, pedigri, lipițani și un nume frumos, ”Caii lupilor”. A călări nu înseamnă a sta în șa, țintuind, cu pintenii, burta calului. Există o terapie asistată de cai, animale extrem de expresive și empatice (mă gândesc la Cârcea care, cocoțată pe masă, pe hârtiile mele, privește peste umărul meu la ecranul calculatorului; e și alint, dar și curiozitate, și dorința de a avea și oferi companie).

    Pe mine caii mă sperie. Țin minte poveștile de demult, cu oameni mușcați de cai sau loviți de copite. Mi-e milă de cai iarna, când vreun creștin pune pe spatele lor o pătură, să nu răcească. Și tot genul ăsta de cal, cu pătură în spinare, e dus de colo-colo, la sărbători, să colinde și el.

    RăspundețiȘtergere
  20. Și niște expresii explicate de R.Zafiu.
    - calul de dar nu se caută la dinți
    - calul breaz are o pată albă pe frunte
    - a face din cal măgar (expresia apare la Creangă)
    - la botul calului (din picioare, la han)
    - cai verzi pe pereți
    - cal de bătaie
    - la Paștele cailor

    ”După repedea ochire asupra cailor mitologici şi rituali, fără a-i uita pe fraţii lor normali, vă recomand să nu le mîncaţi carnea fiindcă pe strămoşul lor l-a încălecat întîi o femeie şi l-a spurcat. Pe somnoroşi şi pe apatici să-i puneţi să se spele pînă în zori cu apa din care beau caii. Fetele care văd un cal alb de Bobotează se mărită peste an. Babele să se ferească de a vedea acelaşi lucru, căci vor muri curînd. Cînd vă uitaţi în ochii magnifici ai unui cal, să nu uitaţi că, după tradiţie, vrea să vă omoare. Pînă la amiază nobilul patruped e prietenul omului. După-amiază îşi schimbă gîndurile şi vrea să-şi ucidă stăpînul ascultînd de mersul soarelui. Oricum, puneţi-vă o hîrcă de cal într-un par al gardului, iar potcoava de cal pierdută bateţi-o în pragul dumneavoastră de metal. Veţi avea noroc cu carul.” Șerban Anghelescu, etnolog

    RăspundețiȘtergere