Despre discreţie şi indiscreţie, virginitate şi căsătorie, prejudecăţi de
castă socială, „obligaţia de a duce în Istanbul o viaţă europeană”, stările asociate
iubirii: dependenţă, nelinişte, umilinţă, nefericire, euforie... Kemal reface,
într-un fel, povestea tatălui său, captiv într-o căsătorie, dar îndrăgostit de
altă femeie.
„Nimeni nu ştie, de fapt, că trăieşte cea mai fericită clipă a vieţii sale
atunci când o trăieşte. Poate că unii oameni pot cugeta sau afirma cu
sinceritate (şi adeseori), în anumite momente de euforie, că „acum” trăiesc
acea clipă de aur a vieţii lor, dar, în ciuda acestui fapt, o parte a
sufletului lor este convinsă că pe viitor vor trăi clipe şi mai frumoase, şi
mai fericite. Nimeni nu şi-ar putea continua viaţa, mai cu seamă la tinereţe,
gândind că, de la un anumit moment, lucrurile vor merge mai prost.”
-Fusun are 18 ani, este ruda (îndepărtată, săracă) a lui Kemal, 30 de ani,
în pragul căsătoriei cu Sibel sorboneza. Kemal şi Fusun se întâlnesc la blocul
Compasiunea, într-un Istanbul pitoresc. Kemal e atât de îndrăgostit de Fusun
încât nu mai poate trăi fără ea. El o invită la Hilton, la logodna lui cu Sibel. Dar Kemal nu se mai căsătoreşte cu Sibel, îi e prea dor de Fusun, e bolnav din dragoste pentru ea. Ştiind că el se va însura cu Sibel, fata dispare şi revine, după un timp, în viaţa
lui Kemal, deja căsătorită cu un scenarist cabotin, care vrea finanţare pentru
un film. Fusun nu va ajunge actriţă de succes, aşa cum visează. Cei 2 bărbaţi din viaţa ei consideră că ea nu poate juca în filmele vulgare (pe care le văd, vara, la grădinile publice din cartierele mărginaşe), e nevoie de un film de artă. Kemal nu acceptă, gelos, că ea s-ar putea săruta în vreun film cu vreun actor de duzină. Kemal se mută practic în
familia lui Fusun, aseară de seară, îngrozit de faptul că va trebui, la
sfârşitul a câteva ore de schimbat priviri cu Fusun, să plece. Când pleacă,
Kemal ia cu el, pe furiş, un obiect atins de Fusun. Aşa dispar un cercel
(pierdut de Fusun în apartamentul din blocul Compasiunea şi găsit, la ceva
vreme de Kemal), solniţe, furculiţe, nişte căţei-bibelou, un ruj, un parfum şi
chiar o răzătoare de gutui. În apartamentul din blocul Compasiunea Kemal
reface, prin obiecte, clipele petrecute cu Fusun. În fond, un roman proustian. Abia divorţată, gata, în sfârşit, după 8 ani irosiţi, de o căsătorie cu Kemal, Fusun moare într-un accident de maşină, Kemal supravieţuieşte şi face din
Muzeul inocenţei, muzeul iubirii lui pentru Fusun, unicul scop al vieţii sale. Se pregătise, oricum, atâţia ani, rătăcind printre lucrurile ei, să o iubească în absenţă.
- „Lucram toată ziua la birou, apoi în pauza de prânz, mă duceam la blocul
Compasiunea şi, întinzându-mă în patul unde stătusem alături de Fusun, strângeam
în braţe lucrurile care-i aparţinuseră odinioară, încercând să fiu fericit,
după care reveneam la birou, fie mă urcam în maşină şi rătăceam la întâmplare
pe străzile Istanbulului, în speranţa că aveam s-o întâlnesc.”
-„Urma s-o cer în căsătorie. Am privit către bărbatul pe care Fusun îl
numea soţul ei de parcă nu m-aş fi uitat la o persoană în carne şi oase, ci la
o amintire pe care nu reuşeam s-o desluşesc pe de-a-ntregul”; „singura
mângâiere era să pot sta în faţa ei şi s-o pot contempla pe săturate, ca pe un
tablou”. Lipsă de sincronizare. Prea devreme sau prea târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu