joi, 10 noiembrie 2011
Să revenim la scrisul atoate păstrător, drăguță...
uite că trec pe teritoriul tău din nou, nu de alta, dar e evident că suntem în noiembrie, 10, au căzut toate frunzele posibile și imposibile, cerul e plin de nori, probabil o să ningă curând. La școală predau conjunctivul și îi cer unui copil să-mi dea un exemplu cu să, conjuncție: îmi răspunde precipitat - însă! Găsesc un vers frumos la o poetă, unul mai frumos ca mottoul propriului blog (m-am născut într-o zi de 4, iar 4 e un scaun!) - Sunt o fetiță cu mii de riduri...n-am multe riduri, incă... E liniște zilele astea, citesc cu mare plăcere Demonii vântului, Daniela Zeca, despre bijuterii, deșertul de aur al statelor bogate și energia diamantelor...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din romanul Danielei Zeca... Un bijutier cu alură misterioasă este, de mic, sub influența unui deochi al aurului. Saiyed e urmărit de invidia celor din branșă, ucenicul îl va trăda, cumpărându-i (cu un diamant, Săgeata) iubita, italiancă, fostă balerină. tatăl său vitreg otrăvea iarba sub picioare, el însuși era un rătăcit fără umbră.
RăspundețiȘtergereExemplu cu substabtivul om, dintr-o teză de clasa a x-a - om mai vedea!
- ucenicul i se învârti împrejur ca o barză când prinde broaște
- privirile mătăsoase ale femeii cu ochi căprui se sparseră în frînturi pe pardoseala bucătăriei
- avea un tată excentric, care ajunsese în Emirate ca să-și ia înapoi tinerețea
-un nisip ca șofranul pisat se isca în aer
- norii, versante de calcar pierdute în cer
- tinerețea îi trecuse prin trup ca o dîră de ceață
Daria umblă de colo-colo, cu cartea în mână, zice G., o să învețe bine. La mine, își pune scaunul în mijlocul casei și stă ca doamna învățătoare (asta spune că e), are un creion cu gumiță și îl tot învârte cu aer expert, îl roade discret, e bună la imitații - zice că are catalog și mă ascultă pe mmine: Povestea nr.1 (eu inventez ceva despre un evantai japonez), îmi spune Bravo! apoi cere Povestea nr.2. La sfîrșit are grijă să-mi pună notă: 11,2! Îmi pune și un 10, apoi mâzgălește ceva ca o semnătură. Eu întreb de carnetul meu de note, un moment e descumpănită, nu a auzit, cred, de așa ceva, dar se descurcă, ia o foaie de pe masă și mi-o întinde: Uite carnetul de note!
RăspundețiȘtergereLa telefon îmi cere o pisicuță sălbatică, să o ducă la ea acasă, ceea ce, evident, nu se întâmplă.
Tanti D. mă învață șmicherii ca să predau mai pe înțelesul bieților copilași. Imperfectul are în coadă tot auxiliarul de la perfect compus - am învățat, învățam. Apoi, când intru în clasă, o să-i intreb ce făceau, iar ei îmi vor răspunde la imperfect: Scriam, doamna! adică folosind imperfectul, care de aceea nu e perfect (trecut abia încheiat), dar e aproape de perfecțiune. Și să-i obișnuiesc, la verb, cu întrebarea: Ce face? Mai toate verbele au un răspuns...
RăspundețiȘtergereAzi mă duc, după multe luni, nici nu mai știu câte, la supermarket, să fac provizii pentru încă juma de an. Nici nu e greu, învăț să mai fac economii... Și fetele (știu că erau în roșu, ca de Crăciun) de la promoții mă așteaptă în mod special, îmi spun ceva, nu înțeleg bine, dar ele sunt hotărâte să nu mă lase din mână. Mă trambalez cu coșniță cu tot la ghișeul lor, ceva ca gheretele vânzătorilor de înghețată. De fapt, nu înțelesesem prea bine ce-mi spuneau, m-am gândit că mi-or da vreun kg în plus de detergent, mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap... În timp ce una dintre ele completează ceva într-un tabel, cam sofisticat (nume, adresă, telefon), mi se cere să extrag 5 lozuri roșii. Le spun că nu e cazul, ele insistă, am mâinile transpirate, nu e nimic, mă ajută ele, aproape că le aleg în locul meu, apoi le răzuie expert, în vreme ce eu le spun că nu e cazul, nu am eu noroc nici de banii munciți, apăi de cei de haram... Nu mai fiți pesimistă, mă sfătuiește una. primul și ultimul loz au fost cu noroc: 2 cutii de margarină pe gratis (eu nu cumpăr margarină!) Ce șmicherie! Mă precipit să plec, în vreme ce una dintre ele îmi îndeasă în palmă bonul de casă și mă sfătuiește să-l păstrez o lună. Nu mai întreb de ce, mă gândesc doar că mai au niște margarină în stoc.
Hotărât lucru, trebuie să învăţ să refuz. Mă enervează că cei care profită de mine, de timpul meu, sunt chiar cei care se consideră prietenii mei. Ha ha! Sunt revoltată, dar ar trebui să învăţ lucruri elementare. Păcat de ziua asta. A fost frumosă până acum, când s-a găsit cineva să-mi dea de lucru...
RăspundețiȘtergereAm adunat din curte noianele de frunze, grea muncă, mama o făcea fără să se plângă. M-am gândit, în timp ce adunam rufele de pe sârmă, alt lucru sâcâitor, că mama nu stătea aproape deloc toată ziulica. Dimineaţa întârzia puţin la somn, ca un şcolar întârziat, apoi însă lua toată casa şi toată curtea la măturat, splălat, curăţat. Nu sunt nici pe sfertul sfertului la fel de harnică...
Am citit ceva din Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele, despre politeţe pe la 1800, un text frumos, de socilogie avant la lettre. Spune el acolo că în Bavaria oamenii salută pe toţi trecătorii, ridicându-şi frumos pălăria, cu chipul luminat, adică un salut desăvârşit. La noi însă jugul şi lipsa de educaţie i-a făcut pe oameni să nu-i salutedecât pe cei ce le sunt stăpâni sau de a căror bunăvoinţă depind.
"Toţi lăcuitorii (din Bavaria, n.n.) ş...ţ au firească slobozenie şi îndrăsneală fără de obrăsnicie; căci cînd se întîlnesc cu altul sau de treaptă mare, sau deopotrivă, numaidecît îi dau închinăciune cu pălăriile în mînă. Şi de le va face cinevaş orce întrebare, îi răspund cu îndrăsneală, dar cu un mijloc aşa de politefsit şi dulce, încît întrebătoriul rămîne foarte mulţumit. Dintr-aceasta a lor urmare, ce au către tot omul, să cunoaşte că sînt politefsiţi şi luminaţi prin învăţătură, ştiindu-şi fieşcare datoriia sa; şi de aceia, de bunăvoie să poartă bine cu fieşcine. Iar la noi, lăcuitorii, din multa juguire ce au avut, şi neluminare, nu-şi cunoaşte nici datoria către altul, aducînd închinăciune numai aceluia de care se teme, cum stăpînuşluţi său, zapciului, ispravnicului, de-l va cunoaşte; iar către oricare om nu-ş scoate căciula, fie măcar de cea mai mare treaptă. Cum mi s-a întîmplat chiar mie, să mă întîlnesc cu mulţi lăcuitori cu căruţe pe drumuri, şi nici unul nici căciula ş-au scos, nici drumul jumătate me-au lăsat, în vreme ce, văzîndu-mă cu barbă, m-au cunoscut că sînt de treapta Divanului. Iar mai tînăr fiind, dar ispravnic, şi împrejurat de slugitori, atunci întîlnindu-mă, au căzut la pămînt, cu capetele goale, ca nişte vinovaţi de moarte, ce ar fi aşteptat scăpare de la mine. Cum şi chiar supuşii miei, mie îmi dau închinăciune, iar altuia, fie şi mai mare şi mai bătrîn, căci nu are trebuinţă de acela, nu-i dă închinăciune. Din care să adună că neînvăţătura şi înjuguirea prosteşte pre om, făcîndu-l şi rău." din Dinicu Golescu
RăspundețiȘtergere