aflu ca o colega (rezidenta pe oftalmo) din Valencia s-a operat de apendicita alaltaieri, ca o alta doctorita si-a rupt femurul (fractura helicoidala oparata de urgenta in Granada -era la ski-, adusa in Valencia unde traumatologii i-au spus ca nu se recupereaza prea bine dar nu se poate reinterveni decat peste cateva luni..), ca o alta prietena are cancer la san si acum face chimioterapie, prietena mea cea buna din Valencia internata de urgenta cu un atac de astm, vesti cu tot felul de boli, mai grave mai putin grave..
toti bolnavii de mai sus sunt oftalmologi..
hm..
this rings a bell..
in alta ordine de idei, spaniolii au o fraza pe care o aplica cel putin o data pe zi, " in vara asta plec in vacanta in India, que la vida son cuatro dias" , sau " saptamana asta nu m-am omarat cu munca, ca la vida son cuatro dias" , sau " am lasat copii la mama si am plecat cu Jose la munte, ca la vida son cuatro dias" .. la un moment dat in discutie apare acest " la vida son cuatro dias", poate ca justificare, poate din obisnuinta sau poate dintr-o profunda intelegere si asimilare a faptului ca intr-adevar viata e scurta si ca trebuie cauti si sa extragi toate bucuriile posibile.. au o relaxare incredibila (pe care cu prea multa usurinta eu o denumesc lene..) si cateodata ma apuca o invidie asa de ascutita..
(cum spunea R, simt pisici pe inima - cu variata pitoreasca " gaini pe inima" )
e soare si caldut, ma duc sa ma plimb (ca la vida son cuatro dias .. murmur in barba fara prea multa convingere)
duminică, 30 ianuarie 2011
vineri, 28 ianuarie 2011
pentru Miha
draga Miha, multumesc pentru papadii si batiste, am aflat ca si altii ca si mine deschid blogul ca sa vada ce mai scrii Tu.. asa ca deja ai un public care te asteapta. ma gandesc serios sa scrii direct pe blog nu doar comentarii. ce zici?
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
soare cu dinti
dragii mei,
ieri nepotelul meu M a implinit 14 ani. stim toti cine e M:). cum te simti, l-am intrebat cu oaresce teama de tristeti adolescentine, si am primit un raspuns rotund si clar: happy. fara dubii, fara aaaaa, fara daca si parca.. asa or fi baietii? o fi varsta? si mi-am amintit petrecerea de 14 ani a mea..
nu mai stiu daca mi-am ales eu hainele, dar imi amintesc perfect combinatia: o bluza alba de profesoara cu vag iz comunist, o fusta lunga mov plisata cu o linie verticala de nasturei aurii aplicati si fara functie evidenta (in afara unei dubioase elegante?!) si pantofi de culoare alba cu toc mic. da, exact asa de oribil cum va imaginati.
si imi amintesc privirea fratelui meu, tatal lui M, care avea 24 de ani pe atunci si era adultul responsabil cu ordinea si decenta in petrecerea mea. o privire- amestec de mila, verguenza ajena (asta e o expresie spaniola care inglobeaza perfect expresia de multe cuvinte in romaneste: mi-e rusine de rusine ta, chiar daca tu nu iti dai seama ca ar trebui sa iti fie rusine..), putina mandrie ca uite cum a crescut sora-mea.. si eu in fata lui ca la examen, asteptand verdictul. stau si gandesc cu mintea de acum si cred ca a existat multa noblete si tandrete in decenta fraza:" iti sta bine ma Onule.." si cam 3 secunde mai tarziu, adaggio: " dar ai o fata asa de copil..." .
imi e asa de drag de el atunci, cum sa imi spuna ca cu fata mea rotunda nu se potrivea fusta lunga mov, ca la 14 ani nu esti nici aici nici acolo, esti un Om in devenire, " site under construction" ..
oare eu cea de acum sunt cum isi imagina el acum 17 ani?
PS bine inteles ca citesc comentariile!! draga mea, cateodata deschid blogul doar ca sa citesc ce ai mai scris TU!!!
ieri nepotelul meu M a implinit 14 ani. stim toti cine e M:). cum te simti, l-am intrebat cu oaresce teama de tristeti adolescentine, si am primit un raspuns rotund si clar: happy. fara dubii, fara aaaaa, fara daca si parca.. asa or fi baietii? o fi varsta? si mi-am amintit petrecerea de 14 ani a mea..
nu mai stiu daca mi-am ales eu hainele, dar imi amintesc perfect combinatia: o bluza alba de profesoara cu vag iz comunist, o fusta lunga mov plisata cu o linie verticala de nasturei aurii aplicati si fara functie evidenta (in afara unei dubioase elegante?!) si pantofi de culoare alba cu toc mic. da, exact asa de oribil cum va imaginati.
si imi amintesc privirea fratelui meu, tatal lui M, care avea 24 de ani pe atunci si era adultul responsabil cu ordinea si decenta in petrecerea mea. o privire- amestec de mila, verguenza ajena (asta e o expresie spaniola care inglobeaza perfect expresia de multe cuvinte in romaneste: mi-e rusine de rusine ta, chiar daca tu nu iti dai seama ca ar trebui sa iti fie rusine..), putina mandrie ca uite cum a crescut sora-mea.. si eu in fata lui ca la examen, asteptand verdictul. stau si gandesc cu mintea de acum si cred ca a existat multa noblete si tandrete in decenta fraza:" iti sta bine ma Onule.." si cam 3 secunde mai tarziu, adaggio: " dar ai o fata asa de copil..." .
imi e asa de drag de el atunci, cum sa imi spuna ca cu fata mea rotunda nu se potrivea fusta lunga mov, ca la 14 ani nu esti nici aici nici acolo, esti un Om in devenire, " site under construction" ..
oare eu cea de acum sunt cum isi imagina el acum 17 ani?
PS bine inteles ca citesc comentariile!! draga mea, cateodata deschid blogul doar ca sa citesc ce ai mai scris TU!!!
duminică, 9 ianuarie 2011
duminica friguroasa
au trecut sarbatorile, si ca in fiecare an, iti dau seama ca a fost o farsa totul.
schimband ideile, acum cateva zile am intrat intr-o biserica catolica unde aveau icoane si daca ignorai nisele laterale cu fel de fel de sfinti pe dupa gratii, parea ca esti la slujba de acasa. la sfarsit, au scos o icoana in fata si lumea a trecut sa o sarute. ce rit o fi asta, imi spun si ma indrept catre o femeie imbracata ca o calugarita de la noi (chiar era de la o manastire) care mi-a spus ca sunt catolicidar ca simt mai mult pe dumnezeu cand se roaga in fata unei icoane comparat cu o statuie, ca sculptura e iluminata de afara in timp ce icoana revarsa din ea insasi lumina.si ca intr-ul fel sau altul, vor sa recupereze icoana in slujba catolica. deasupra altarului era Sfanta Treime din tabloul lui Rubliov si mi-am amintit de liceu, cand stiam o multime de lucruri despre icoana asta in particular, ca un sinod de pe la 1600 a hotarit ca e e cea mai adecvata forma de a reprezenta pe cei trei si ca sub nici o forma nu e acceptata imaginea lui Dumnezeu tatal ca un batran cu barba alba, Iisus in dreapta Tatalui si porumbelul deasupra.
asa era iconita de deasupra patului meu cand eram mica, pe fond albastru, cum sa nu mi'o amintesc, micuta, inramata in lemn. si vorbesc cu N despre asta, spune ca porunca ¨no mataras¨ are legatura cu astfel de credinte, ii cer sa imi explice si imi spune ca bunica lui avea o icoana la fel, cu Dumnezeu Tatal reprezentat asa ca un patriarh si ca ea credea cu sfintenie in asta si ca daca cineva i'ar fi explicat de ce nu putea fi adevarat si ca e o erezie la urma urmei reprezentarea asta, e ca si cum i'ar fi taiat craca de sub picioare. ca nu poti sa spargi in mii de bucatele ceva asa de profund inradacinat si sa lasi piedestalul gol. ca indienii care cred in ploaie, foc, animistii, ce mai este de toate credintele lor daca tu vii cu un Dumnezeu pe care i´l bagi pe gat cu forta.. chit ca dreptatea istorica e a ta , ce conteaza e dreptatea su adevarul subiectiv. si ca il omori daca ii iei omului stalpii in care crede. il lasi mort in viata.
cum poti substitui credinte atat de inradacinate incat te definesc ca persoana..
spunea cineva ca omul in sine in esenta sa se defineste prin relatia cu munca, cu omul de langa si cu Dumnezeu (oricum l'ar vedea el).
fratilor, va imbratisez, maine o noua saptamana, aici in Spania au votat legea fumatului interzis in orice spatiu public inchis asadar orice restaurant orice bar orice dicoteca. aseara ne preumblam pe strazile barcelonei, sambata la ora 21.30 si era pustiu totul, restaurantele aranjate frumos cu paharele, fetele de masa, totul gol nici un client.. nu parea deloc Spania unde la ora aceea in mod normal strazile erau pline de grupuri grupuri cautand unde sa bea ceva inainte de cina, cautand un restaurant.. era pustiu..putin apocaliptic.
acum ca vorbesc de asta, ce o fi cu toate pasarile astea care cad moarte din cer...
schimband ideile, acum cateva zile am intrat intr-o biserica catolica unde aveau icoane si daca ignorai nisele laterale cu fel de fel de sfinti pe dupa gratii, parea ca esti la slujba de acasa. la sfarsit, au scos o icoana in fata si lumea a trecut sa o sarute. ce rit o fi asta, imi spun si ma indrept catre o femeie imbracata ca o calugarita de la noi (chiar era de la o manastire) care mi-a spus ca sunt catolicidar ca simt mai mult pe dumnezeu cand se roaga in fata unei icoane comparat cu o statuie, ca sculptura e iluminata de afara in timp ce icoana revarsa din ea insasi lumina.si ca intr-ul fel sau altul, vor sa recupereze icoana in slujba catolica. deasupra altarului era Sfanta Treime din tabloul lui Rubliov si mi-am amintit de liceu, cand stiam o multime de lucruri despre icoana asta in particular, ca un sinod de pe la 1600 a hotarit ca e e cea mai adecvata forma de a reprezenta pe cei trei si ca sub nici o forma nu e acceptata imaginea lui Dumnezeu tatal ca un batran cu barba alba, Iisus in dreapta Tatalui si porumbelul deasupra.
asa era iconita de deasupra patului meu cand eram mica, pe fond albastru, cum sa nu mi'o amintesc, micuta, inramata in lemn. si vorbesc cu N despre asta, spune ca porunca ¨no mataras¨ are legatura cu astfel de credinte, ii cer sa imi explice si imi spune ca bunica lui avea o icoana la fel, cu Dumnezeu Tatal reprezentat asa ca un patriarh si ca ea credea cu sfintenie in asta si ca daca cineva i'ar fi explicat de ce nu putea fi adevarat si ca e o erezie la urma urmei reprezentarea asta, e ca si cum i'ar fi taiat craca de sub picioare. ca nu poti sa spargi in mii de bucatele ceva asa de profund inradacinat si sa lasi piedestalul gol. ca indienii care cred in ploaie, foc, animistii, ce mai este de toate credintele lor daca tu vii cu un Dumnezeu pe care i´l bagi pe gat cu forta.. chit ca dreptatea istorica e a ta , ce conteaza e dreptatea su adevarul subiectiv. si ca il omori daca ii iei omului stalpii in care crede. il lasi mort in viata.
cum poti substitui credinte atat de inradacinate incat te definesc ca persoana..
spunea cineva ca omul in sine in esenta sa se defineste prin relatia cu munca, cu omul de langa si cu Dumnezeu (oricum l'ar vedea el).
fratilor, va imbratisez, maine o noua saptamana, aici in Spania au votat legea fumatului interzis in orice spatiu public inchis asadar orice restaurant orice bar orice dicoteca. aseara ne preumblam pe strazile barcelonei, sambata la ora 21.30 si era pustiu totul, restaurantele aranjate frumos cu paharele, fetele de masa, totul gol nici un client.. nu parea deloc Spania unde la ora aceea in mod normal strazile erau pline de grupuri grupuri cautand unde sa bea ceva inainte de cina, cautand un restaurant.. era pustiu..putin apocaliptic.
acum ca vorbesc de asta, ce o fi cu toate pasarile astea care cad moarte din cer...
miercuri, 5 ianuarie 2011
back
chitaind din toti rarunchii, declar ca m-am decis sa reiau bunul obicei de a va povesti intamplari de pe meleaguri iberice. azi sunt de garda, in seara asta vin aici Los Reyes Magos, nu simt deloc sarbatoarea asta a lor. mai ales ca la mine nu au venit niciodata in cei 8 ani de cand sunt aici. poate de asta nu imi plac, pentru ca nu vor sa se intrupeze in ciuda lipsei mele de credinta. mi se pare lipsit de eleganta si noblete.
Tin minte si acum un Mos Nicolae de cand aveam vreo5-6 ani , cand m-am trezit si aveam DEDESUBTUL pernei un pachet mare cu niste pantaloni rosii de ski cu bretele. incredibil, nu , cum l-o fi strecurat acolo fara sa ma trezeasca?
de mos Craciun nu prea am multe de comentat, s-a prezentat constiincios in fiecare an, mai bogat, mai sarac. te poti baza pe el. bine inteles ca aduce cadourile prin alti oameni, dar ce, cumva vorbim la figurat cand spunem ca dumnezeu trimite ingeri si acestia vorbesc prin gurile prietenilor?
anul asta iar a fost un Craciun trist-vesel. am sunat acasa de o mie de ori, stiam la ce ora vine Doinita, la ce ora se mananca, ce se mananca, cat de sarati au iesit carnatii, cum au cumparat brad si cum pana la urma tot taticu l-a impodobit, cum alergau prin casa prichindeii-grasuneii, cum mirosea a caltabos si alte detalii din astea romanesti. cred ca atata vreme cat traiesc mamica si taticu, Craciunul nu e de adevaratelea fara ei.
nu stiam ca aici, la clinica particulara, pacientii aduc atentii.. mi se pare asa de balcanic, ca nici nu am stiut cum sa raspund la prima cutie impachetata asa frumos, de Craciun adica, am fost efectiv stanjenita. o fi legal? sa o deschid de fata cu ea? sa o pup sau doar imbratisare scurta? cand lucram la stat, nu stiu, niciodata nu mi-am pus problema asta, nici nu s-a intamplat de prea multe ori (cu exceptia notabila a unei doamne care mi-a daruit o cruciulita!!- pe care de altfel o port la gat chiar acum-) dar aveam impresia ca aici e un fel , un stil de a fi, ca pacientii spanioli sunt foarte reci, ca asteapta sa dai tot ce ai mai bun din tine (de la stiinta pana la un zambet) pentru ca DEJA au platit serviciul asta. ei bine, acum am descoperit ca nu e chiar asa.. nu stiu cum sunt in Romania, dar aici chiar i-am simtit recunoscatori, adica am doua paciente: surori gemene de 78 de ani care sunt incantatoare ( nici acum nu le disting desi e clar ca una e sefa, ca nu o lasa pe cealalata sa imi explice nici macar motivul vizitei hahahha) si la fiecare eveniment important din 2010 mi-au adus cate ceva: un pled gros (nunta), o fata de masa inflorata (de Paste), un set de prosoape verzi cu un Mos Craciun brodat (de.. craciun..) ei , de la ele ma asteptam, dar nu ca o recunostinta pentru ce fac eu pentru ele, ci pur si simplu pentru ca ele sunt doua doamne foarte simpatice si generoase si calde si ca le face placere pur si simplu sa daruiasca lucrusoare.
dar chiar nu ma asteptam la multimea de bomboane si Neulas si ciocolata si migdale in cacao, un adevarata festin, de la ceilalti pacienti.
dragii mei, va las ca intr-adevar a inceput sa ma doara spatele, va doresc sa fiti constanti cu voi insiva... si sa va mai uitati din cand in cand pe TED, ca au niste prezentari adorabile, vezi Dan Gilbert despre fericire, Barry Schwartz despre choice, Benjamin Zander despre music and passion..
va imbratisez, matusica (suna ca un medicament generic, matusa universala hahaha)
Tin minte si acum un Mos Nicolae de cand aveam vreo5-6 ani , cand m-am trezit si aveam DEDESUBTUL pernei un pachet mare cu niste pantaloni rosii de ski cu bretele. incredibil, nu , cum l-o fi strecurat acolo fara sa ma trezeasca?
de mos Craciun nu prea am multe de comentat, s-a prezentat constiincios in fiecare an, mai bogat, mai sarac. te poti baza pe el. bine inteles ca aduce cadourile prin alti oameni, dar ce, cumva vorbim la figurat cand spunem ca dumnezeu trimite ingeri si acestia vorbesc prin gurile prietenilor?
anul asta iar a fost un Craciun trist-vesel. am sunat acasa de o mie de ori, stiam la ce ora vine Doinita, la ce ora se mananca, ce se mananca, cat de sarati au iesit carnatii, cum au cumparat brad si cum pana la urma tot taticu l-a impodobit, cum alergau prin casa prichindeii-grasuneii, cum mirosea a caltabos si alte detalii din astea romanesti. cred ca atata vreme cat traiesc mamica si taticu, Craciunul nu e de adevaratelea fara ei.
nu stiam ca aici, la clinica particulara, pacientii aduc atentii.. mi se pare asa de balcanic, ca nici nu am stiut cum sa raspund la prima cutie impachetata asa frumos, de Craciun adica, am fost efectiv stanjenita. o fi legal? sa o deschid de fata cu ea? sa o pup sau doar imbratisare scurta? cand lucram la stat, nu stiu, niciodata nu mi-am pus problema asta, nici nu s-a intamplat de prea multe ori (cu exceptia notabila a unei doamne care mi-a daruit o cruciulita!!- pe care de altfel o port la gat chiar acum-) dar aveam impresia ca aici e un fel , un stil de a fi, ca pacientii spanioli sunt foarte reci, ca asteapta sa dai tot ce ai mai bun din tine (de la stiinta pana la un zambet) pentru ca DEJA au platit serviciul asta. ei bine, acum am descoperit ca nu e chiar asa.. nu stiu cum sunt in Romania, dar aici chiar i-am simtit recunoscatori, adica am doua paciente: surori gemene de 78 de ani care sunt incantatoare ( nici acum nu le disting desi e clar ca una e sefa, ca nu o lasa pe cealalata sa imi explice nici macar motivul vizitei hahahha) si la fiecare eveniment important din 2010 mi-au adus cate ceva: un pled gros (nunta), o fata de masa inflorata (de Paste), un set de prosoape verzi cu un Mos Craciun brodat (de.. craciun..) ei , de la ele ma asteptam, dar nu ca o recunostinta pentru ce fac eu pentru ele, ci pur si simplu pentru ca ele sunt doua doamne foarte simpatice si generoase si calde si ca le face placere pur si simplu sa daruiasca lucrusoare.
dar chiar nu ma asteptam la multimea de bomboane si Neulas si ciocolata si migdale in cacao, un adevarata festin, de la ceilalti pacienti.
dragii mei, va las ca intr-adevar a inceput sa ma doara spatele, va doresc sa fiti constanti cu voi insiva... si sa va mai uitati din cand in cand pe TED, ca au niste prezentari adorabile, vezi Dan Gilbert despre fericire, Barry Schwartz despre choice, Benjamin Zander despre music and passion..
va imbratisez, matusica (suna ca un medicament generic, matusa universala hahaha)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)