insotitorul

e incredibil cum se vad relatiile dintre oameni cand intra la medic. nu vorbesc despre atitudinea pacientului ci de a insotitorului. sunt familie sau prieteni sau pur si simplu sunt platiti pentru asta.
cand vin in  familie, unii parca au ciuda pe sot/sotie si ii pirasc in fata mea: ca nu face aia, ca nu il lasa sa ii puna picaturile, ca nu realizeaza cat de important e dar ..el/ea da stie, si deci el/ea si-a luat responsabilitatea ingrijirii celuilalt si care nu cumva sa ma ingrijorez, ca pacientul e pe maini bune. De parca ei ar fi centrul atentiei...

alti consorti tac tot timpul cat dureaza consultatia. ei, nici asa nu imi place- cred ca apreciez cel mai mult pe insotitorii care la sfarsit ma roaga sa repet tratamentul. pentru ca in general, pacientul e usor bulversat si speriat, iar medicul vorbeste repede, mai infige si vreun termen strict medical.. cand ies sa chem urmatorul pacient dupa o pereche de (amandoi) tacuti, prin usa intredeschisa ii vad pe hol scotand din geanta ochelarii de aproape si susotind aplecati asupra retetei. e o scena clasica. ma revolt un pic pentru ca dom´le,  ce, era asa de greu sa ma intrebe cand eram inauntru toti trei, acum trebuie sa stau asa, pe hol si sa o iau de la capat. e clar, trebuie sa am mai multa rabdare. 

prietenele tac aproape intotdeuna, cred ca le e rusine sa se implice si sa isi aroge asa, un rol care pare rezervat doar familiei. 

exista soti care chiar sufera pentru celalalt ( intr-o privire sta totul..) si soti care citesc ziarul in timpul consultatiei. sunt mici gesturi ale pacientului , gen : si acum ce fac cu geanta? cu haina? daca insotitorul e atent, se apropie si i-o ia din mana, stai linistit, da-mi-o mie, tu nu te gandi la asta... sunt multe momentele de tandrete...

cel mai mult imi plac copiii  (oameni la 40-50 de ani) care isi insotesc parintii ( de la 70-75 in sus). sunt organizati, nu pierd timpul, nu intarzie, iti cer din priviri sa ai rabdare pana babuta se ridica de pe scaun, iti zambesc complice cand pacientul se plange, se compatimeste, se lauda, isi sufla zgomotos nasul..

cand parintii vin cu copiii (sub 10-14), e mult mai rau. dar despre partea pediatrica in alt post ca obosesc numai cand ma gandesc la ei..( la parinti, nu la copii..daca ar intra copiii singuri pe usa ar fi mult mai usor de tratat..)

si da,  imi plac perechile de tineri, in general se relaxeaza unul pe celalalt, fac haz de necaz, nu iau lucrurile in tragic nici trascendental.

aveam un pacient care ori de cate ori venea, vorbea despre nevasta lui: ca e frumoasa, ca la 60 de ani s-a apucat de sculptat, ca are un succes nebun, ca mai nou si-a rupt un picior..cam la vreo 3-4 luni , vine la consult si sotia: intr-adevar, frumoasa. ochi albastri, aranjata, cocheta, gen actrita aceea care face reclama la o crema hidratanta si spune: eu am 65 de ani..? cum o cheama dom´le.. julie.. nu, jane.. jane fonda ! da. asa, deci in sfarsit o cunosc si eu pe sotie, se tinea bine la cei 73 de ani.  el o insotise in ziua aceea si se foia evident mandru pe scaunul de langa noi.  in timp ce o explorez pe ea, spun ( in directia ei, dar nu privind-o direct in ochi): ¡Tiene Usted mucha suerte! (Aveti mult noroc) referindu-ma la faptul ca avea asa un admirator in sot. si ce crezi? de pe scaun, el raspunde repede: da, doamna doctor, stiu.. 

PS am ajuns la pagina 25 (cartea cu cele trei Craciunuri) 

viata la 97 de ani

dragii mei,
astazi am primit cadou o carte in catalana, cu scopul precis de a ma ajuta sa invat limba. autorul e unul din pacientii mei, l-am vazut prima oara acum vreo 2 luni: inalt nici slab nici gras vag seboreic mirosind a sapun si cu pantofii bine lustruiti, hmm la varsta lui singura explicatie rezonabila era ca fusese militar (and I was right about that).venise insotit de un fiu, prezentabil si ne-evident plictisit de obligatia de a-si insoti tatal pe la medici ca majoritatea celor care vin cu batraneii. dar nici prea incantat. Domnul in varsta a inceput sa imi vorbeasca in catalana, si nu e prea mare diferenta cu spaniola dar eu prefer sa inteleg bine de ce se plange omul cand vine asa ca , cu delicatete, ii spun ca mai bine conversam in spaniola, ca eu as vrea sa invat catalana dar nu am timp , bla bla bla the same old story - adevarul e ca nu mi-am pus in gand musai sa invat, daca prind cuvinte unul-doua e ici pe colo, pentru mine e suficient, dar e oarescum nepoliticos sa i-o tai omului spunand ca tu nu stii catalana si ca el e obligat sa iti vorbeasca in spaniola. asa ca le spun ca ..invat.. ei bine, domnul mi-a spus ca imi va aduce o carte scrisa de el si ca daca am vreo nelamurire, sa ii scriu un email ca el imi raspunde sigur. am zambit la partea cu email-ul, yes sure, dar fiul mi-a surprins neincrederea si a spus: fiti sigura ca o sa va scrie, el acum scrie o noua carte si e tot timpul conectat la internet. 
sa nu uit sa va spun ca pacientul meu are 97 de ani.
ei bine , azi mi-a adus cartea, cu dedicatie cu tot si am fost chiar miscata. se cheama " 3 craciunuri memorabile" si e vorba de 3 craciunuri petrecute in inchisoare in anii 39-42.  azi a venit cu alt fiu, care e mai putin mandru de tatal lui si mai evident deranjat de faptul de a trebuit sa faca pe insotitorul.
ei bine, de ce scriu toate astea: in primul rand, e vorba despre cum se poate imbatrani. taticu o sa fie unul din batraneii astia, sunt sigura. deja isi plateste darile online. dar mai are pana sa fie batranel.
in al doilea rand, despre fii. primul era chiar mandru de tatal lui, se falea cu el. al doilea era intr-un fel rusinat de insistenta batranului de a imi citi dedicatia pe loc, de a-mi frunzari cartea si sublinia un pasaj, era un fel de spectator care se spala pe maini.
acum stau eu si il judec pe al doilea, dar cine stie ce alt fiu o mai avea -  care nici macar nu vine cu el o dupa amiaza la medic.. vreun fiu care nu traieste pe aproape.. sau care poate ca nici nu traieste in aceeasi tara. asa ca tac cumintica si il fericesc pe pacientul meu . in seara asta am ce citi.

comparatie intre BM si PM

la cererea cititorilor, (1 actually) astazi vom face o incursiune in viata de dinainte de casatorie (BM) si dupa (PM). in BM au fost 2 faze: una scurta de cateva luni in care nu imi reveneam din uimire, din incredibila intalnire intre doua persoane nascute la 10 mii de km distanta si care pareau crescute in aceeasi casa. Am fost intotdeauna de parere ca limba de comunicare e esentiala, cum sa spui lucrurile cu adevarat importante intr-o limba in care nu ai crescut? ei bine, spre surprinderea mea, din conditie sine qua non, acesta s-a transformat intr-un detaliu total nesemnificativ. si intr-o zi am realizat ca el e the one, si de atunci am trecut in perioada PM. pentru ca a fi sau nu casatorit e un state of mind. acum , in legatura cu the one, cred ca exista o categorie de the one, nu e chiar asa de unic, doar ca la un moment dat faci o alegere si te tii cu dintii de ea. cum spunea mamica, multe femei se marita dar putine au o familie. evident ca dupa ce te mariti, te mai intalnesti cu posibili the one, si atunci inchizi ochii cu un zambet asa in coltul gurii. una din povestile de cand eram mare e despre mamica pe vremea cand facea naveta. profesoara de 28 de ani, frumoasa, cu doi baieti mici acasa, dimineata se ducea cu autobuzul la scoala si dupa amiaza se ducea la ia-ma nene.mergea pe jos vreo 2 km pana la sosea si pe urma facea cu mana. se aseza langa babute inofensive si luau impreuna masina pana la oras. Intr-o zi, anonima babuta a coborit inainte si mama a ramas cu un domn - soferul adica- si in 10 minute deja stiau tot ce e de stiut despre viata celuilalt. cred in chimie, in fluiditatea comunicarii la prima vedere si pare-se ca asta i se intampla mamei si domnului pe un drum de tara, departe de lume, de realitatea caminului, a copiilor, ma intelegi, conditiile perfecte pentru o alunecare. am uitat, ploua, asta e important, se cladeste asa de repede complicitatea cand ploua, sigur ai simtit-o si tu, e o microlume in care esti la adapost langa celalat, o fi ceva ancestral de cand ne uitam din pestera la furtunile de afara si ne inghesuiam sub piei de animale.. sa revin.. ei bine, ajunsera ei la oras si el a scris telefonul lui pe o hartiuta. fara prea multe cuvinte. mamica a iesit din masina, el a plecat si ea in urma lui a scos hartiuta, a mototolit-o intr-un ghemotoc mic si a mancat-o incet, pe drumul spre casa. stia ca daca ar fi lasat-o intr-un cos de gunoi, ar fi fost capabila sa se intoarca sa o caute. asta e povestea despre Femeie. El hombre propone, la mujer dispone. cam asta ar fi diferenta intre BM si PM, restul sunt hartii si rochia de mireasa si bucuria de la nunta si alergatul pe la primarii si presentarea in public: acesta este sotul meu..

bine am venit

dragii mei
(cu vocea lui Robin Williams in Mrs Doubtfire)
m-am gandit zilele astea ca nu e chiar asa de rau si antiintimitate sa scrii intr-un blog. trebuie sa iau/folosesc ce e bun de la .. timpurile moderne. asa ca iata-ma-s.
 ploua in Barcelona. mama m-a sfatuit serioasa si vag ingrijorata sa ma interesez despre explozia solara din 2013, poate poate ma inspaimant si vin si eu acasa (definitiv). mi pobre gordita.. azi am sunat-o ca sa ii multumesc ca a facut trei copii, am avut asa o revelatie ca e mare lucru sa ai frati, nu esti al nimanui pe lume, si totul la urma urmei pe sacrificiul lor, al parintilor.
a iesit soarele. ma duc sa ma plimb.
va imbratisez de departe. si aproape, bine-nteles.