fratilor, sunt monotematica, dar ploaia asta nu se mai termina!!
in rest, cam frig si fara chef de mari actiuni. am ascultat niste cantece, am vazut 2 filme, aman de vreo saptamana un capitol pentru o carte, maine sunt alegerile iar tevatura iar politica iar minciuni pe toate canalele..ploaia asta..ma duc sa fac niste clatite..
cartile si oamenii..
RăspundețiȘtergereA e un roman francez sigur, poate nici macar roman, dar francez sigur..ceva educatia lui rousseau??
D e un SF de Asimov sau poate chiar Shogun.
tu esti o piesa de teatru..
M un roman de actiune si suspense, MMD o colectie de povesti scurte si haioase, iar TTP..o odisee..
Așa e, tare faină alegerea cărților, dar eu, ce piesă de teatru? mie nu-mi prea place teaatru, ca text, am citit cu plăcere Livada cu vișini, dar numai după interpretarea lui George Banu, Caragiale, desigur și Vișniec, Mașinăria Cehov. Și Tenesse Williams, Lungul drum al zilei către noapte, și Ibsen, Nora. Uite că s-au adunat ceva... cred că sunt din Caragiale, cu acea predispoziție dublă, spre tragic și comic, iar Conu Leonida e piesa mea preferată, pentru ”legea de muraturi”, „Galibardi” și ”E lăsata, secule!”, replica din final, cînd Efimița își ia revanșa. Citeam cu drag și croniciel semnate de Alice Georgescu, din dilema, cîndva...
RăspundețiȘtergereO să plec la Cluj, uite și orașele putem să le potrivim cu lecturie noastre, cu Blaga, cel mai bine... Citesc Silvia Kerim (turcoaică după tată), Vedere din Parfumerie, o carte despre oamenii și casele lor, în perioada complicată a ultimelor decenii - povestea cu demolările, cu sistematizarea Bucureștiului, e frumoasă tare. Cartea are și fotografii de familie, ce lume cochetă, elegantă, cu stil, ce lume dispărută!
Mă impresionează cartea asta pentru că și casa noastră trebuia să fie demolată, dar a venit decembrie 89. Găsesc ceva despre Silvia Kerim în România literară, până mă învrednicesc să scriu eu fragmente:
RăspundețiȘtergere„E istoria unui om care îşi iubeşte casa. Casa se află într-o zonă ce urmează a fi ştearsă de pe harta oraşului. Aceasta e intriga. Ameninţarea aceasta e trăită intens de proprietară care începe să aibă coşmaruri. Nu renunţă, decide să o renoveze, chiar dacă mîine va fi, mai mult ca sigur, dărîmată. Salvarea e adusă de schimbarea de regim politic şi de renunţarea la demolări. Zbuciumul continuă în coşmarurile trăite de data aceasta numai în vis.Pe cît de simplă pare schema narativă, pe atît de complicată e drama interioară. Ar fi o poveste tandră, dar adevărul face ca ea să fie tristă. Cartea Silviei Kerim e scrisă frumos, are structura unei nuvele psihologice, cu planuri temporale intercalate sau suprapuse, dar rareori poţi uita că nimic nu e ficţiune.
Casa din „poveste" se află în Bucureşti, pe strada Parfumului, de unde i se trage şi numele de Parfumerie. A fost construită în 1847, anul în care o mare parte a Bucureştiului a dispărut în „Focul cel Mare." Urma să fie demolată în 1990, ca mai toate casele vechi, de patrimoniu, de pe străzile învecinate. Case în care locuiseră Ilarie Voronca sau Ionel Teodoreanu. Sînt cutremurătoare amănuntele care apar în paginile cărţii - felul în care au fost demolate biserica Sfînta Vineri sau Halele Unirii.”
La Cluj era frig şi ninsese, dar oamenii nu s-au schimbat foarte tare, sunt la fel de calzi şi de energici. Ideea de bază e că trebuie să depăşim, în educaţie, vreo 3 etape: 1.cititul mecanic (ca şi cum i-ai da unui elev de clasa I să citească enunţul unei probleme de fizică, o va citi, probabil, dar nu va înţelege nimic); 2.să verbalizeze, să spună ce a înţeles (chestii de vocabular, de semantică); 3.să folosească, pentru propiul folos, ceea ce a citit şi a înţeles, deci un fel de funcţie cognitivă;
RăspundețiȘtergere- Apoi, accent pus pe ideea că nimic nu se învaţă fără motivaţie (what for?, ştii tu, Oana, întrebarea asta!); o profă tânără a spus că a fost întrebată de elevi la ce le foloseşte simbolismul şi nu a ştiut să răspundă! când tot ce ne înconjoară ţine de un simbolism!
- să-i învăţăm cum se învaţă, să nu plecăm de la ideea că ştiu, să le creăm noi legăturile; tot ce e nou trebuie cpnectat la experienţa anterioară (cognitivă, emoţională etc.);
- să-i învăţăm cum se învaţă, începând cu citirea cuprinsului, cu creionul în mână, cu idei scoase şi apoi interconectate; reţeaua de informaţii;
- să folosim startegii vizuale;
Chestii comice:
- despre o şcoală americană unde nu sunt primiţi decât cei din categoria "eşec total";
- despre Pinocchio/elevul care vrea atenţie, vine la şcoală doar ca să-l răsplătească pe Geppeto, altfel i se pare un efort, visează să fie bogat şi să-şi cumpere dulciuri (supremul ideal), se lasă tentat de prieteni, care-l duc într-o ţară unde nu sunt şcoli sau profesori;
- reacţia unor profi de română în faţa unor texte din manualul de biologie/geografie/chimie: "Bine că nu mai suntem elevi!"
- cearta dintre clujence (în vreme ce eu discutam, ca să am ce face, despre autostradă cu o tânără profesoară de la Gilău)pe textele nonficţionale: sunt în parohia noastră ori ba?! adică trebuie să facă şi alţi profesori, de alte specialităţi, "alfabetizare funcţională" ori ba?! Buba a fost prospectul de medicamente, o parte susţinea că ne priveşte pe noi, cealaltă că pe profii de biologie!
Mi-a plăcut foarte mult la Cluj, doar că drumul de întoarcere e parcă şi mai lung decât cel de la dus! ca în "Sergentul" lui Alecsandri, "mai lungă-mi pare calea..." Ne-am amintit, în atâtea ore de mers, şi variantă cu "lung e drumul Clujului/dar mai lung e-al dorului..." de casă!
Nice teaching is not learning!
RăspundețiȘtergereŞi un banc (moralnice învăţături) cu doi prieteni. Unul pretinde că-i poate preda câinelui flueiratul, ceea ce şi face, demonstrativ, doar că nu se întâmplă nimic, câinele nu latră la ordin. Antrenorul se scuză şi găseşte vinovatul: eu i-am predat, el nu a învăţat!
Azi a fost o zi grea, cea de miercuri o să fie şi mai şi! De aceea, Oana, o să-ţi spun o întâmplare frumoasă.
RăspundețiȘtergereEra deja întuneric şi mă duceam după pâine. Am auzit, în spate, la ceva depărtare, un miorlăit mic, nu i-am dat atenţie, m-am gândit, o secundă, că s-ar putea să fie al meu, dar n-am crezut posibilă versiunea (pisoiul ăasta e de ultimă generaţie, nu are experienţa "excursiilor"), aşa că am mers mai departe. În spate, miorlăitul se înteţea, adică devenea mai insistent, mai puternic, ca intensitate. M-am întors şi, la vreo 4 paşi de mine, văd pisoiul cel mic, plecat de acasă, după mine. Auzi ce tupeu a avut! Acum, probabil, nu mai ştia drumul înapoi, se îndepărtase mai mult şi de aceea apăruse schimbarea de volum! A stat pe loc să vadă el că în spate era altă pisică, mai mare, next generation. Venise în ajutorul ei sau mă urmase şi ea, nu ştiu bine, oricum, s-au întors acasă împreună. Eu m-am dus la magazin, m-am minunat de întâmplare şi apoi le-am dat să mănânce, că, de fapt, asta aşteptau!
A fost Sf.Nicolae azi, nimeni nu mi-a adus nimic (nici nu am nevoie de ceva). Mama îmi punea mereu sub pernă portocale şi chestii care fâşâiau, fie dulciuri, fie cosmetice. Am fost azi întoarsă pe dos. A venit Găbicu, am stat de vorbă, mi-a făcut focul şi mi-a mai trecut. E bine să ai un frăţior, în general, e bine să-ţi fie cineva drag în preajmă.
RăspundețiȘtergereZuzu are bronşită, i-a trecut ceva, dar tot mai tuşeşte. N-am mai văzut-o de la înceăutul lui noiembrie şi mi-e atât de dor de ea încât o să încep s-o visez.