insotitorul

e incredibil cum se vad relatiile dintre oameni cand intra la medic. nu vorbesc despre atitudinea pacientului ci de a insotitorului. sunt familie sau prieteni sau pur si simplu sunt platiti pentru asta.
cand vin in  familie, unii parca au ciuda pe sot/sotie si ii pirasc in fata mea: ca nu face aia, ca nu il lasa sa ii puna picaturile, ca nu realizeaza cat de important e dar ..el/ea da stie, si deci el/ea si-a luat responsabilitatea ingrijirii celuilalt si care nu cumva sa ma ingrijorez, ca pacientul e pe maini bune. De parca ei ar fi centrul atentiei...

alti consorti tac tot timpul cat dureaza consultatia. ei, nici asa nu imi place- cred ca apreciez cel mai mult pe insotitorii care la sfarsit ma roaga sa repet tratamentul. pentru ca in general, pacientul e usor bulversat si speriat, iar medicul vorbeste repede, mai infige si vreun termen strict medical.. cand ies sa chem urmatorul pacient dupa o pereche de (amandoi) tacuti, prin usa intredeschisa ii vad pe hol scotand din geanta ochelarii de aproape si susotind aplecati asupra retetei. e o scena clasica. ma revolt un pic pentru ca dom´le,  ce, era asa de greu sa ma intrebe cand eram inauntru toti trei, acum trebuie sa stau asa, pe hol si sa o iau de la capat. e clar, trebuie sa am mai multa rabdare. 

prietenele tac aproape intotdeuna, cred ca le e rusine sa se implice si sa isi aroge asa, un rol care pare rezervat doar familiei. 

exista soti care chiar sufera pentru celalalt ( intr-o privire sta totul..) si soti care citesc ziarul in timpul consultatiei. sunt mici gesturi ale pacientului , gen : si acum ce fac cu geanta? cu haina? daca insotitorul e atent, se apropie si i-o ia din mana, stai linistit, da-mi-o mie, tu nu te gandi la asta... sunt multe momentele de tandrete...

cel mai mult imi plac copiii  (oameni la 40-50 de ani) care isi insotesc parintii ( de la 70-75 in sus). sunt organizati, nu pierd timpul, nu intarzie, iti cer din priviri sa ai rabdare pana babuta se ridica de pe scaun, iti zambesc complice cand pacientul se plange, se compatimeste, se lauda, isi sufla zgomotos nasul..

cand parintii vin cu copiii (sub 10-14), e mult mai rau. dar despre partea pediatrica in alt post ca obosesc numai cand ma gandesc la ei..( la parinti, nu la copii..daca ar intra copiii singuri pe usa ar fi mult mai usor de tratat..)

si da,  imi plac perechile de tineri, in general se relaxeaza unul pe celalalt, fac haz de necaz, nu iau lucrurile in tragic nici trascendental.

aveam un pacient care ori de cate ori venea, vorbea despre nevasta lui: ca e frumoasa, ca la 60 de ani s-a apucat de sculptat, ca are un succes nebun, ca mai nou si-a rupt un picior..cam la vreo 3-4 luni , vine la consult si sotia: intr-adevar, frumoasa. ochi albastri, aranjata, cocheta, gen actrita aceea care face reclama la o crema hidratanta si spune: eu am 65 de ani..? cum o cheama dom´le.. julie.. nu, jane.. jane fonda ! da. asa, deci in sfarsit o cunosc si eu pe sotie, se tinea bine la cei 73 de ani.  el o insotise in ziua aceea si se foia evident mandru pe scaunul de langa noi.  in timp ce o explorez pe ea, spun ( in directia ei, dar nu privind-o direct in ochi): ¡Tiene Usted mucha suerte! (Aveti mult noroc) referindu-ma la faptul ca avea asa un admirator in sot. si ce crezi? de pe scaun, el raspunde repede: da, doamna doctor, stiu.. 

PS am ajuns la pagina 25 (cartea cu cele trei Craciunuri)