Tatăl celuilalt copil, Parinoush Saniee
Traducere din limba persană, la Polirom, 2013. Am crezut că
este vorba despre un copil ai cărui părinți s-au despărțit. Descopăr însă, ca
în cazul mai multor cărți, că titlul și diversele comentarii te
îndepărtează de lectură, adică nu-și ating deloc scopul. Sper să nu fie și cazul meu...
Logica celor mari nu se suprapune, adeseori, pe logica
celor mici. Despre cum ajungem, plecând de la lucruri mărunte, să avem
percepții diferite – realitatea se relativizează oricum, nu există o realitate
obiectivă, totul e filtrat de propria personalitate. Iar multe reproșuri rămân
formulate doar în gând. Cei cărora le sunt adresate (oameni dragi!) habar nu au,
de fapt, de aceste imputări dureroase:
”Cât de tare mă înfuria mama… ”Tatăl tău” în sus, ”tatăl
tău” în jos. El nu e tatăl meu, e tatăl lui Arash. Mama știe să vorbească și
înțelege mereu ce vreau, cum de nu pricepe ceva atât de simplu? Ea chiar nu
știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe
când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor? Dacă ar fi doar un
pic mai atentă și ar asculta ce spune tatăl lui Arash, și-ar da seama… E
mâhnită din cauza mea, dar nu bagă de seamă că tatăl lui Arash îl strigă ”fiul
meu” și se mândrește la toată lumea cu băiatul lui. Când se uită la el,
zâmbește, nu mai poate de drag. La mine nu-i place deloc să se uite. Nu-i place
nici să mă arate altora. Spune mereu ”Nevastă, vino și ia-ți copilul de aici!”
Adică ”Ăsta e copilul tău, nu al meu.” Mie oricum nu-mi pasă. Pentru mine, mama
e de-ajuns.”
Părinții dezvoltă orgolii ciudate, unul dintre copil îi poate
face mândri, de altul se simt rușinați. Iar sentimentele, chiar neexprimate,
sunt limpezi pentru toată lumea, chiar și pentru cei de 4 ani:
”Cu cât întârziam eu să vorbesc, tatăl se îndepărta mai mult de mine, ca și
cum l-aș fi jignit în mândria și bărbăția lui și i-aș fi pus sub semnul
întrebării părerea că e un om
desăvârșit. Se uita nedumerit la mine și
nu înțelegea de ce îi dăduse Dumnezeu un asemenea copil. Nu mai vorbea cu mine.
Nu vreau să spun că făcea toate astea intenționat, dar în adâncul lui era rănit
și rușinat de existența mea; și eu, așa de mic cum eram, simțeam totul foarte
limpede.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu