joi, 30 iunie 2011

1 iulie trece vremea cu măgăruşi, Oana

Citesc astăzi despre o carte a lui Alberto Manguel, "Biblioteca nopţii", o carte despre biblioteci şi fantasmele lor. Mi-a plăcut o poveste despre cum, al un moment dat, într-o anumită ţară, nu mai ştiu când, nu mai ştiu unde, nişte măgăruşi duceau, pe post de biblioteci ambulante, desagii cu cărţi de-a lungul ţării.

Mai aflu că Ana Cumpănaş, "Femeia în roşu" din romanul cu trei autori (Mircea Nedelciu, Mircea Mihăieş, Adriana Babeţi) chiar a existat, povestea ei este, dincolo de ficţiunea postmodernistă, adevărată, romanul însuşi fiind construit ca o documentare fabuloasă.

5 comentarii:

  1. Am vrut să verific dacă, pe varianta mea de administrator, merge un comentariu. Şi uite că merge, doar că e mai simplu să scriu tot aici.

    E vineri, trebuie să mă ocup de una de alta, dar, mai ales, este 1 iulie, ceea ce mă înghesuie puţin de umeri. Trece vara, cum trec toate. Am terminat "Cazul Jane Eyre", frumoasă carte, alertă, SF şi poliţistă, un amestec de de toate, la un moment dat previzibilă - nu doar cititorii reuşesc să ajungă în cărţile lor preferate, dar şi personajele pleacă în călătorii mundane. Se spune, la un moment dat, că graniţa dintre realitate şi ficţiune este foarte subţire, ca gheaţa unui lac, rişti să se spargă sub tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Motto dintr-o replică a lui Ştefan Iordache (l-am văzut la Travelling circular, emisiune in memoriam): "Câţi câini m-au lătrat/muşcat toţi au turbat!" N-a visat să fie actor, a crezut, mai întâi, că poate fi medic, apoi a încercat să fie contabil... În primele minute de imagine, nici nu mi-am adus aminte că e pe cealaltă lume!

    Un personaj din "Cazul Jane Eyre", Mycroft, inventează o metodă prin care trimitea pizza prin fax, un aparat de şters memoria, o maşină cameleon, care-şi schimbă culoarea în funcţie de mediu, camuflându-se perfect, un aparat de ghicit numărul de seminţe dintr-o portocală şi, bibeîneţeles, un portal de literatură - prin intermediul căruia soţia inventatorului, Polly, iubitoare de narcise şi de Wordsworth:

    "Cred că Wordsworth a fost la fel de surprins ca şi mine când m-a văzut. Nu-i un lucru obişnuit să te întorci la amintirea ta favorită şi să găseşti acolo pe cineva care admiră priveliştea ce se întinde în faţa ochilor tăi." (Polly Next - dintr-un interviu în exclusivitate pentru Bufniţa de duminică)

    - mulţi dintre cetăţeni poartă, în lumea detectivilor literari, numele scriitorului favorit, ceea ce îngreunează identificarea: "Numele? l-a întrebat sergentul de recepţie cu o vocce plictisită." "John Milton." "Care John Milton?" John Milton a oftat. "Patru sute nouăzeci şi şase."

    RăspundețiȘtergere
  3. Nenea Virgil îmi dă telefon şi, printre altele, îmi cere părerea, să-şi pună şi el internet?! Maria (70 de ani) are, la fel vecinul din spate, vecinul din dreapta şi aşa mai departe. Îi spun că îi trebuie şi calculator şi pare mirat. În fine, e de părere că Dragoş o să-i aducă "restul de calculator". Azi îmi cere să caut eu pe net "Invitaţie la vals", îi spun că e un roman de dragoste - ştia, l-a citit în tinereţe, "pe ascus", acum, în fine, o să-l recitească pe lumină... ce, adică, nu poate şi el să mai iubească?!

    Am smuls buruieni, multe, vreo trei saci, pui de vişin, pui de vişin, mulţi, din curtea lui Michi. Asta până nu începe iar să plouă.

    Despre bacalaureat nu pot scrie încă multe, copiii mei sunt bine, au trecut cu toţii, au note mari, au învăţat... dar sunt atâtea de făcut, atâtea mori de vânt de învins...

    RăspundețiȘtergere
  4. Citesc pe îndelete "Povestirile Evei Luna" de Isabel Allende şi dau, Oana, peste o întâmplare minunată despre... minuni şi medici oculişti - protagoniştii sunt trei fraţi, Filomela, Guermo şi Miguel, sunt bătrâni şi destul de săraci, nu seamănă între ei deloc, dar sunt uniţi. Miguel e preot, revoluţionar, are o viaţă activă, face greva foamei cu diferite prilejuri, se bagă în luptele de stradă (de fapt, nu pierde niciun prilej să se pună în primejdie). Nu mai vede bine, treptat orbeşte de tot şi e dus, cu chiu cu vai, de Filomela şi de Guermo la medic. Miguel nu voia să meargă la clinică din raţiuni ideologice - considera că medicii fac parte dintr-o organizaţie ostilă credinţei lui, că sunt agnostici. Urmează o negociere: cât cere medicul (medicul nu cere nimic), ce fel de clinică e asta (particulară), dacă nu face donaţii mai e operat? (da). Preotul e cârcotaş.

    Reiese, în cele din urmă, că ar putea fi operat, dar că numai o minune i-ar reda văzul. Cum aude de minune, Filomela preia iniţiativa şi-l duce pe Miguel la o grotă, unde era altarul Juanei cu crini, o sfântă locală, de a cărei putere preotul se îndoieşte teribil. Apare legenda Exploratorului, care ar fi găsit drumul spre ieşirea dintr-un labirint datorită mirosului de crini - prima minune atestată! Oricum, oamenii locului plantaserp crini la intrarea în grotă, iar mirosul era atât de puternic, încât credincioşii umblă pe-acolo mai mult ameţiţi. Miguel se roagă, se roagă şi fraţii lui, apoi merg la operaţie.

    Pe ochiul operat (celălalt e considerat definitiv pierdut) este aşezat un bandaj şi pacientul merge acasă, cu indicaţia de a nu umbla la rană. După vreo 2 zile, Filomela sună la clinică şi spune că Miguel e bine, că a început să vadă destul de clar, ceea ce stârneşte indignarea medicului: Nu i-am spus să nu umble la bandaj?! Reiese că Miguel vedea cu... celălalt ochi, cu cel considerat pierdut definitiv! La scurt timp, după ce bandajul e înlăturat, Miguel vede perfect cu ambii ochi.

    Am căpătat o sensibilitate la mirosuri, ceva de groază. Azi-noapte iar eram cu mama.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ieri am primit un pachet de cărţi, comandate pe net, şi, de supărare, le-am luat la rând abia pe seară (a fost promoţie, şi n-am rezistat, am luat ceva de pe "Raftul Denisei", i-am luat ceva şi Dariei). Mă supără faptul că o carte bună ajunge să coste foarte mult, iar eu am fost, până acum, obişnuită să îmi pot cumpăra o carte importantă, no matter what. Asta e, preţuri prohibitive pentru cei ca mine. Mă enervează sondajele în care ni se scot ochii cu faptul că tinerii nu mai citesc, 1% din români mai citesc, mai cumpără cărţi. Mi se pare o ipocrizie, în condiţiile în care nu-ţi mai poţi cumpăra ceva, în condiţii decente, nici măcar de la anticariat. Noroc cu netul, e clar, o să citim pe calculator...

    Mă ocup de nimicuri importante, de curăţat curtea zilnic, de flori, trebuie să caut în dulapurile mamei, să scot lucruri pentru an, să plătesc facturile, să fac faţă zilelor goale, când nu vine nimeni şi nu sună nimeni, şi zilelor aglomerate, când vin toţi, când nu mai ştiu la ce telefon să răspund. Mi-e greu, de asemenea, să fac faţă oamenilor care, fără a avea o inteligenţă deosebită, au şcoala vieţii, o viclenie mizerabilă, cu care încearcă să mă înşele. Buli a lucrat la canal, în fine, cupa unui excavator a atins şi conducta noastră de apă. A trebuit să chem eu muncitorii, ea nu a recunoscut că din cauza ei (probabil voia să evite cheltuielile extra) am rămas eu fără apă. Oameni şi şoareci...

    RăspundețiȘtergere