Un copil îmi spune că a citit "Jane Eyre" volumul II. Să îl mai citească şi pe primul?! Desigur, îl întreb însă de ce nu a început cu primul volum. Simplu: numai vol.II era la raft (ce obicei, să dai împrumut copiilor un singur volum, picătura chinezească!). Tot el îmi spune că a citit 2 cărţi din cele recomandate de mine, "Marele portret", Buzzati, şi nu mai ştiu ce. E nemulţumit că nu au un final clar, care să conţină o continuare, ceva, adică ce se mai întâmplă după... Pare sincer necăjit. Cum adică?! Să scrii aşa, fără final?!  Culmea e că mie mi se pare că în romanele astea chiar există final! Îi explic cum e treaba cu cititorul, care poate să-şi imagineze singur ce urmează după... Chiar dacă am râs (în sine-mi!), important mi se pare că acest tânăr cititor a judecat puţin cărţile, a avut o părere.

Zuzu se încurcă în silabe - "camente" înseamnă "medicamente". G nu voia să se ducă la bunică-sa, iar Z.l-a ademenit, că o să stea în pat, o să se odihnească, să se uite la "preşedinţă", numai să se ducă la ea. M-a întrebat, la un moment dat, de ce nu merge telefonul, i-am spus că s-a epuizat bateria, iar ea a repetata - "s-a epuzat", "puzat", abia din a treia încercare a nimerit. A văzut că sunt pe jos nişte struguri şi m-a întrebat ce s-a întâmplat cu ei - "s-au uscat", i-am spus. S-a gândit puţin, apoi m-a întrebat dacă şi ea se usucă. Nu, i-am spus, numai strugurii, că e cald. Plină de convingere, mi-a replicat că şi ea se usucă, după ce iese din baie! Uite cum descoperă, la 4 ani şi 5 luni că multe cuvinte nu sunt ce par a fi...

Am citit luna asta...

trec repede prin lecturi, sa nu le uit, si poate revin maine:
1.Ministerul durerii, Dubravka Ugresic, foarte frumos, despre exil si legatura dintre cuvinte si sentimente, 2.Biblioteca umbrelor, Mikkel Birkegaard, interesant la inceput, chiar captivant, apoi... dar, frumos, pentru copii.
3.Deodata, în adâncul pădurii, Amos Oz, fairy tale, despre cum ar fi sa dispara toate pasarile, pestii, insectele, animalele...
4.Desenul din covor, Henry James, lectură ce trebuia recuperată de mult;
5.In necunoştinţă de cauză, Amelie Nothomb, fermecătoare, simplă, jovială;
6.Vânătorii de zmeie şi
7.Cetatea celor o mie de sori, Khaled Hosseini, impresionant, uşor comercial, cred;
8.Te port in gând, Ahdaf Soueif, povestiri scrise frumos, mai ales primele, despre intoarcere printre amintiri;
9.Versetele satanice, Salman Rushdie, 650 de pagini, greu de rezistat ispitei de a mai citi ceva în paralel.
10.Copilul umbră, P.F. Thomese, si mai greu de citit, din pricina subiectului atât de dureros pentru noi, pentru mine;

Cald, 33 de grade în casă, spre miezul nopţii...

Zuzu vrea să-i spun, la telefon, un secret. Îi spun întâi să le dea un pupic părinţilor. Întâi întreabă de ce, apoi îmi spune că ăsta nu e chiar un secret, vrea altul. Îi spun că au început să cânte greierii. A fost uimită, am auzit-o cerând să vină la mine, să o aducă Găbicu, repede, să vadă ea greierii, unde stau, pe bancă? Nu, între frunze! Aha!

Domnul şi Feciorul

Ieri, la minutul de lectură, o fetiţă de la a V-a a adus un fragment din "Căldură mare", Caragiale, povestea dialogului absurd dintre "Domnul" şi "Feciorul". Mă rog, am râs, m-am mirat eu de alegere, afară nu e deloc căldură mare... Azi citim jurnalul orei şi, la un moment dat, apare ceva de genul: "intră pe uşă gardienii, Domnul şi Feciorul". Transportată cum sunt cu gândurile, am crezut la început că un gardian are vreun copil la noi. Şi îi întreb care-i chestia. Iar ei mă lămuresc, gardienii erau deja, pentru ei, personaje: Domnul (cel mai gras) şi Feciorul (cel mai slab)! De fapt, copiii se răzbunaseră poreclindu-i, căci gardienii îi luaseră la întrebări, într-o pauză, la baia băieţilor, fiindcă aruncaseră în chiuvete apa murdară de la ora de desen.

Am primit mărţişor de la Daria, prin G. E un fel de floare mare cu buline mici. E nepreţuit, fără îndoială. Şi cel mai frumos, fără îndoială. De curând, D. scrie 4 cuvinte, cu litere de tipar: TATA, MAMA. COPAC şi desigur, îşi scrie numele. Pe M îl face dintr-un zigzag, iar D este burtosul. Literele au porecle şi ele.

a tunde..sau a nu tunde..

dragii mei,
acum cateva zile a venit un pacient de 84 de ani pe care intotdeauna il insoteste o doamna din Sudamerica, foarte grijulie, in care am incredere absoluta ca ii pune picaturile pentru glaucom. Bietul domn vede foarte putin, in zilele bune vede cate degete ridic  la 3 metri, dar in general vede doar cu o raza de un metru. Sufera de miopia magna, are retina vai de capul lui, cu zone imense de atrofie, presiune oculara controlata in singurul ochi cu care vede, celalalt e pierdut complet.
se imbraca foarte curat, miroase bine, slabut, sprancene albulescu, cred ca habar nu are cum arat eu si nici cum mai arata el, intra mereu cu pasi mici, lasa bastonul intr-o parte si se aseaza cu mare greutate pe scaun. cu adevarat nu putem face nimic pentru el, il controlez doar ca sa nu ii creasca si mai mult tensiunea, pentru ca atunci putinul pe care il vede acum s-ar transforma in NIMIC. orb de tot, el si asa este orb legal, dar ce sa spun, simt ca e datoria mea sa lupt ca sa mentinem acest " cuenta dedos a un metro".
ei bine, e pacientul meu cam de doi ani, intre timp a mai facut si o conjunctivita virica urita, are cornea foarte delicata, ma rog, e ca un bibelou, asa ca la ultima vizita, imi iau inima in dinti si ii spun:
Domnule R., avem o problema cu sprancenele dumneavoastra. Sunt foarte lungi, atat de lungi incat ajung la cornee si va por face rani superficiale, si cum trebuie sa eliminam orice factor de risc, va recomand calduros sa le  taiati.
I-am zis asta pentru ca doua fire din sprancena dreapta, tepoase si groase,  aproape ca atingeau pleoapa de jos..
la care domnul R, foarte serios, spune: pai doamna doctor, tundeti-mi-le dumneavoastra, daca tot suntem aici!..
eu facand fete-fete, nu mi s-a mai intamplat asa ceva, ii spun serioasa: cred ca trebuie taiate in fiecare luna, acum ce o sa faceti, o sa veniti in fiecare luna?
nu,nu, doar ca asa vede si doamna care ma ingrijeste cum se face.
mi s-a parut corect, asa ca am cerut o forfecuta, i-am pus un servetel pe obraz, i-am dat capul putin pe spate si m-am apucat de treaba. in 2 minute rezolvasem ambele sprancene, simetric si curatel.

mi-a multumit frumos, si in timp ce iesea zambind pe usa, ma gandeam ca uite, cateodata a fi oftalmolog poate implica si tundul sprancenelor-  in cazuri exceptionale -, si am zambit si eu..

Spulber, februarie...

Bate vântul frunza-n dungă, bate rău de tot, suntem parcă în "Vrăjitorul din Oz" sau în povestea cu cei 3 purceluşi şi casa lor luată de vijelie. La răscruce de vânturi... Tresar câteodată, când se izbeşte de geam vreo crenguţă cu ghearele ei de gheaţă. Pereţii par aeraţi - ştii cum e ciocolata aerată?!

Mama amintea mereu de vântul de pe valea Nişcovului. Mergea pe jos 3 km, la dus şi la întors, cu vântul în faţă... Ce puternică era mama, eu nu mă văd făcând zilnic un asemenea drum. Şi o înţeleg, în parte (nu poţi să simţi durerea de dinţi a altuia, zic filosofii), abia acum, înţeleg de ce vorbea cu năduf despre anii aceia. 

Tanti D. îşi aminteşte cum era în 54': troienele ajungeau până la stâlpii de electricitate, atingeau 3-4 metri. Cei mici mergeau până la pompa de apă printr-un tunel săpat în zăpadă, printr-o galerie. Era rău, fiindcă stăteau în casă, izolaţi de lume. Tataia le spunea însă că o duc foarte bine, aveau lemne de foc, făină, mălai şi varză, erau boieri!

pisica familiei

ieri pe la 8 seara: o urgenta, o fata de 17 ani care de 2 zile nu vede bine cu ochiul stang, no durere, nu ochi rosu, doar un fel de musca mare si gri care se misca exact in centrul ochiului. e destul de putin frecvent la varsta asta un DVP (deprendimiento posterior de vitreo) dar cum la miopi se poate asocia cu o mica gaura in retina premergatoare unei dezlipiri de retina, e important sa vezi bine fundul de ochi, adica dilatat la maxim. fata purta lentile de contact si evident nu avea cu ea nimic in ce sa puna lentilele asa ca improvizam din doua sticlute mici de ser fiziologic taiate pe din doua, o las pe asistenta sa ii puna picaturile de dilatat si ma duc sa vad ultimii 2 pacienti.
schimbul cu oftalmologul de garda se face la 9 seara asa ca in principiu as avea timp, daca nu ar fi fost exact asistenta care uita sistematic ce ii spui, pe la patru ii cerusem un nolotil pentru un pacient pe care il durea ingozitor o taietura pe cornee si pe la 4.10 imi spune ca nu avem in stoc, pai sa se duca si sa cumpere ca e urgent, pai si ea cand o sa mai aiba timp sa mamance (??) ca la 3 era ora ei si de atunci inca nu gasise momentul.. incredibil. eu bine pe la 8.30 o vad pe fata, evident: nu era dilatat pentru ca nu ii pusese picaturile. ma enervez putin, i le pun eu (ca nu e mare lucru de pus 2 picaturi), astept sa se dilate.
intre timp, sa va povestesc ce e DVP-ul: ochiul are forma de sfera si pe dinauntru e plin cu un fel de gelatina care se cheama corp vitros, sunt fibre de colagen foarte foarte mici si apa care formeaza un gel transparent, corpul vitros ca sa spunem asa umple sfera si ii da forma. ei bine, din cauze care nu se cunosc, corpul vitros degenereaza si se condenseaza, ganditi-va la albusul de ou care din transparent devine alb cand e fiert, ei bine, ceva similar se intampla si cu DVP-ul: gelul se condenseaza si se formeaza o musca, mai multe muste, un viermisor, fulgi, o panza de paianjan,o scama,  ma rog fiecare il descrie dupa cum il vede si dupa propria imaginatie, unii spun ca e ca si cum ar privi preintr-un geaam murdar de ploaie, ..o fibra daca o vezi din fata e un punct, dar din lateral e o atisoara, got the point.. DVP-ul e destl de frecvent, singura problema este ca in 1 din 10 pacienti, in momentul acut cand gelul se condenseaza pentru ca poate tractiona de retina si produce un desgarro adica o mica gaura (agujero)in retina periferica pe unde poate intra apa si produce un desprendimiento de retina. ei bine, daca vezi un agujero, dai laser in jur si riscul de dezlipire de retina se apropie de zero. de aceea, ii privim cu foarte mare atentie pe toti cei care vin cu asemenea simptome acute. daca a tecut o luna, cel mai probabil e ca nu gasesti nici un agujero, doar ca "musca" nu are cum sa dispara, ca doar e intr-o sfera inchisa, doar ca graviteaza intr-ul gel si prin urmare se misca foarte incet.
revenind: miopii mari (>5D) au un risc mai mare cand se intampla DVP-ul de a face un agujero in retinapentru ca au retina mai delicata, sa spunem asa.. fata de 17 ani avea miopie asa ca am asteptat linistita sa dilate bine.
ei bine, supriza! nu era un DVP, ci o inflamatie a corpului vitros produs de o infectie a retinei, o pata alba pe retina rosie. existra multe cauze, toxoplasma, toxocara, sifilis, tuberculoza, sida, cea mai frecventa cauza este toxoplasmoza oculara, boala produsa de pisici, asa ca o intreb pe ea si mama(care o insotea, ca e minora..): aveti cumva pisica in casa? da, imi raspund aminadoua.mama imi da detalii, ca e pisica de 10 ani la ei in casa, e foarte curata, e ca un copil, eu incerc sa trec peste detaliile de rasa varsta si pedigree ale pisicii,  le explic ca e nevoie de mai multe examene de sange pentru diagnostic, dar ca cel mai probabil e ca este o infectie a retinei produsa de pisica. mama a inceput sa planga in hohote, fata era destul de linistita, dar nu parea ca intelege gravitatea situatiei, cand am spus cuvantul anticorpi a inceput sa piarda culoare si sa ma intrebe daca poate avea legatura cu o scadere a imunitatii in general, ( o fi avand ea motivelel ei..)  mama in continuare plangea in hohote, incerc sa o linistesc, ca daca e toxoplasma exista antibiotice specifice si care dau bune rezultate, si ce credeti ca imi spune, stergandu-si lacrimile?
Si acum eu ce o sa fac cu pisica?..

mici bucurii

sunt tare bucuroasa, si am doua motive: primul e ca am descoperit  (liternet.ro) un discurs incredibil, de fapt nu atat discursul cat atitudinea unui om (Solomon Marcus).., e vorba despre Singuratatea Matematicianului, despre matematica si intersectia ei cu viata de zi de zi, cat de prezenta si ne-recunoscuta, foarte interesant, din pacate nu am inteles multe multe pasaje, (dau vina pe ora tarzie aseara hihi..). asa ca pe la 2 am dupa ce am terminat de citit, am incercat sa ma apropii de tema expusa, am inceput (cum nu..) cu Lista Millenium al Clay Mathematic Institute, m-am bucurat de reusita rusului care a demonstrat  Conjectura Poincare si care a refuzat premiul de 1 milion de dolari, epicul atrage intotdeuna, asa ca m-am eliberat si am incercat sa inteleg care era problema cu adevarat haah asa ca m-am uitat la prima problema care nu e rezolvata, P=nP,  de unde repede am ajuns la "The traveling salesman problem (TSP) is an NP-hard problem in combinatorial optimization studied in operations research and theoretical computer science. Given a list of cities and their pairwise distances, the task is to find the shortest possible tour that visits each city exactly once" si una alta am ajuns la geometria ne-euclidiana si cam aici m-am oprit. adica la genunchiul broastei. Ja. (am ris exact cu ja-ul lui Al Pacino in  Scent of a  woman.. ) era ora 4am, lasa ca si maine e o zi, mi-am spus, inca crezand in mine.
a doua zi, vazand ca nu prea reusesc sa ma descurc in textul lui Solomon Marcus, am decis sa ma multumesc cu descoperirea lui ca Om, ca forma de a fi, cu atitudinea lui in fata vietii, stiintei, cercetarii, si m-am delectat cu comentariile la discurs, pe care le-am inteles cu mult mai bine, ura! voi reciti in seara asta si poate voi relua un pic studiul vreunei parti asa mai pe intelesul tuturor din matematica, cum ar fi "Is 10 a solitary number?" Ja. in plus, voi cauta un site de matematica for dummies care sa imi explice aplicatia matematicii in viata, voi incepe cu wikipedia ca am gasit cateva articole care promit..


al doilea motiv de bucurie e ca dupa ce i-am spus lui ttP despre discursul asta azi dimineata, mai pe seara m-a sunat sa ma intrebe cum il gaseste pe net. Asa ca: www.liternet.ro, apoi editura, alegeti catalog integral. pe noua fereastra in dreapta jos sunt diverse categorii: carti pentri copii, eseu.. alegeti Palimpsest si aici este a cincea carte de pe lista. bucuria vine din (re)descoperirea faptului ca tata foloseste cu dezinvoltura avantajele erei moderne si ca asta inseamna ca este inca tanar, ca nu este anchilozat nici rigid si asta ma face sa fiu mandra de el, chit ca n-am nici un merit in asta.


de fapt toata povestea a pornit de la curiozitatea produsa de cuvantul "palimpsest", pe care cred ca nu l-am auzit niciodata pronuntat. nu cred, sunt sigura. palimpsest. e genul de cuvant pe care il pun in testele ..cum este corect: palimsest sau palimpsest?  eu as fi ales versiunea fara "p", jajjaja!!!!


in concluzie, sunt bucuroasa, in plus, e sambata si nu e frig. what else could I wish for??

rotundul an 2012

dragii mei,
anul a inceput bine, cu o gramada de pacienti ezoterici si extrasenzoriali, care deodata gasesc in mine un fel de cutie de rezonanta, ei zic ca e pentru ca anul asta e absolut deosebit, un an de curatare interioara si inaltare spirituala ba chiar mutatie sufleteasca si trezire a celui de-al treilea gamet.
nu sunt de o varsta anume si sunt foarte zambitori, si imi tot povestesc de ale lor fara sa le-o cer si mai ales fara sa-i cunosc prea bine, la inceput mi s-a parut ca e un val de extrovertiti mistici care mi-au cazut pe cap (tocmai mie?..) , dar snt deja doua sapatamani si nu mai e nici o gluma, trebuie sa iau evenimentul in serios si sa inteleg de ce se intampla toate astea.
cateva exemple: un domn de vreo 78 de ani care mi-a luat mainile in mainile lui la sfarsitul consultatiei si mi-a declarat solemn ca trebuie neaparat sa fac ceva cu ele ca el simte o energie, eu ii raspund zambind ca imi ii e suficient cu chirurgia oculara, dar el insista: nu doamna doctor trebuie sa sculptati sau sa pictati, e un an nou diferit trebuie sa ma credeti.. o doamna de 30 de ani cu 2 copii mi-a spus ca ea simte ca poate vorbi cu mine, ca are un copil indigo si un copil cristal, ca are de a face cu aura fiecaruia , ca toti putem deveni indigo.. alt pacient de 50 de ani imi spune ca face sedinte de hipnoza si imi propune o minisesiune adhoc asa doar ca un cadou (?) si tot asa.. am o pacienta de 63 de ani pe care o vad de vreo 2 ani si in ultimul an i-am tot explicat ce e blefarita (are marginea pleoapelor rosie, cu mici cojite albe si o spuma albicioasa la radacina genelor) si ca trebuie sa faca un fel de higiena a pleoapelor in fiecare zi, ma rog ii explic de fiecare data cand o vad, cu desene si fiziopatologie, ca sa inteleaga.. ei bine, de fiecare data cand venea la control era ca si cum as fi vorbit cu peretii, asa ca azi aproape ca m-am infuriat si i-am spus ca eu imi fac datoria de medic dar ca azi e ultima oara cand ii explic ce si cum trebuie sa faca. si azi, pentru prima oara in 2 ani , mi-a spus ca are probleme de memorie si diverse infarcturi lacunare (adica lipsa de irigatie sangvina in zone cerebrale localizate si nu prea mari) si ca in ultimele trei luni au inceput sa ii tremure mainile dar doctorii nu au gasit parkinson si ca ii pare rau ca nu face tratamentul, doar ca uita tot, cum iese pe usa a si uitat ce trebuie sa faca.. mi s-a facut mila de ea, evident ca m-am rusinat.. nu se stie nicidata ce se intampla in capsorul celuilalt..
tot de cateva zile ma tot gandesc la capitanul vasului de croaziera Costa Concordia care a naufragiat de curand si care a abandonat bordul printre primii.. cum trebuie sa se simta,  in sensul de dezamagit, cand iti dai seama cine esti si de cat esti in stare, adica toti credem ca am fi niste eroi in situatii limita. evident ca era datoria lui sa organizeze totul, dar cand vine peste tine monstrul de metal, la cine te mai gandesti? si evident, comparatia constanta cu atitudinea comisarului -capitan sau ce era, oricum un grad militar - care a ramas pe vas pana la evacuarea ultimului pasager, si-a rupt piciorul, l-au salvat cu elicopterul la 36 de ore dupa declararea naufragiului.. e clar ca o persoana cu antrenament militar are un alt cod al datoriei fata de un civil cum era capitanul vaporului (sau asa imi place mie sa cred, ca tot sunt din familie de militari) ma rog ideea e ca aici ii avem in fata noastra pe erou si pe las, si comparatia il face monstruos pe capitanul fricos. dar cati dintre noi .. la asta ma gandesc, sigur ca nici el nu ar fi crezut daca i s-ar fi povestit ca intr-o zi va abandona pasagerii si vaporul si se va pune la adapost primul ..tu ce ai gandi..
mda, in alta ordine de idei, cred ca 2012 e un an rotund si ca daca vine furtuna aia solara, o sa venim in Ro cu bicicleta.

Cum se înţelege anul nou cu anul vechi. Din ceainărie...

Zuzu nu are reprezentarea timpului, de aceea îl întreabă pe G. dacă anii ăştia, cel care pleacă şi cel care vine, se înţeleg cum trebuie.
Afară e soare cu dinţi. Ar trebui să-mi fac un ceai de sunătoare (de "secătură" îi spuneam eu mamei să-mi facă) pentru că-mi ia oboseala imediat, e miraculos. Mi-e dor de o ceaşcă mare de ceai şi de tot ritualul pe care-l presupune, cum am văzut la mama: farfurioară de cristal, culoare limpede-aurie, mirosul şi gustul acrişor al feliilor de lămâie, fără zahăr, un asemenea ceai nu se bea cu zahăr. Mama punea în ibric un fir de coada-şoricelului, un fir de soc, o frunză de mentă... Mi-l aducea "în casă", cu şerveţel apretat, impecabil. Era un ceai făcut special pentru mine, cu dragoste, un ceai plin de nobleţe, eu aşa simţeam...
Când eram mici beam mult ceai - fie că eram bolnavi de-adevăratelea, şi atunci ceaiul ne făcea bine la "gâlci", chiar credeam că are puteri miraculoase, ca şi "şodoul" mamei, fie că împlineam, din când în când, un ritual al mesei de dimineaţă, când mama era la şcoală, iar noi rămâneam de capul nostru. Puneam masa cu tot tipicul, tăiam pâinea felii, o prăjeam, ne alegeam cănile. Nu eram atenţi la dozaj, puneam o mână de plante, de la început - mai târziu ne-a învăţat mama că plantele trebuie puse după ce fierbe apa, infuzate. Azi, pliculeţe de ceai îmi taie tot cheful, mi se par igienice şi atât, la fel şi "grăunţele" de ceai, ceaiul sintetic!
Adeseori, tataia lăsa o oală cu ceai pe plită, ceai de tei, ceai de izmă (mai rar, deşi ne plăcea mult), rămânea cald permanent, se vedeau urmele roşiatice ale evaporării pe smalţ, iar noi puneam termometrul direct în lichidul cald, să-i luăm temperatura... pe urmă cred că aveam înţelepciunea de a-l arunca, oricum, nu-mi amintesc să mai fi băut din ceaiul "bolnav". Tataia înmuia, ca şi noi, bucăţile de pâine în ceai, fiindcă nu mai avea dinţii buni. Când eram mici, ceaiul era de bază, nici nu se prea găsea lapte, ai băut şi tu, Oana, la ceai: ceai cu dulceaţă de gutui, mai ales, sau cu dulceaţă de vişine, unt nu se prea găsea, ceai în care puneam brânză (ce gusturi!) sau firimituri de biscuiţi, de chec, de ce găseam...
Mama strângea codiţele de cireşe, mătasea de porumb, gălbenelele şi chiar leuşteanul... Azi o aud pe tanti D. vorbind despre ceaiul de pătrunjel, nu ştiu dacă e totuna cu cel care "întăreşte inima".
Când am descoperit ceainăria de la Cărtureşti, într-o companie distinsă, am constatat că nu prea ştiam ce fel de ceai vreau, nu-i distingeam aromele, savoarea... Cred că m-am gândit la Galsworthy şi la Rushdie (nu la Tolstoi, câte ceaiuri şi în Anna Karenina, şi în Război şi pace!) şi am cerut din cel englezesc - cel indian mi se părea deja o experienţă extremă. Mi-erau cunoscute foarte puţine arome: ştiam de ceaiul verde, de cel negru, de cel englezesc adus într-o vară de tine de la Harrods (avea proprietăţi diuretice, aveam să constatăm când ne-am îndurat să desfacem pachetele în cinstea unui om drag nouă, săracul, a plecat repede, am bănuit de ce). La Cărtureşti ştiu că l-am îndulcit cu miere, aşa se spunea în cărticica de pe masă că trebuie - ceaiul are şi el o filiaţie, o poveste, trebuie îmbunat şi respectat, are blazon. Am văzut că ceainicul şi ceştile aveau modele diverse, indiene, ruseşti, orientale, japoneze etc. Ni s-au adus, "din partea casei", biscuiţi cu cremă, cu jeleu, simpli, cu cacao...
Nu-mi place să fac ceai, nu mai am timp, nu am răbdare, mă exasperează serviciile de ceai pe care le primesc (2 numai anul trecut!) prin utilitatea lor estetică, mai bine zis prin nobila lor inutilitate... Desigur, sunt topită după cărţile în care se vorbeşte despre ceai, dar asta-i altă poveste...