Bate vântul frunza-n dungă, bate rău de tot, suntem parcă în "Vrăjitorul din Oz" sau în povestea cu cei 3 purceluşi şi casa lor luată de vijelie. La răscruce de vânturi... Tresar câteodată, când se izbeşte de geam vreo crenguţă cu ghearele ei de gheaţă. Pereţii par aeraţi - ştii cum e ciocolata aerată?!
Mama amintea mereu de vântul de pe valea Nişcovului. Mergea pe jos 3 km, la dus şi la întors, cu vântul în faţă... Ce puternică era mama, eu nu mă văd făcând zilnic un asemenea drum. Şi o înţeleg, în parte (nu poţi să simţi durerea de dinţi a altuia, zic filosofii), abia acum, înţeleg de ce vorbea cu năduf despre anii aceia.
Tanti D. îşi aminteşte cum era în 54': troienele ajungeau până la stâlpii de electricitate, atingeau 3-4 metri. Cei mici mergeau până la pompa de apă printr-un tunel săpat în zăpadă, printr-o galerie. Era rău, fiindcă stăteau în casă, izolaţi de lume. Tataia le spunea însă că o duc foarte bine, aveau lemne de foc, făină, mălai şi varză, erau boieri!
Dunărea e îngheţată pe 95% din suprafaţa ei. Nave blocate între gheţuri. Porturi închise.
RăspundețiȘtergereUn tren stă în gară la Făurei de 50 de ore. Mergea spre Bucureşti. Zăpada este însă spulberată în "suluri", locomotivele se strică, echipajele Smurd îi iau pe cei care nu mai rezistă. Din când în când, la câte o televiziune, mai intră în direct vreun călător - n-au mâncat, n-au apă, căldura e aşa şi-aşa, unii mai au simţul umorului şi o răbdare incredibilă. Sunt aşteptate plugurile...
În alt tren, oprit la Lehliu, călătorii au stat 10 ore. Un călător a filmat traseul - pereţii de zăpadă, de-o parte şi de alta a liniilor, sala de aşteptare, îmbarcarea în autobuze, pentru Bucureşti, un alt drum, de 12 ore, pe şosea, cu frezele de deszăpezire în faţă.
Într-o maternitate, mămicile traversează curtea spitalului, cu bebeluşii în braţe, prin ger, ca să-i ducă la analize. Din nişte scutece se vede o mânuţă.
La Râul Alb copiii merg la şcoală (nu toate şcolile sunt oprite) pe jos, 3 km, sau sunt duşi cu sania trasă de cai. Caii sunt împodobiţi, au ciucuri roşii pe lângă tâmple. Dialog neverosimil între un reporter şi o femeie de serviciu:
- Profesorii?
- Profesorii nu mai sunt. Au plecat!
"Au plecat" ăsta sună a "au plecat de tot".
La noi nu se mişcă nicio frunză. Mă uit cu îngrijorare la acoperiş, zăpada l-a copleşit! Azi s-a potolit vântul, am impresia că s-a dat la o parte o perdea neliniştită, a ieşit soarele, freezing sun, o să înceapă gerul.
Zăpada e atât de mare încât niște câini mergeau pe coma caselor. Un om spune că au ieșit din casă prin pod, pe ușă nu se mai putea, era blocată de nămeți. Nenea V. are și el, după 4 zile, curent. Îmi spune că în 59 mergea pe drum, orientându-se după vârful salcâmilor, așa știa unde era șoseaua...
RăspundețiȘtergereZuzu vede 2 vrăbii stând la masă, aveau de împărțit niște firimituri de pâine. O cioară le fură pâinea și pleacă. După ce se trezește (întâi doarme vreo oră-două, somnul de după-amiază), Zuzu trece la întrebări - de ce nu se înțeleg păsările astea, nu puteau să mănânce împreună? Răspunde G.
Colecția de strigăte. Zăpada a fost viscolită și s-a înălțat în dealuri care ating și 7 metri. Oamenii scoși de vecini din casele lor spun că nu au mai văzut lumina zilei de câteva zile.
RăspundețiȘtergereUn reporter stă de vorbă cu un bărbat de vreo 40 de ani. Omul își curățase zăpada din jurul casei, să nu se dărâme zidurile. Zice că-i e frică să mai stea acolo, are 2 copii, vor pleca la neamuri, în alt sat. Reporterul se întoarce spre cameră și spune: ”Stăm acum lângă crengile unui cais”. Și crengile au înălțimea unei lalele, abia ajung la genunchi. Omul îi spune că pomul e chiar lângă fântână - adică sub ei, la câțiva metri, sub zăpada pietrificată, se află fântâna.
Un bătrân spune că a scris un bilet, crezând că va muri în casă. Pentru copii, să le spună ceva, să le dea o încurajare. Tot el!
Un mort e dus la groapă (cimitirul e astupat!) pe celofan, cred că e vorba de un fel de sanie, o improvizație. Sunt mai mulți morți care nu pot fi îngropați: un preot bătrân, o femeie de 35 de ani, care făcea dializă, un sinucigaș.
Pe ulițele satului Săgeata (lângă Dâmbroca) femeile mai tinere ies ținându-și în brațe copiii. Cei mărișori sunt înfofoliți și se dau pe gheață. Se uită curioși la elicopterul care le aduce ajutor.
Titluri. Cele mai groase haine sunt pe bidonul cu apă. Omul din zăpadă. Poți să te plimbi la același nivel cu firele elctrice. Iarna i-a îngropat, zăpada îi obligă să stea cu morții în casă.
RăspundețiȘtergereUn sătean spune că au făcut pâine, au avut văcuțele de lapte aproape, s-au descurcat. Doar că nu au curent.
Vocabular de sezon: gredere, fadrome, wolle, sărărițe. Se presupune că ar trebui să ajute și cred că sunt utile.
RăspundețiȘtergereUn munte de zăpadă este astăzi dinamitat. Zăpada e tare ca piatra, a înghețat, blochează tot.
S-au suspendat cursurile. Ne-au trimis acasă din cauza codului portocaliu. În curte, zăpada era deja până la genunchi, deși o dădusem și dimineață. Am făcut iar un heirup, inutil, în 10 minute se așezase din nou. Am bătături în palmă și mă doare mijlocul de atâta dat la lopată, dar oamenii ăia cu casele cufundate în dunele înghețate!
RăspundețiȘtergereO colegă îmi aduce aminte de ”Femeia nisipurilor”, Kobo Abe, seamănă mult poveștile - oamenii de acolo înlăturau necontenit nisipul, de dimineața până seara, practic cu asta se ocupau, erau niște Sisifi ai nisipului. Altfel casele lor se scufundau iremediabil. Așa e și acum, dăm necontenit cu lopata.
Ninge în dușmănie, bacovian, deprimant. Ninge ca și cum ar ploua, în rafale. Să mă duc să dau la o parte zăpada, e inutil, să stau în casă cu ochii pe geam, mi-e frică. De când am văzut ce poate să facă iarna mi s-a strecurat în suflet teama asta (o spaimă identificată, nu una tipică, nedefinită!). Într-o casă din Săgeata o femeie deschide ușa dinspre curte și îi apare în fața ochilor zidul alb al zăpezii, compact, înghețat, nu se știe cât de înalt.
Dimineață o colegă găsește o pisică dormind pe scaunul ei. Una tigrată și borțoasă. Stătea bine acolo, pe scaunul moale, de! Brusc, ne-am împărțit în 2: unii țineau cu pisica, ceilalți se declarau ”scârbiți”. Biata pisică ar fi umblat de colo-colo, pe masă și pe unde a mai vrut ea! Drept e că încercase mai multe scaune, se vedea asta, că lăsase urme, năpârlise...
A. a terminat sesiunea și s-a încăpățânat să vină cu trenul de la București, a stat în gară de pe la 19.00, iar trenul, singurul care a circulat, a plecat la 1 noaptea. A ajuns la mine pe la 6.
RăspundețiȘtergereCitesc Arnold van Gennep, ”Rituri de trecere” (poartă, prag, ospitalitate, adopție, căsătorie, încoronare, funerare). Omul trăiește în profan la el acasă, trăiește în(tru) sacru de îndată ce pleacă în călătorie și devine străin. Totuși, prin plecarea sa, omul nu este complet separat nici de societatea sa, nici de societatea în care s-a angrenat în timpul drumului. De aici apar regulile de conduită pentru familie - interzicerea oricărui act care ar putea leza pe cel absent, fie direct, fie prin telepatie!
Eu am rămas fără calculator - ah, placa de bază! Să vedem ce rezolvă rezolvitorul A. Sper să nu rămânem fără curent, i-am spus lui G. să facă rost de baterii. Poate de joi reîncepem școala.
One Sentence stories. Ce idee grozavă. Să spui o poveste într-o singură frază! Dar ce mai înseamnă o frază?! Să ne uităm la sud-americani... Culmea e că poți să-i pui și un titlu, ce mai roman ar ieși!
RăspundețiȘtergereAu început să picure streșinile, zăpada intră la apă, la propriu, în lopata cu care G. o dă la o parte din drum, așezând-o în movile care ating 1,80, într-o măsurătoare ochiometrică, făcută așa, ca să înțelegem câtă apă va rămâne în urmă, câtă apă se va duce pe canal, câtă apă o să am eu pe factură, cifre mari, cifre mari, de parcă ar fi apa de aur, nu apa cea de toate zilele.
Mă uit la Charlie Chaplin, The Golden Rush.
RăspundețiȘtergereCelebrele scene, cea cu dansul franzeluțelor și cea cu mâncatul pantofului. Șireturile par macaroane. Apoi, altele: casa în echilibru fragil, pe marginea unui colț de ghețar, dansul cu Georgia - îi cădeau pantalonii, îi prinde, din mers, cu o sfoară, de care este legat un câine, deci cei doi dansează împreună cu câinele.
Trebuie să mă duc la zăpadă. În film, vagabondul Charlot face rost de bănuți dând zăpada. Are o tehnică: aruncă zăpada din fața unei case în fața casei vecine. E chemat apoi să elibereze și intrarea astupată în felul acesta. Îmi trebuie și mie un Charlot. Am obosit să tot fac cărărui, bine că nu fac galerii sau tuneluri ca alții.