esti tu?

azi aveam la consult 2 paciente complicate programate la 40 de minute diferenta una de alta dar au venit cam in acelasi timp.
amandoua vad foarte putin. adica una imi poate numara degetele cam la 30 de cm distanta cu un ochi - celalalt e pierdut, nu vede nici lumina-. a doua vede un 10% cu greu, tot asa cu un ochi, cu celalalt percepe doar cand ii flutur mana in sus si in jos. ele se cunosc pentru ca aici exista o organizatie foarte bine pusa la punct pentru persoanele cu discapacitate vizuala, au tot felul de reuniuni, au propria lor loterie gen loto-prono, intr-un cuvant ca sunt foarte activi si socia(bil)i.
ei bine, cand stateau in sala de asteptare, uneia ii suna mobilul. Buna, sunt Pepita. Buna, Pepita. Auzi, tu esti cumva in sala de asteptare la oftalmolog? Da.Ei, ce bine, hai ca inseamna ca esti tu, sunt chiar aici in spatele tau.
Una o recunoscuse pe cealalta dupa voce dar cum nu putea sa stie daca e ea cu adevarat decat daca se apropia la o palma de fata ei, a preferat sa o sune pe mobil ca sa se asigure...

Cand a intrat, pacienta care o sunase pe cealalta mi-a povestit razand scena: doamna doctor, va inchipuiti daca nu era ea, sa stai linistit sa intri la doctor si deodata  vezi pe cineva ca se apropie de tine asa, mai mult si mai mult, intrebandu-te: esti tu? cum s-ar fi speriat? asa ca am decis sa o sun.
in timp ce imi povestea, ridea in hohote de comicul situatiei.

si deodata mi-am dat seama cat de greu trebuie sa fie sa traiesti viata de zi de zi in conditiile astea de nesiguranta, atatea incertitudini, atatea momente de teroare de necunoscut.. nu vorbesc in plan o, cate peisaje nu vede, cate picturi si cine stie ce altceva nu o pot bucura, nu, nu, eu ma refer la viata cotidiana, cu cate greutati se confrunta cand se schimba ceva in rutina lor zilnica..

si imediat dupa ce am inteles asta, m-am simtit foarte mandra de ele. Pacientele mele sunt 2 femei curajoase, care zambesc mereu. nu stiu cat zambesc "pentru ca", si cat " in ciuda" , dar ..does it really matter?

cateodata ma mandresc cu rasa umana. urma scapa turma. iupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!...

alfa zulu india

azi ii spun unui pacient de 75 de ani: cititi va rog prima linie, si incepe: tango, hotel, bravo, mike, zulu.
am crezut, sincer si plat, ca avea probleme la mansarda.
explicatia: locotenent colonel de politie pensionat..citea in alfabetul fonetic international....

 a nu judeca....

soara iarasi

dragii mei,
e soare iarasi, se apropie vacanta mea de 5 zile, pacientul de 98 de ani ieri a venit neinsotit de baieti (cum ma obismuisem..) ci de femeia care il ingrijeste si care nici macar nu a intrat in sala de consultatii, cred ca din respect pentru bolile personale (care sunt intime, chit ca e un consult oftalmologic unde nici nu te dezbraci nici nu exista momente jenante ). sau poate ca din lipsa de interes. desi pacientul mi-a comentat ca ea ii pune picaturile cu religiozitate in fiecare seara. i-am spus ca inca nu am terminat cartea (remember, 3 craciunuri memorabile..).
va imbratisez, azi a fost un post scurt gen " salut"  ca am o gramada de treaba. ps citesc toate comment-urile ..

un film

asta vara am fost pentru prima oara in contact cu lumea disparutilor, nu va imaginati ceva mistic, vorbesc despre clasicul  ¨missing¨ in filmele americane, ¨desaparecido¨ in listele politiei de aici,  deci, pur si simplu persoane carora li s-a pierdut urma.(frumos cuvant, urma, nu? urma scapa turma, de unde l-om fi scos...si daca ni se poate pierde urma, inseamna ca toti avem o urma, nu? ia stai asa, ce e urma dom´le la urma urmei?)...)  

revenind la disparut, un domn roman de 67 de ani, in excursie in Barcelona, s-a indeparat de grup ca sa foloseasca o toaleta si pur si simplu nu s-a mai intors. L-au chemat, cautat, strigat, asteptat... cateva ore bune. apoi toti s-au indreptat catre hotel. au sunat la politie.uitati, e un domn asa si asa (poza de pasaport) operat de inima, care are nevoie de medicamente, are tensiunea mare, avea bani la el? nu, domnule, banii erau la mine - spune sotia- acte? nu , nu are nici un act la el, era in pantaloni scurti si toate actele le tin eu in geanta, dar stie numele hotelului? cred ca nu .. Los mossos d´esquadra au cautat in zona respectiva  ¨metru cu metru¨ si nimic.

te gandesti la ce e mai rau, mai intai: ca l-au jefuit si l-au batut (dar nu avea bani! ei, poate erau huligani si l-au batut degeaba.. pai cum dom´le ca nici nu stie spaniola! pai poate atacatorii erau si ei romani , ranji politistul..) apoi ca a facut un infarct (spitalele nu au primit nici un necunoscut in ultimele 24 de ore cu semnalmentele lui..) apoi ramane ipoteza transplatelor de organe (hai sa fim seriosi, chiar dumneavoastra ati spus ca era cardiopat si ca are 70 de ani..)

grupul de turisti a plecat a doua zi inspre Madrid, nu se puteau opri toti pentru un asa ¨contratimp¨asa ca sotia a ramas in Barcelona, a sunat iarasi la toate spitalele de urgenta, a facut declaratie la consulatul roman din barcelona, apoi a anuntat la consulatul din madrid, a sunat iarasi la spitale, a declarat iarasi la politia de aici, si.. ¨primele 24 de ore sunt esentiale¨ spun toti. dupa ce trec 24 de ore, ¨primele 48 de ore sunt esentiale¨.  si a treia fraza, lovitura seaca: ¨dupa 72 de ore, in general, nu mai apar.¨

mda. 

trecusera deja cele 72 de ore.

am cautat pe net si am fost impresionata de cate persoane disparute exista. E o drama pe langa care trecem zi de zi, eu cel putin ignoram realitatea asta.. multi turisti au disparut in Spania, pe site apar fotografiile lor, te gandesti ca poate ¨s-au dat disparuti¨ca sa inceapa o noua viata, ca s-or fi saturat de viata lor si au gasit fericirea pe meleagurile iberice, ca poate ca poate.. si undeva in adancul mintii, gandul ca uite, pe fata asta de 14 ani poate chiar o fi sechestrat-o un psihopat si noua ne place sa credem ca a fugit cu iubitul pe care nu il agreau parintii..

si acum , sa va povestesc despre filmul din titlu. un dramón.

the dead girl. cu josh brolin, rose byrne. toni colette. brittany murphy.(nu imi suna cunoscut nici macar unul jajaja...)  ¨implacable violencia emocional dificil de encontrar en el cine actual¨. (the new york times). sunt 5 povesti diferite, titluri diferite, cu un fir comun, incepe cu cadavrul unei fete blondute pe un camp. povestile care m-au impresionat pe mine sunt a doua (the sister) si a treia (the wife). 

A doua poveste. the sister.

o fata bruneta , frumusica, de 20-21 de ani, sta la o masa cu mama ei intr-un restaurant nu foarte elegant. mama este plina de verva, ii tot arata o poza cu o fata blonda frumoasa, uite, nu stiu pe care sa o aleg, asta in care are parul prins in coada e mai aproape de realitate dar e in alb negru si stii ca nu imi place sa apara asa, mai bine asta, tu ce crezi , uite poza asta au retusat-o, vezi, asa arata ea acum , o lipim pe banca ei din parc, ce zici .. bruneta inghite o pastila si ii spune: care vrei tu, mama, it really doesn´t matter...

bruneta deja nu o mai asculta. se vede ca si ea sufera. sora ei a disparut acum 10 ani.  si parintii continua sa o caute, sa actualizeze fotografiile, sa le puna pe stalpi, banci, pereti, geamuri, anunturi in ziare..  sunt siguri ca nu a murit pentru ca Mama in sufletul eu STIE ca nu a murit. crezi ca nu as fi simtit nimic daca ar fi murit? e imposibil, e carne din carnea mea, as fi stiut, mi s-ar fi dat un semnal, ea mi-ar fi dat un semnal. sunt sigura. 

doar ca sora a obosit de atatea sperante, deziluzii, asteptare si asteptari.

si ii spune mamei: crezi ca eu nu vreau sa cred ca s-a lovit la cap si nu mai stie cum o cheama si o cresc oamenii care au gasit-o pe strada? sau ca a cazut in rau si a inotat si a ajuns la o padure si acolo au crescut-o lupii si ea nici nu mai stie sa vorbeasca? am obosit sa ma mai mint. mama, cel mai sigur e ca vreun mizerabil  i-a facut cine stie ce nenorociri si pe urma a omorat-o si a ascuns-o asa de bine ca inca nu a fost descoperita de nimeni sau o tine inchisa intr-o pivnita. prefer sa cred ca a omorat-o...

toata familia din film suferea enorm, si sunt sigura ca sunt familii in viata reala care trec prin situatia asta . cred ca e ingrozitor sa nu stii daca cel iubit e in viata sau nu... tot felul de scenarii, majoritatea de groaza, nenorociti, psihopati, violatori, asasini.. si speranta care poate ca te tine in loc, nu te mai lasa sa traiesti, speri pentru ca asa e corect si ca daca nu mai speri e ca si cum ai renunta la copil, ca si cum l-ai omori tu. speri la inceput cu tot sufletul, apoi speri din frica si apoi din datorie..

sora, disperata, la un moment dat le cere parintilor sa ii faca surorii o inmormantare si ei se neaga vehement. intr-un fel, o omoara pe ea, pe singura care este inca in viata..

si asa, cu filmul de aseara mi-am amintit de povestea romanului de 67 de ani.

a aparut dupa 4 zile, teafar, la poarta consulatului din barcelona, se ratacise joi seara, nu stia pe dinafara numarul de mobil al nevestei, vineri incercase sa gaseasca hotelul, sambata ajunsese la consulat dar nu ii raspunsese nimeni la poarta, duminica la fel, luni fusese sarbatoare. Marti au sunat-o pe femeie de la consulat, ca domnul este acolo si ca sa vina sa il ia.

va imbratisez pe toti cu dragoste, azi a inflorit trandafirul japonez tiatanticoca..