marți, 27 august 2013

Prima imagine legată de Fusun e din copilărie, când Kemal (12 ani) şi-o aminteşte pe tanti Nesibe, croitoreasă, însărcinată cu... Fusun. Apoi s-au reîntâlnit când Fusun avea 12 ani - o plimbase cu tricicleta, fuseseră împreună în oraş, cu maşina americană (aceeaşi maşină mereu) a tatălui său,  să cumpere ceva "de bairam" şi asistaseră, accidental, la sacrificarea unui miel. Apoi, când ea are 18 ani şi el 30, Kemal o regăseşte - vânzătoare într-un magazin de lux.

"Istanbulul arăta în dimineaţa de bairam ca un abator. În ziua aceea fuseseră sacrificate, începând cu orele timpurii ale dimineţii, zeci de mii de animale, şi asta nu numai pe maidane şi în zonele pârjolite de incendii, printre ruinele din mahalale, pe uliţele lăturalnice, ci şi pe bulevardele principale ori prin cartierele înstărite. Bordurile şi pavajul erau năclăite de sânge. În vreme ce maşina noastră cobora pante, trecea poduri şi înainta pe străzi întortocheate, vedeam tot soiul de oi sortite jertfei - unele dintre ele jupuite de piele, altele abia înjunghiate, altele deja bucăţite. Am trecut pe podul Ataturk, peste Cornul de Aur. În ciuda sărbătorii, oraşul arăta obosit şi trist."

Kemal e uimit, în ciuda faptului că, la început, ea i se dăruise necondiţionat şi total, de "inflexibilitatea" ei. N-o să-i mai dea voie să o atingă în cei 8 ani petrecuţi împreună (cât ea este căsătorită cu celălalt), uitându-se la televizor, mergând la restaurante sau baruri, la film.

Cartea mimează documentarea - glosar, hartă, explicaţii de tot felul. Şi un schimb de perspective la final, când apar mai multe voci, mai ales cea a lui Orhan Pamuk, nu scriitorul, ci personajul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu