drumul nostru spre DIR (lant de sali de sport in Barcelona) consta in: dam coltul blocului, trecem prin fata hotelului si a parcului cu praf, traversam o strada, 50 de metri idilici pe sub copaci pe un drum pietonal, traversam inca 2 strazi si gata, am ajuns. la unul din colturi sunt asezate 3 banci (cu finalitate incerta) pe care intotdeauna stau niste oameni. aceiasi. sunt sigura ca nu au casa: miros foarte urat, au hainele mizerabile, nebarbieriti. in general dorm intinsi pe toata lungimea bancutei, nu sunt violenti, nu te agaseaza, nu cer tigari nici bani nici macar atentie.
Omul cu turban sta in parc, pe el chiar il vad in fiecare zi cand ma duc la serviciu, de la o oarescare departare, ca ma cam inspaimanta. nu stiu cum de il lasa sa stea asa, la 30 de metri de intrarea in hotel (care e de 4 stele!!), e inconjurat/blindat de 2-3 carucioare de supermarket pline ochi de pantaloni, cratiti, paturici, pantofi, jucarii de plus, pulovere, scaune(!), folii de plastic, bete de lemn decorative, o musama cu desene cu ciuperci mari, si pungi, multe multe pungi.. poarta intotdeauna un turban albastru si are o barba carunta foarte lunga.
ei bine, cu ei eram obisnuita, omul cu turban face parte din peisajul meu zilnic, e un alt fel de vecin.
dar astazi..
astazi pe una din cele trei banci statea un personaj nou. un domn la 65-68 de ani, nu murdar dar nici impecabil, cu pantofii oleaca scalciati, un pulover si camasa dedesubt. langa el, un geamantan mare. nu parea ca asteapta pe cineva, nici vreun tren sau autobuz, nu se odihnea, nu cauta vreo adresa. nu stiu de ce, dar am avut certitudinea ca geamantanul acela era toata casa lui. e o atitudine..nu e primul pe care il vad asa, in Spania e usor sa ramai fara casa si am vazut multi pensionari abandonati in Urgente, acum cu criza asta multe familii nu mai pot plati ipoteca, si efectiv raman in strada. fratilor, e usor sa treci linia. oamenii pe care ii vad aici fara casa nu sunt aceiasi homeless-i pe care ii vedeam in Valencia (drogadicti, prostitutie ieftina..) oamenii astia se vede ca sunt (erau) oameni de bine, carora pur si simplu li s-a rasturnat situatia. si viata.
si colac peste pupaza, cand ne-am asezat pe o banca mai incolo, s-a apropiat o fata cam la 30 de ani , cu parul foarte curat dar cu mainile unsuroase care ne-a cerut o tigara. ne-a spus ca vrea sa se lase de fumat, ca vrea sa plece la madrid sa caute de munca, voi aveti de munca, da, avem- sa vedem cat o mai tine, aaaaaaaah, aveti noroc, eu o sa plec, aici nu am gasit nimic, multumesc pentru tigara, avea aceeasi privire ca domnul cu geamantanul. intr-o mana tinea o punga alba plina cu magdalene, asa am banuit noi: se vedeau niste painici grasoase si ne-am imaginat ca sunt..magdalene..
de ce scriu despre ei? pentru ca ma intreb daca au fost mereu acolo, la un colt de strada si eu nu ii vedeam, sau lucrurile incep cumva sa se schimbe? e orasul de vina, la sat se intampla asa ceva? mai exista un ¨la sat¨? mai exista drum de intoarcere?
PD locuiesc intr-o zona absolut respectabila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu