Lecţia despre zbor.
„Mi-am petrecut copilăria în visare. În fiecare seară zburam peste câmpia
şi peste dealurile Nazaretului. Când toată lumea dormea, păşeam tiptil peste
prag, deschideam braţele, îmi luam avânt şi trupul meu se înălţa în văzduh. Îmi
aduc bine aminte de mângâierea aerului sub coate, un aer dens, mai tare şi mai
consistent decât apa, îmbălsămat de mireasma jilavă a iasomiei, un aer care mă
purta fără nicio pală de vânt.”
Apoi, într-un joc de-a căţărata, copilul constată că zborul era o iluzie. Iată
luciditatea celui ieşit din copilărie:
„Sub braţele mele aerul nu mai era dens, lichid, aşa cum ţineam eu
minte.... Nu mă mai simţeam purtat, dimpotrivă, numai umerii, umerii mei erau
cei care susţineau anevoie greutatea braţelor întinse... Parcă eram turnat în
bronz. Acum ştiu: tocmai ieşisem din copilărie. Descâlcind firele viselor şi
ale realităţii, descopeream că de o parte se afla visul, care mă făcea să zbor
mai iute ca o pasăre de pradă, iar de cealaltă parte lumea adevărată, aspră, ca
piatra de care era să mă strivesc.”
Sunt multe lucruri de o frumuseţe stranie, chiar întunecată, în cartea lui
Eric Emmanuel Schmitt. De pildă, investigaţia lui Pilat referitoare la moartea
prin crucificare – în cât timp, din ce pricină, motivele anatomice ale morţii.
Dispăruse, din grotă, trupul lui Iisus. Singura explicaţie pe care o găseşte,
fericit, Pilat este că Iisus nu murise de fapt, Iosif din Arimatheea l-ar fi
coborât de pe cruce, i-ar fi îngrijit rănile şi l-ar fi vindecat... Cât timp
are o explicaţie raţională a ceea ce trăieşte, Pilat nu mai poartă povara
strivitoare a remuşcării.
Prima interpretare a romanului o dă scriitorul însuşi, în partea de final,
un capitol intitulat „Jurnalul unui roman furat”, cu un picior în groapa
misticismului, cu celălalt în groapa raţiunii: „Mă joc cu structura romanului
poliţist, nu respect cadrul acestuia. Finalul nu dezlegă misterul, ci îl face
şi mai impenetrabil. Într-un fel, e un antiroman poliţist...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu